𝒞𝑜𝑜𝓀𝒾𝑒 𝐵𝑜𝓎 (𝒷𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Capitolul 25

—Ai uitat cine e șeful tău?

    Mă întrebă pe un ton suav ce îmi provocă fiori în tot corpul.
   Am gemut lung când acesta îmi sărută gâtul sugând ușor. Simțeam că nu mai rezist, respiram sacadat, îl doream din nou, și din nou, îmi doream ca acele momente de noaptea trecută să nu se mai termine, îl voiam atât de tare, nu înțelegeam cum reușea să îmi provoace atâtea stări, atâtea sentimente, ce mi se învârteau în minte lăsându-mă adesea confuz. Avea un impact atât de puternic asupra mea, încât, dacă și-ar fi dorit să mă controleze ca pe o marionetă în acest moment, nici că mi-ar fi păsat!
Nici nu observasem când scăpase aproape complet de vestimentația sa, pantalonii de culoare închisă erau singurii rămași, abdomenul său perfect sculptat se afla acum în fața mea, și simțeam că o iau razna dacă nu îl atingeam chiar acum. Mă sărută din nou, iar când vru să își desfacă cureaua, ceva îl întrerupse, sau mai exact cineva, soneria începu să sune. Mi-am lăsat capul pe spate oftând, iar acesta scoase o înjurătură nu prea frumoasă printre buze.
Se pare că nu îi plăcea să fie întrerupt, deși...cred că cel mai afectat de aici eram eu în momentul de față, respiram sacadat, îmi simțeam obrajii arzând, iar broboane de transpirație se scurgeau încet pe pelea mea fierbinte. Incredibil ce reușea acest om să îmi provoace doar de la niște simple atingeri!
Mă privi lung după care oftă spunând:

—Poate cu altă ocazie.

Se ridică de pe suprafața întinsă, se opri în tocul uși, după care își întoarse privirea spre mine, zâmbi, un zâmbet cam sinistru ce îi drept, după care spuse:

—Îmbracă-te! Nu lăsa acel trup frumos să fie văzut de altcineva.

Ieși din dormitor lăsându-mă confuz, încă procesam la acele cuvinte, m-am lăsat pe spate punându-mi ambele mâini peste față, cum ajunsesem aici de fapt?
M-am ridicat în capul oaselor uitându-mă în jurul meu, mă ridicasem luându-mi leneș hainele ce zăceau la marginea patului. Simțeam că această zi pur și simplu trecuse pe lângă mine, era o oră destul de târzie pentru mine, nu eram obișnuit să mă trezesc atât de târziu, Kenton presupun că era obișnuit cu această viață, totuși s-ar putea ca asta să fie o problemă în noua sa carieră.
Îmi priveam trupul firav în oglinda șifonierului, "corp frumos", eram mai degrabă un slăbănog, tenul meu era destul de alb, pletele blonde imi erau nearanjate, iar acești ochi erau mult prea ciudați, un albastru intens, dar pe Kenton nu îl deranja asta se pare. Mi-am luat tricoul aranjandu-l, deși era destul de șifonat. Am strâmbat din nas părăsind dormitorul, totuși cine venise?
Auzisem niște voci ce veneau dinspre bucătărie, Kenton stătea cu brațele încrucișate la piept privindu-l pe Melek ce era așezat pe unul din scaune.

—Doar nu fă ceva ce s-ar putea să regreți mai târziu.

—Îl voi răzbuna Kenton, chiar de ar fi să îmi ucid toți semenii pentru asta!

—Melek!

Strigă Kenton lovind cu pumnul în masă, acest gest făcându-mă să tresar și să înghit în sec. Când mă observă, starea păru că i se schimbă radical, se calmase, iar asta mă liniști oarecum.

—Am pierdut cheile de la conacul de la marginea lacului, ai o rezervă?

Întrebă Melek, de parcă totul ar fi părut normal, deși eu eram puțin înspăimântat.
Kenton deschise un dulăpior din care scoase o pereche de chei, i le flutură prin fața ochilor după care spuse:

—Promite-mi că vei fi prezent la începerea noului an, și că nu vei face nimic prostesc!

—Mi-e indiferent.

Spuse Melek sec luându-i cheile din mână, se ridică trecând pe lângă mine, mă privi doar pentru o secundă, după care se făcut nevăzut. Nici nu voiam să mă gândesc cât de rău se simte în acest moment, tocmai i-a fost smulsă din brațe cea mai drăgă ființă, iar asta era foarte dureros, nu aș vrea să trec prin ce trece el.

—Kim, spuse Kenton apropiindu-se de mine, ceea ce probabil ai auzit acum câteva momente, sunt doar aberațiile lui Melek, să nu crezi tot ce scoate pe gură, în special în această perioadă, pote fi instabil și confuz, de aceea poate spune lucruri fără sens.

Am aprobat privindu-l, avea dreptate, probabil nu aveam de ce să îmi fac griji.
Înainte să realizez, mă prinse de talie lipindu-mă de el, am icnit simțindu-i mușchii abdominali încordandu-se, mă prinse ușor de maxilar privindu-mă în ochi, privirea sa era una pătrunzătoare ce îmi făcea adesea sângele să îmi înghețe în vene, se apropie mai mult lipindu-și buzele de ale mele, nu era un sărut, ci doar o simplă atingere, îmi simțeam buza tremurând, iar el zâmbi scurt.

—Dacă vei ajunge să mă cunoști cu adevărat, te rog să nu fugi de mine.

Boom! A trecut ceva timp nu-i așa? :> totuși mă bucur că încă îmi citiți cartea în ciuda acestei isterii, ce aveți mai bun de făcut? Doar stați acasă și bucurați-vă de acest capitol!