Academia Militara

5K 120 4
                                    

Dar nu sunt vinovata.
Mama, trebuie sa ma crezi.

-Draga mea, nu pot, am avut incredere in tine iar tu ce faci? Aduci droguri in scoala? Esti dependenta ?
-Mama, nu erau ale mele, am picat la mijloc, nu stiu cine e de vina.

-Draga mea, am luat o decizie. Maine pleci.

Nimeni nu ma crede. Am fost o piesa intr un decor. Nu erau ale mele. Un tip de prin scoala le a ascuns in geanta mea.
Acom trebuie sa ma duc undeva unde mai mult ca sigur o sa duc o viata grea.

Ajung in camera mea si imi fac bagajul. Maine plec..

-----------
Dimineata vine pe nepregatite. Bine..este ora 12: 45 Nici macar nu stiu ce sa fac. Plang pentru a nu stiu a cata oara. O sa fiu batuta mar pe acolo. Eu nu stiu nici o palma cum trebuie sa dau.

Cu greu ma imbrac ci ce apuc si ies din casa unde ma asteapta masina alor mei.

Peste ore bune de mers ajungem in fata unei cladiri cu porti de fier gigantice.

-Asta e?

-Draga noastra, o sa ne fie dor de tine.

-Vrzi sa nu. Macar acum nu mai aveti o fiica.

Dupa ce portile se deschid mergem pana la cladirea din care tot ies si intra oameni imbracati de armata.

Parintii mei intra intr un birou iar eu ii astept pe hol.

Cand ies de acolo sunt insotiti de un barbat destul de dur.
-Ea este.
-Nu va faceti griji, vom face din delicventa asta o tanara femeie responsabila.

-Va multumim.

-Deaga noastra, noi plecam. O sa ne lipsesti.

-imi pare rau, dar eu abea astept sa plecati.

Imi iau bagajul si intreb.

-Unde voi sta?

-Urmeaza ma.

Pe drim imi curg cateva lacrimi pe obraji.

Dar sunt intrerupta din ganduri de vocea lui rece.
- aici vei sta.

-Multumesc.

-Aici ai programul.
-Multumesc

-Maine dimineata te voi trezii eu pentru antrenament.

-Multumesc, daca nu va deranjeaza as dorii sa imi plang de mila singura. Spun deja cu chipul brazdat de lacrimi.

-In regula. Se mai uita cateva clipe la mine si dupa pleaca.

Nu pot sa cred, sper da fie un vis.

Ma uit pe program si vad ca ala de o sa ma trezeasca se numeste Wood. Asta find numele de familie.

Are 29 de ani si este antrenor de 7 ani aici.

Trezirea este la 6 dimineata. Masa este la 8 iar dupa urmeaza scoala de la 9.

Macar este o ora acceptabila.

Dupa cateva minute de plans si injuraturi, cineva bate la usa.

-Ma scuzi, aceasta este uniforma ta. Spune o fata care tine o husa in care cred ca este uniforma.
-Multumesc.

Intru si vad ca e cat de cat marimea mea.

Ma pun in pat si usor adorm fiind deja ora 22: 13 am facut prea mult pe drum.

Sper sa va placa ptimul capitol.
Daca aveti sugestii scrieti in comentarii

Academia MilitaraWaar verhalen tot leven komen. Ontdek het nu