E seara si sunt din nou pe marea-ntunecata,
Iar deasupra mea era o alta mare neagra si-nstelata.
Mai exact, eram pe punte,
Acolo unde vantul nu izbuteste.
Ceva straniu se-ntampla.
Vedeam cum doua luni pe apa pluteau.
Erau imbatatoare doar ca simteam cum ma zdrobeau.
Atractia gravitationala era colosala.
E un peisaj miraculos!
Ceva mai fascinant ca aurora boreala.
E asa depresiv si gratios...
Ca si gustosul fumul de tigara,
Ajunge la final si dauneaza.
Incepe usor si cate un organ omoara,
Pana cand la final, ma dezmembreaza.
Si nu stiu ce sa mai fac,
absorbit de vraja noii luni,
Nevrand sa deteriorez interiorul vechii si preaiubitei luni...
Innebunesc si nu ma stiu ce sa fac.
