Iubind o minciună

Ne-am întâmplat neprevăzut

Era aproape Anul Nou. Îmi pierdusem interesul de a merge undeva să îmi petrec trecerea dintre ani în vreun mod haotic ca în fiecare an. Mai bine spus ca în fiecare noapte. Începusem să mă întreb dacă nu cumva mi-am înțeles viața greșit. Asta era ceva nou pentru mine. Mereu am fost ferm convins că sunt predestinat să duc o viață haotică, la plural doar fizic, în rest la singular. Nu mă îndoisem niciodată de acest lucru. În schimb acum aveam întrebări cărora nu le găseam răspuns. Îmi era frică. În adâncul sufletului știam că mă îndragostisem de Diana. Nu puteam să îmi explic cum s-a întâmplat. Nu am vazut-o niciodată în viața mea față în față. Îi auzisem doar vocea și văzusem o câteva poze cu ea. Iar să mă îndrăgostesc în felul ăsta? Era ceva ce puteam să bag mâna în foc că nu se întâmpla. Eu nu ma îndrăgosteam. Îmi placeau multe femei. Pot să spun că într-un fel sau altul mereu era o femeie în preajmea mea. Îmi plăcea să fac sex, fără obligații, fără sentimente, cu femei diferite și cel mai mult la întâmplare. În mintea era "Cum ar putea un om cu obiceiurile mele să se îndrăgostească virtual?"Simțeam mult și spuneam puține. Nu mă simțeam eu însumi, iar în același timp mă simțeam regăsit. Îmi doream atât de mult să fiu cu ea, dar nu știam dacă pot. Ea merita ceva mai bun decât mine, asta credeam pe atunci. Știam că în mine nu mai exista prea multă compasiune ținând cont de trecutul meu. Iar ea nu merita altceva decât dragoste, dragoste ce eu nu știam dacă mai pot s-o ofer, chiar de începusem sa vreau atât de mult. Începeam să cred iar, să cred că există bunătate, sinceritate și intenții bune. Eram atât de străin de ceea ce simțeam, dar doar gândul la ea mă făcea să am încredere în ce simt. "Încredere", un cuvânt fără însemnătate pentru mine. Nu aveam încredere nici în mine, de la sine înțeles ca nici în oricine altcineva. Asta înainte să o cunosc. Încă de la prima noastră conversație am simțit ceva diferit. O siguranță și libertate. Nu am știut de la început, dar era vorba de o încredere oarbă, venită din suflet. Am avut încredere în ea din prima clipă. Am crezut în ea. Era cea mai bună prietenă. Nu, era singura prietenă. Singura cu care vorbeam cu adevărat. Singura care știa ce gândesc. Singura ce știa ce e în spatele voalului de indiferență cu care simțeam nevoie să mă protejez mereu.Începusem sa vorbim din ce în ce mai mult, iar de fiecare dată când vorbeam îmi doream să nu se termine conversația. Indiferent despre ce vorbeam. Avea o gândire ce mi se părea fascinantă în toate subiectele. Vorbeam despre orice. Îmi amintesc când îmi povestea despre iubitul ei. Da, avea un iubit, de câțiva ani. Când îmi vorbea despre el simțeam multe lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le simt. Cel mai mult simțeam frică. Frică pentru că ea trăia într-o țara predominant islamică, iar după ce știam eu, ca femeie, puteai să mori dacă erai prinsă. În același timp simțeam un regret copilăresc pentru că nu sunt eu, dar cel mai mult eram fericit pentru ea și speram că el o merită, mai ales pentru că risca atâtea pentru a fi cu el. Din discuție în discuție am ajuns să cred că ea merită tot ce e mai bun pe lume. Atunci mi-am promis mie, fără să spun nimănui, nici măcar ei, că indiferent ce se v-a întampla în viitor, eu voi fi acolo pentru ea și o să o protejez mereu, indiferent ce înseamnă asta. Am considerat că cel mai bine ar fi să nu îi spun niciodată că am început sa am sentimente pentru ea. Mi se părea penibil oricum, să te îndrăgostești virtual. Asta până într-o noapte, când m-am trezit în mijlocul nopții, fără respirație și cu gândul direct la ea. Așa cum eram, fără respirație și cu ochii deschiși nici pe sfert, mi-am căutat telefonul și i-am scris fără ezitare "Te iubesc", apoi am adormit la loc. Dimineața următoare când m-am trezit, credeam că am visat. Când mi-am dat seama că nu am visat, m-am speriat. Nu știam ce să fac, nu puteam să retrag, nu puteam să mint să spun că a fost o greșeală. Atunci ea a răspuns "Haha, cum mă iubești? Ca prieteni, nu?" și așa au luat naștere în mine două sentimente. Primul a fost un sentiment de ușurare, dar următorul a fost unul de regret. Totuși ceva s-a schimbat atunci. Cred că și ea a înțeles că era mai mult de atât. Nu am mai abordat subiectul, dar simțeam că ne-am apropiat mai mult. Era abia trecut de Crăciun și ceva ciudat s-a întâmplat. Am fost vizitat de o prietenă, "sex friend" mai bine spus, dar nu asta este ceea ce era ciudat. Ciudat era faptul că eu nu mai eram "in mood" nici măcar pentru sex. Totuși, am vrut să îmi arăt că sunt același. Cred că a fost prima dată când m-am forțat să fac sex cu cineva. Totuși, facând asta nu am mai simțit decât o plăcere ce de data asta părea artificiala. Mai mult am simțit că am făcut ceva greșit. Nu știam de ce. Simțeam regret. Am realizat că nu mai sunt așa cum eram. Mă simțeam vinovat, totuși nu aveam de ce. A fost ciudat. Apoi a mai trecut puțin timp și a sosit noaptea de Revelion. Noapte în care am decis să rămân acasă și doar să beau niște vin vorbind cu Diana. În acea noapte totul avea să se schimbe. Undeva trecut de miezul nopții, tot vorbind, parcă am deschis amândoi acel subiect pe care nu îl mai abordasem. Am fost sincer, inima îmi bătea de parcă se trezise la viața după ani de comă, i-am spus adevărul. Surpriza mea cea mai mare a fost că fără ezitare, mi-a spus că și ea simte la fel. Atunci totul s-a schimbat. Am decis împreună să ne dăm o șansă să fim diferiți. Iar asta avea să fie singura șansă. Mă simțeam atât de fericit, atât de împlinit. Mă simțeam în viață. Înca îmi bate inima cu putere când îmi amintesc cât de intens am simțit totul. Ignorând partea din mine ce îmi spunea că mai trebuie să aștept să fiu sigur că o să știu s-o iubesc și s-o prețuiesc așa cum merita, am acceptat șansa. Și da, nu uitasem că ea avea un iubit, de care am aflat că s-a despărțit in urmă cu câteva zile, după ani de relație. În mod normal nu aș fi avut niciodată încredere într-o femeie ce face așa ceva, din mai multe motive, pe care probabil oricine și le poate imagina, dar fiind vorba de ea, nu am mai dat importanță.