Imi e greu sa-l privesc,
deoarece, apasator imi reamintesc
de cum asemenea doi cerbi ne combatam.
Suntem doi magneti
care rapid au ajuns apropiati,
Dar inca departati.
Pictand acest complex autoportret,
Am constatat ceva.
Mi-ai redeschis prapastia sentimentelor.
Inca am tricoul patat.
Nu cred ca am vazut ceva mai frumos!
Modul in care a fost gandit, designul in sine, ce transmite.
Reiese ca o oaie neagra,
Intr-o masa de oi albe.
E animalul divin sangerand,
Iar eu voi fi medicul,
Voi aduce magnetii unul langa altul.
Toate lucrurile astea zugravite ca fiind urate,
Focul care arde si lasa cenusa in jurul lui,
Absolut totul, inclusiv pata, sau oaia,
Asta consider ca fac tabloul dumnezeiesc.
