HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Caterina Prima parte

Asfaltul fierbea, simțindu-și fiecare pietricicã clocotind. Deși Soarele se retrase de ceva timp, rãceala nopții nu putea sã îi alunge usturimea pe care o simțea de fiecare datã când tãlpile oamenilor îl atingeau. În fiecare zi, de când cãldura dãduse nãvalã peste București, copacii își aplecau crengile cât puteau de mult în speranța ca umbra lor îi va mai alina suferința. Iar el mulțumindu-le, îi mințea aproape de fiecare datã, spunând cã se simte mai bine.

Cati își mângâie buclele aurite, le dãdu un pic cu fixativ. Își întoarse un pic capul într-o parte, fondul de ten își fãcuse treaba, îi ascunsese toate imperfecțiunile feței inclusiv urata vânãtaie produsã de Mihai. Bluza de mãtase violetã îi contura bine sânii, scoțându-i ușor în evidențã, iar fusta albã, de lungime medie, îi evidenția talia așa cum trebuia. Lipsea centura, dar pentru cã era varã optã sã o înlocuiascã cu o eșarfã în aceeași nuanțã și texturã cu bluza, o rãsuci ușor și o legã elegant într-o parte. Zâmbi, admirându-se.

- Ce sandale sã aleg? Cele cu toc înalt nu cred cã se potrivesc cu planurile mele. Nu vreau sã îl domin, sunt și așa o femeie înaltã, iar el adorã minionele.

Oftã, durerea pârjolindu-i inima. Se auzi un foșnet, era Mara.

- Ce faci mami?

Caterina se uitã la pãrul negru precum abanosul al Marei, ochii aceia pãtrunzãtori care îi invidiase de micã, ochii Alexandrei. Uneori se întreba dacã nu era sora ei reîncarnatã. "Nu ai idee cât te urãsc, ai dispãrut acum un deceniu, dar ești prezentã zilnic în viețile noastre. Mara e copia ta, te ții dupã soțul meu precum scaiul, iar pe mine mã torturezi zilnic".

- Mã pregãtesc sã mã întâlnesc cu tatãl tãu. Draga mea, e târziu am crezut cã deja dormi. De ce ești neascultãtoare?

Vru sã mai adauge ceva, dar simți cum fusta îi e trasã în jos. Miratã, vãzu cum copila îi strângea fusta cu pumnișorii ei micuți.

- Nu te du, dacã va fi rãu iar.

Rãmase fãrã grai, cuvintele pierindu-i. Înghițind în sec când imaginile se nãpustirã peste ea, dezvãluind un Mihai necunoscut ei pânã atunci, un Mihai agresiv, nerãbdãtor și violent. E adevãrat cã îl știa rece, distant și uneori dual, dar niciodatã violent. Bine poate doar verbal, dar nu fizic. Ce se întâmplase în Istanbul?

- Ești bine mami?

Vocea fetei o aduse în prezent. Îngenunche, îmbrãțișând-o strâns. Nu conta cã semãna cu Alexandra, cã îi amintea de greșelile trecutului, o iubea. Era fiica ei. Îi mulțumi pentru grijã și o minți zâmbind cã se simte bine.

Dupã ce Mara se îndepãrtã, se privi iar în oglindã. Arãta bine. Întinse mâna dupã Versace și se parfumã delicat.

- Am sã te aduc înapoi Mihai. Trebuie!

Luã poșeta și chemã taxiul, era prea tulburatã ca sã conducã. Bãuse și un pahar de vin roșu la cinã, iar asta îi dãduse curaj în a merge mai departe cu seducția. Știa unde sã îl gãseascã: Strada Cireșului nr. 11, casa mamei ei, casa Alexandrei.

În timp ce Cati se îndrepta spre strada Cireșului, Aslan se afla în Toscana, numãrând stelele. Liniștea nopții și cântecul suav al greierilor îl fãceau sã se simtã din nou uman, mai ales dupã ce executase trei indivizi, printre care și o fata de 14 ani. Simți un gust amar, când își aminti privirea rugãtoare a adolescentei. Ochii verzi, plini de lacrimi care îl implorau sã o cruțe, ce vinã avea ea cã era fata cui nu trebuia? Scrâșni din dinți. Se consola cu gândul cã nu suferise, un simplu glonț și atât. Nici nu știuse când începuse sau când se terminase moartea. Dar traiectoria corpului fãrã de viațã al tinerii și zgomotul produs de acesta când lovi asfaltul, se transformarã într-un film care se derula lent, încontinuu în mintea lui. Rupsese un boboc, dar fusese constrâns sã o facã. Nu avusese de ales, își repera iar și iar. Dar inima nu îl asculta de îi trimitea sentimente nedorite precum regret si jale. Închise ochii amintindu-și propria copilãrie, când mama îl liniștea noaptea spunându-i când gândurile te pișcã nelãsându-te sã dormi, tu numãrã stelele.