Tu mă înveți ce e iubirea

Cap 14 : Gelozia

Dedicat @DianaAndreea18
La mulți ani și fie ca toate visele să ți se îndeplinească ! 😘❤️

— Băiete , în loc să o pupi pe domnișoara asta frumoasă pe la colțuri , mai bine i-ai cumpăra o floare.

Ne depărtam , întorcându-ne spre florăreasa care a strigat la noi.

— Nu e nevoie. Deja mi-a dăruit cel mai frumos buchet , spun sfioasă.

Eduard însă se duce spre ea și alege un buchet frumos de margarete.
Mi-l înmânează cu cel mai cuceritor zâmbet.

— Draga mea , să-l păstrezi pe acest băiat. Te privește foarte frumos. Cred că ține mult la tine. Spune și dă să plece.

— Da...și eu țin la el , spun cu obrajii înroșiți.

***

Tocmai m-am îmbrăcat într-o rochiță lejeră , iar părul l-am lăsat liber pe spate.
Eduard mi-a trimis mesaj acum ceva timp că vine să mă ia de acasă pentru a merge la bunicu'.

Cobor scările și la baza lor mă întâmpină el. Poartă blugi negri și un tricou care îi scoate în evidență brațele musculoase , care nu pot fi trecute cu vederea.

Mă sărută pe obraz , iar buzele lui poposesc acolo , de parcă i-ar fi fost atât de dor de mine în noaptea care-a trecut.

Ajungem la destinație și în ciuda faptului că tot drumul ne-am ținut de mână , acum suntem nevoiți să ne comportăm ca doi străini pentru a nu da de bănuit.

După ce punem la punct ultimele detalii ale nunții , legate de muzică, decor și mâncare , Anastasia ne invită la masă.

— Draga mea , cum se descurcă Eduard la meditație ? Se interesează bunica lui.

— Păi este un elev destul de bun , spun și îi fac cu ochiul pe furiș lui.

— Mă bucur să aud asta.

Dezbatem diverse subiecte , apoi mă ofer să spăl vasele cât ei mai pălăvrăgesc.
Când să iau în mână a treia farfurie , simt două mâini pe șoldurile mele.

— Eduard , ce faci aici ? Dacă ne prind ?

— Am venit după desert.

— Și ce mai aștepți ?! Uite acolo frigiderul.

— Nu la acel desert mă gandeam eu.

Mă lipsește de ușa bucătăriei și mă sărută , iar eu nu mă pot opune instinctului de a-l săruta înapoi , deși știu că am putea fi prinși.

— Gata , cred că te-ai îndulcit destul , îi spun eu , în timp ce el își umezește buzele de parcă chiar ar fi gustat o prăjitură.

Pleacă din bucătărie , iar eu îmi continui activitatea de a spăla restul vaselor.

După ce mă întorc în salon , descopăr că Eduard și bunicul lipsesc.

— Unde au plecat ? O întreab pe Anastasia.

— Au ieșit până pe balcon. Bunicul tău voia să vorbească ceva mai personal cu Eduard.

— S-a întâmplat ceva ?

— Nu , n-ai de ce să te îngrijorezi.
Ce-ai zice mai bine să ne uităm la niște poze cât îi așteptăm.

Dacă acum câteva săptămâni , as fi preferat să îmi scot ochii decât să stau cu ea , ei bine astăzi nu mă deranjează.

Ne uităm la poze de câteva minute bune , când dau peste o poză care îmi atrage atenția.

— Cine este în poza asta ?

Anastasia își ia ochelarii și apropie poza pentru a vedea mai bine.

— Este Eduard cu prietena lui din copilărie.

În poză apare un băiețel care are în jur de 13 ani , brunet cu ochii verzi și care ține în brațe o fată brunetă și ea.
Amândoi zâmbesc și singura întrebare care îmi stăruie în minte este dacă a fost ceva mai mult între ei.

— Unde este prietena asta a lui acum ?

— Locuiește în orașul natal al nostru, îmi răspunde. Știi că ne-am mutat de acolo când Eduard a împlinit 15 ani. Săracul a plâns foarte mult când a aflat că trebuie să se despartă de ea.

— Și cum o cheamă pe fată ?

— Corina , dar draga mea, nu-ți înțeleg interesul brusc.

— Aa , eram doar curioasă...

— Păi...dacă spui tu.

***

Tot drumul de când am plecat de la ei , am refuzat să-i adresez vreun cuvânt. Am stat și am privit în continuu pe geam , fiind indiferentă.
Când mă uit mai bine la drum , observ că ne aflăm pe o stradă din afara orașului și nu în drum spre casa mea.

— Vrei să-mi spui ce căutăm aici ?

Trage mașina brusc pe dreapta. Se dă jos și o ocolește pentru a-mi deschide portiera să ies.

— Nu te-ai uitat și nu ai vorbit deloc cu mine de când am plecat. Așa că nu te duc acasă până nu-mi spui ce ai.

— Nu am nimic.

Se uită la mine cu privirea aia de parcă ar spune "și vrei să te cred ?!"

— Bine...sunt supărată fiindcă minunata ta bunică mi-a povestit de iubirea ta din copilărie. Stai să ghicesc , a fost prima ?!

— La cine te referi ? La Corina ?

— Se pare că nu i-ai uitat numele. Dacă a fost atât de specială nici nu mă mir. Apropo , dacă știam că-ți plac brunetele , mă vopseam..

Fără a mă lăsă să termin ce-am de spus mă saltă pe capota mașinii și își lipește buzele de ale mele. Deși mă las hipnotizată pentru câteva clipe , realizez într-un final ce se întâmplă.

— Să nu crezi că poți să-mi închizi gura în modul ăsta.

— De ce , nu-ți place ? Mă întreabă zâmbind.

Îmi dau ochii peste cap , iar el continuă.

— Corina a fost o simplă iubire puerilă. Doar nu crezi după ziua de ieri că încă mai am sentimente pentru ea.

— Bine , dar dacă o s-o întâlnesc vreodată , să nu te aștepți să mă comport frumos cu ea. A avut ocazia de-a te păstra , spun eu mai ceva ca un copil.

— Asta-i fata mea. Iar acum sunt doar al tău , iar tu ești doar a mea , spune și continuă să mă sărute în cel mai dulce mod posibil.

*Știu că o să-mi spuneți că sunt poate prea "dulci" pentru gustul vostru , dar gândiți-vă că dupa liniște , vine furtuna😉. Așa că delectați-vă cu ei cât încă sunt în ape liniștite.Ne auzim mâine cu un nou capitol. 😘❤️*