Decizii şi umbre partea III

527 50 11
                                    

E atât de ușor să șifonezi şi să rupi o hârtie. De emoție, Mihai, trase prea tare de pagină, iar ea fără să îi pese de tremurul lui se desprinse din agendă, atingându-i pantofii negri. Stătea nemișcată, parcă provocându-l să o ridice. Dar el doar o atinse, mângâind literele scrise cu cearnală albastra și lalele roşii care îi împodobeau colțurile. "Nu ai uitat, primele flori pe care ți le-am luat au fost lalele, pentru că trandafiri nu mai erau." Pierdut printre amintiri, se uită pe fereastră. Începuse să plouă. Picăturile parcă cântau pe pervaz o melodie necunoscuta. Nu se putea calma, cum să citească? Aproape rupsese foaia! Aşa că se întinse pe jos, închizand ochii şi concentrandu-se pe sunetul linistit al ploii, lăsând pacea să îi inunde trupul.

În timp ce Mihai se lăsa pătruns de notele divine, în Constantantinopulul anului 1612 Karem stătea relaxat pe divan, fumând narghilea, iar la picioarele lui pe pernele colorate stăteau kadânele, mamele copiilor lui, urmărind cum vântul bătea în geamurile palatului. Le zgâlțâia atât de tare încat uneori acoperea glasurile cristaline ale copiilor aflați în camera jucăriilor, iar valurile mării turbate urlau spre cer cerând îndurare că sute ani au chinuit şi biciuit stâncile. Cuvântul "bici" îi provoca greață vizirului. Rar îl folosea, preferând alte metode de tortură şi nu pentru că era inimos, ci pentru că isca să deschidă uşi care spre binele tuturor trebuiau să rămână pe veci închise.

Își îndreptă privirea spre copila de 7 ani. Stătea izolată admirându-şi coronița primită de la el cu două ore în urmă. Avusese vârsta ei când fusese smuls din sânul familie şi vândut ca sclav unui vânzător de peşte, care deținea înca 5 băieți ca el. Buza de sus zvâcni când îşi aminti cum timp de un an îl chinuiră atât fizic cât şi psihic. Fusese constrâns să facă cele mai grele munci, iar la orice greșeală era aspru pedepsit atât de el, fie de Agluai Cotoranța, soția lui. Fusese numita aşa datorită numeroşilor negi de pe față. Tortura preferată era să îl lege de pat şi să îi întindă cât puteau de mult membrele, zicând că așa îl ajutau să crească mai repede. Fetița lui acum se juca cu papuşa de porțelan, dar el la aceaşi vârstă cu ea cărase în spate zilnic butoaie pline cu pește proaspăt sau coșuri de răchită grele. Își pipăi gura cu limba, se uscase. Ce sete i se făcuse deodată, și ce repede o putea potoli, un simplu deget ridicat și gata. Dar atunci, când căra murdar, sudat și însetat pana la leșin coșurile inuman de pline? Ar fi dat tot aurul de care dispunea acum.. pentru puțină apă.

Ridică paharul cu vin, îl savura, apoi mai lua o înghițitură şi încă una, revăzand cu ochii minții clipa când își ucisese stăpânul, pe Onan. La opt ani săvârșise prima crimă. Avusese grijă ca totul să pară un accident de muncă, deoarece altfel risca să fie condamnat la moarte. Sclavii nu aveau nici un drept, erau niște simple bunuri şi atât. Trase din narghilea puternic. Resimțea teama de a fi prins și condamnat la moarte şi uşurarea când simți mâna viitorului tată pe umărul său. Mehmet Boierul îl cumpărase de la cotoranță, dezvăluindu-i în trăsură că talentul lui îi atrăsese atenția: Talentul de a ucide ingenios, de a se face nevăzut și curajul deosebit de a face toate aceste lucruri. De atunci nu mai știuse ce înseamnă foame sau sete adevărată. Primise o educație serioasă, iar la 12 ani boierul îi mărturisi că îl pregătește ca sa devina o umbră. Iar o dată cu trecerea testului și intrarea într-o societate de care și el aparținea, va deveni fiul lui!
La 15 ani fusese primit în rândul societății secrete, numită Călăii din Veneția, si primise titlul de Umbră. Kemal trase din nou puternic din narghilea, fumul inundându-i simțurile. Testul constase în a deveni umbra Agluaiei un an de zile, fără ca ea sa bănuiască nici macar o secunda și terminandu-se cu omorârea ei și scăparea cadavrului.

De ce, toate îi reveneau în minte acum, cand ar fi trebuit să se bucure de frumoșii lui copii? De ce Anne Lacroix încă îi bântuia visele? Tresări, când pomeni în gând, fără sa vrea, din nou numele ei. Îşi făcea loc pe nesimțite, neinvitata. Deodată deschise ochii, se auzeau săbiile de lemn luptându-se.

HAREM  VOL 1 Oraşul De AurUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum