Exilată pe Pământ - ||colaborare cu Mystic_number||

Capitolul III

Salutare! In sfarsit a venit si capitolul asta! Scuze ca uneori scriu cu diacritice, iar alte ori nu. Scriu atat pe tableta cat si pe telefon, iar pe tableta nu am litere cu diacritice. In fine, vroiam sa va multumesc pentru sustinere si pentru voturile voastre! Ma bucur ca va place, am muncit mult, dar nu numai eu am scris. Va reamintesc ca aceasta carte este o colaborare! Spor la citit!

Odata cu plecarea Allysei, am simtit cum Sebastian incepe sa ma priveasca insisitent.

Incerc sa-mi dreg vocea si spun:

- Tu... tu sti ceva... ceva ce are legatura cu mine. Cine esti, Sebastian? intreb fara sa ma uit la el.

Rade. Un ras haotic ce te face sa-ti iei talpasita in mai putin de cinci secunde. Ce i se pare asa de amuzant?

- Iar tu, tu esti prea curioasa! Tu cine esti, Evelyn?

Se apropie de mine ca un vanator ce astepata sa-si prinda prada, iar eu ma indepartez precauta. Fara sa vreau, privirile noastre se intersecteaza si ii observ din nou ochii albastrii care m-au facut sa ma comport aiurea, sa ma simt vulnerabila. Eu nu sunt asa. Doar oamenii sunt vulnerabili.

- Ce te intereseaza? Eu te-am intrebat ceva! Sti bine ca nu-mi place sa imi raspunzi cu o intrebare, dar tu...

Ma opresc. Nu se poate. Asa ceva nu este posibil. Ma cunoaste. Imi stie obiceiurile, preferintele si poate chiar stie si la ce ma gandesc.

- Te cunosc. Te cunosc mult prea bine. Iar tu, tu nu sti absolut nimic despre mine. Tu nu ma cunosti si nici nu ai vrea sa o faci. Tu vrei doar sa te intorci de unde ai venit. Insa eu, spre deosebire de tine, stiam ca va veni aceasta zi. Stiam ca vei cobori pe Pamant, imi spune soptindu-mi.

Ma infior. Stie. Stie despre viata mea, stie ce sunt si ce insemn eu pentru ingeri. Sunt o pierdere pentru ei si ii voi face sa imi simta lipsa.

Deodata profesoara intra in clasa in graba. A intarziat si cred ca a si uitat de mine.

- Buna ziua, trebuie sa v-o prezint pe Evelyn Brown, noua voastra colega.

Ma ridic in picoare, fiind intampinata de o groza de aplauze. Eram mai derutata ca niciodată. Adolescentii sunt niste idioti. Ma uit la privirile tuturor. Observ fericire si simpatie in chipurile lor. Însă aura lor arata exact opusul. Unii sunt triști, poate cjiar și depresivi, nevoiți sa arate simpatie. Nimic nu ma încântă. Poate doar Sebastian și Allysa. Doar cateva mi-au atras atentia. Natasha si prietenele ei ma privesc cu ura. Se poate citi pe chipurile lor: "Vei regreta. Iti vom face viata un calvar. Vei ajunge sa regreti ziua in care ne-am intalnit." . Insa, nu puteam sa le ved aura. Incercam sa-mi dau seama de ce Natasha nj are una. Probabil din cauza rautatii exagerate.

Iar eu, ei bine, eu simteam mandrie. Eram mandra intr-un fel. Se pare ca pentru ei, inseamna foarte mult sa-i scapi de o vipera ca Natasha, chiar si pentru cinci minute.

Insa momentul meu de superioritate nu a durat mult, caci vocea profesoarei ne-a intrerupt.

- Liniste! Domnisoara Evelyn, te rog sa iei loc si sa fi atenta la ora. Nu stiu daca la vechea ta scoala s-a predat asta.
Vechea mea scoala. Imi aduc perfecta aminta de ea. Toate momentele perfecte sunt acolo. De ce sunt nostalgica? Sunt puternica...

- Evelyn, sopteste Sebastian. Evelyn?

- Ce?

- Domnisoara Brown si domnule Lewis, vreti sa ne spuneti si noua ceva?

- Nu, doamna.

Profesoara se intoarce cu o privire care ar putea înspăimântă pe oricine. Sebastian tace subit. Probabil e un elev bun.

Pana la pauza, in clasa nu se mai auzea decât vocea profesoarei care ne explica ceva neinteresant. Majoritatea visau cu ochii deschisi prefacandu-se ca sunt atenti si inteleg tot, alții desenau sau trimiteau mesaje pe sub banca. Imi invarteam o sufita pe degetul arătător fiind fiind atenta doar la ceasul de pe perete. Clopotetelul se aude înfundat, asta însemnând ca prima ora s-a terminat. Îmi împachetez lucrurile și ies prima din clasa.

-Evelyn? îl aud pe Sebastian strigandu-ma dim spate.

- Ce-i? îmi fac loc printre colegi pana la dulapul meu. Îl puteam simți în spatele meu foarte încordat.

- Nu vrei sa sti nimic despre mine?

Îmi aranjam cărțile în dulap doar pentru a mă gândi la întrebarea lui. Normal ca îmi doream sa aflu adevărul! Sa știu cine este el și de ce naiba ma fascinează asa de tare ochii și toată prezența lui. Închid dulapul, zgomotos, și ma uit în ochii lui fără nici o reținere.

- Cine esti? Ce vrei? De unde ma cunosti? Esti un fel de... clarvazator? Ai la dispoziție trei minute sa-mi raspunzi la toate aceste întrebări.

- Mai usor cu intrebarile. Iti voi explica totul. Da, sunt un fel de clarvazator. Dar stiu asta de putin timp. Vedeam niste lucruri neclare, te vedeam pe tine, cand te-ai certat cu cineva, si apoi ai pasit in portal. Dar, odata cu venirea ta pe Pamant, am inceput sa am viziuni mult mai clare. Stiam cine esti si pentru ce te-au izgonit. Si mai stiu si ca esti nevinovata...

Eu, eu sunt nevinovata! Iar el stie asta.

- De unde ști toate astea?! Ce fel de om ești tu?!?

- Habar n-am! Nici eu nu știu, bine?! spune si pleaca nervos.

Pleacă. Uh... Oamenii ăștia... Nu știu sa lege doua propoziții. Dar, părea supărat de ce am spus. Se pare ca vorbele mele l-au rănit.

Am plecat de acolo și am ieșit în curtea școlii. Nu prea am chef de școală. Nu am chef de nimic. Vreau sa vorbesc cu Sebastian, dar la naiba... Nu știu unde e. Nu cred ca e fraier sa se ducă în clasă. Deci, probabil e afara. Ies în curtea școlii, si ce vad? O gramada de copii sunt pe terenul de sport jucandu-se fotbal, volei, baschet... Toți sunt asa de fericiți. Mi-as dori sa ma întorc înapoi în Rai. Mi-as dori sa fiu fericita.

Mă așez pe una dintre treptele scării. Am nevoie sa știu totul acum. Trebuie sa aflu cine e Sebastian și de unde știe el atâtea lucruri despre mine.

De cum ma asez, simt o privire atintita asupra mea. Imi capul si o vad pe... Natasha. Oh, numai pe ea mi-o doream s-o vad! Multumesc Doamne! Pun pariu cum cei din Rai rad de mine acum.

- Ce vrei...

- Nu ma lua tu pe mine cu de-astea! spune ea nervoasa. Sti bine ce vreau, si nu ma voi opri pana nu-l voi avea.

- Il vrei pe Sebastian? spun eu nepasatoare. I-al. E numai al tau.

- Ce tot spui?!

Ma ridic de pe scara si o privesc in ochi.

- Sebastian nu e impreuna cu mine ai inteles, fufo? Poti sa faci ce vrei cu el! Nu ma intereseaza. Ai vrea sa-ti desenez ca sa intelegi? spun eu cu o fata angelica.

- Hm! Nu e nevoie, spune ea cu dezgust si pleaca.

- Ugh! Ce toanta! Doamne, uneori ma intreb de ce ai creat niste fiinte ca ea.

Deodata, aud niste fosnete venite dinspre tufisuri. Ma indrept spre ele si incerc sa le dau la o parte. Inainte sa ating frunzele de culoarea smaraldului, de acolo apare Sebastian.

- Sebastian?!?!

- De fapt, ma intrerupe el, nu Dumnezeu a creat-o pe asta.

- Ce tot spui acolo?! Asta nu poate fi adevarat.

- Este. Sunt un clarvazator, mai sti?? raspunde el.

- Si ce legatura are asta? Toti am fost creati de...

- De Dumnezeu? Normal. Numai ca ea nu. Ea e fiica diavolului.