Să fii un introvert

Prolog

  Stiam de mică faptul ca eram diferita de ceilalți. Inca de cand mama imi povestea cum ma lasa pe terenul de joacă, iar eu in loc sa merg la ceilalți copii sa ma joc cu ei stăteam în același loc în asteptarea mamei pentru a ma lua de acolo. Sau cum asteptam cu orele la mine in camera pentru ca oaspeții sa plece si sa pot in sfarsit sa ies fara sa fiu nevoită să vorbesc cu ei toti si sa ii aud cum o sa se minuneze cat de mult am crescut, m-am îngrășat sau slăbit... Sa fiu sincera multe din obiceiurile pe care le aveam cand eram mai mica inca le mai practic si pana acum , chiar si la 17 ani.
   Desigur, faptul ca eram introvert nu il stiam in copilărie, toti spuneau că pur si simplu sunt timidă. Asa că nu, tanti Violeta, nu eram "simplu o fetita timidă si micuta care va deveni un adolescent rebel ca toti ceilalți". Eu aveam sa rămân un copil linistit până acum, neînteles de nimeni si totusi îndrăgit de toate rudele pe care incercam sa le evit( nu pentru ca nu imi plăceau , dar pentru ca asa eram eu, nu iubeam si pana acum nu iubesc compania de acest gen, deoarece ma face sa ma simt incomod si stanjenita).
   Este amuzant(nu prea , dar oricum) cum am aflat eu ca sunt introvert. La scoala la lectia de psihologie am avut tema despre introverti si extroverti, profesoara nu a vrut sa ne dea detalii despre acest subiect pana nu vom îndeplini un test pentru a afla din ce categorie facem parte. Si rezultatul este evident- introvert. Dupa ce profesoara ne-a explicat ce inseamna sa fii introvert sau extrovert si ca aceste cuvinte nu desemnau denumirile unor boli am putut observa cat adevar se ascundea dupa aceste cuvinte ce impartea societatea în doua grupuri.
   Aceasta noutate nu m-a socat deloc. De parca as fi stiut asta toata viata mea, ceea ce am si facut, doar ca nu stiam termenul potrivit.