Minciuni

706 59 10
                                    

București 2016

Caterina Zărneanu fuma uitandu-se la chelnerii care mai aveau un pic și alergau printre clienți. Vineri seara era foarte aglomerat. Dar din aceasta cauză îl alesese, pentru că era unul dintre cele mai luxoase cluburi din București. Venea aici o dată pe săptămână ca să se întâlnească cu așa zisele ei prietene. Purta o rochie roșie Dior. Era o rochie lungă din colecția mai 2016, care te făcea să crezi că e formată din două piese. Dar dacă te uitai mai atent observai dantela fină neagră, care pleca de sub sâni și care îi mângâia delicat talia unindu-se cu fusta de un roșu aprins. Se simțea feminină și sexi, pregătită de a îl înșela pe Mihai. În toți acești ani de căsnicie niciodată nu își încălcase jurământul. Poate că venise momentul să se simtă iubită!!

Gândurile îi fură întrerupte de venirea Monicăi, care rezervase masa. Se dusese la toaletă împreună cu Andreea cealaltă amica a ei, amândouă soții de directori generali de bancă.
Monica își dădu ochii peste cap.
- Era așa de aglomerat. Îți vine să crezi că a trebuit să aștept mai bine de 15 minute?
- Nu mai spun eu, completă Andreea.
Cati nu comenta, dar spuse:
- Au venit cocktailurile. Astazi faci cinste tu, Andreea, săptămâna trecută am plătit eu.
Își comandase un Negroni. Se spunea că era un cocktail nobil, de origine italiană care purta numele inventatorului său și anume Contele Negroni. Ridică plictisită din umeri, nobil sau nu... cui îi pasă? Atâta timp cât o făcea să uite de coșmarul de acasă era bun, nu?
- Comandați ce doriți, iar vinerea viitoare va fi rândul Monicăi. Apropo dacă vă arat ce poșetă de piele am primit de la soțul meu... - făcu o pauză ca să aibă efectul dorit- e Chanel ultima colecție.
- Am observat-o imediat cum ai coborât din mașina decapotabilă. Dar ce părere ai de asta? - se aplecă pentru a i se vedea mai bine cerceii de aur cu rubine-
- Sunt drăguți, dar nu se cumpară cu asta. - Spuse Cati șoptit, întinzând mâna pentru a i se vedea mai bine brățară de aur cu briliante pe care și-o cumpărase acum 3 zile. La vederea ei atât Andreea cât și Monica zambira forțat, închizând în sec.
- E de la ....
-Da, e de la Mihai. - era aproape adevărat, doar o cumpărase cu banii lui- Știe cât de tristă sunt când pleacă în călătoriile lui de afaceri și ca să se scuze mi-a cumpărat această minunată brățară cu briliante. Ca să nu uit cât de mult mă iubește.
Andreea își trecu nervoasă mâna prin păr. Iar Monica se juca cu paiul, încercând zadarnic să își mascheze invidia. Așa că zise:
- Ești foarte norocoasă. Iar bijuteria e superbă, îți vine minunat.
" Se asortează cu lacrimile mele" gândi Caterina. Așa erau toate întâlnirile lor, înțepături subtile și laudă fără sens. Dar avea nevoie de ele, ca să fii acceptată în societatea de sus a Bucureștiului trebuia să ai relații. Relațiile te invitau la petreceri, îți făceau cunoștință cu X și Y care te invitau și ei, plus mai scăpau câte o informație utilă etc.. . Un cerc vicios plin de vipere, dar care fără el te-ai fi stins imediat.
Restul serii se desfășură la fel. Iar când ajunse acasă picioarele o ardeau. Uitase și de planul ei de a-i pune coarne soțului generos. Oboseala îi trecu imediat când observă pantofii aruncați pe hol. Inima începu să îi bubuie în piept. Venise..

Mihai își scoase sacoul boțit și îl aruncă pe scaunul din dormitor. Era obosit. Nu dorea decât de doarmă. Făcuse o înțelegere cu Aslan care îi acceptase surprinzător propunerea. Avea să stea cu familia lui 2 săptămâni, ca apoi o mașină neagră îl va purta pe aeroportul privat al mafiotului, ducându-l în Sicilia unde va continua traducerea blestematului de jurnal. Oftă, dorea să se întoarcă liniștit la viata lui de dinainte, dar din păcate nu îi putea întoarce Alexandrei spatele. Era cu el prin foile parfumate. Parfumul ei îl îmbăta de fiecare dată când începea sa pășească ajutat de cuvintele ei, în lumea uitată a secolului XVII-lea. Cu fiecare descriere imaginea ei devenea din ce în ce mai clară. Până la urmă se intorsese la el, doar că nu așa cum dorise. Fusese trădat de timp, în loc să îi vindece de amintirile, făcuse în așa fel încât să îl bântuie. Înainte de plecare semnase un act de tăcere. Propriai familie  sau oricine altcineva nu va afla niciodată de existența jurnalului. Oricum nu era foarte dornic să povestească cuiva toate chinurile prin care trecuse și prin care sigur va mai trece.

Întoarse capul, în ușă stătea soția lui îmbrăcată ca o târfă de lux cu pantofii roșii în mână.
- Nici un draga mea... iubita mea, scumpa mea ce bine îmi pare sa te văd...
Nu răspunse.
- Ai lipsit o lună întreagă. Era bună măcar? -tăcere. Cati îl observă deschizându-si cămașa. - Răspunde-mi blestematule!!! - aruncă nervoasă pantofii-.
Mihai o măsură din priviri și zise plictisit:
- Mult mai bună decât tine, îți dai seama dacă m-a ținut ocupat o lună întreagă!
Oralul ei dura o oră nu... miorlaieli ca la tine.
Nici nu sfârși bine cuvintele că o nouă durere își făcu simțită prezența. Cati îi sărise în spate zgariindu-l cu toată forța cu care era în stare. Într-o clipă o lovi de perete, ducând mâna stângă la gâtul ei. Îi putea simți picioarele cum încercau să îl lovească, iar ochii ei albastri i se mariseră din cauza șocului. Dacă ar fi strâns mai puternic i-ar fi rupt gâtul. Fu surprins să constate cât de ușor puteai ucide și imediat o elibera, ducandu-si confuz mâna prin păr. Fusese la un pas să o omoare.

- Dacă nu încetezi cu acuzațiile tale absurde ai să regreți amarnic! - tună el- M-am saturat!! De mâine am sa mă mut la hotel. Unde e Mara?
Caterina tușea uitandu-se la el speriată. Parcă îl vedea pentru prima dată. Mereu se mândrise cu faptul ca își putea ține emoțiile sub control. În schimb îl atacase provocând o nouă ceartă. Se uita la el de sub gene, neavând curajul de a se uita direct în ochii lui. Niciodată nu o lovise: o jignise, o ironizase, o alungase, dar niciodată nu o atacase! Nu arăta ca un bărbat care și-ar fi petrecut luna lângă o alta femeie, ci mai degrabă arăta ca un cadavru viu. Era palid, cearcănele îi erau mai vizibile ca oricând, îi apăruseră noi riduri la colțurile buzelor, într-un cuvânt îmbătrânise. Era că și cum trecuse printr-o trauma majora. Oare ce se întâmplase în Turcia? Scoase un țipăt când observă. ..
- Dumnezeule ce ai pățit la mână?
Mihai o săgetă cu privirea.
- Nu te privește. Te-am întrebat ceva: unde e Mara?
- E la Angela de o săptămână.
- Să o suni acum pe mătușă ta să o aducă. Vreau să stau cu fata mea. Dacă ma trezesc și nu o găsesc ( făcu o pauză) nu răspund de mine!! Acum pleacă, vreau sa dorm.

Părăsi dormitorul îndurerată, cu inima făcută țăndări. " Asa îți trebuie dacă furi logodnicul alteia" își auzi conștiința. " Dar eu nu am furat pe nimeni nimănui. Ești Tu, Alexandra, care nu ai venit la propria nuntă luând toată fericirea cu tine!! Era singur, părăsit de tine, când am făcut dragoste concepand-o pe Mara!!! Era singur, da era singur! " Cazu pe parchet plângând.
Nu știu cat statu pe podea cu ochii în lacrimi. Își jurase ca nu va mai plânge din cauza lui și uite că, iar își încălcase cuvântul.

Se ridică amețita ținându-se de perete. Imaginea lui hăituita o urmărea. Ce se întâmplase în Turcia? Cu pași mărunți porni spre camera lui. Dormeau separat de ani de zile. Îi luă sacoul și îl buzunari. Mihai dormea neîntors. Găsi o carte de vizită: Aslan Hazan. Numele nu îi era cunoscut. Poate era un partener de afaceri. Dădu din umeri și o puse la loc, apoi îi luă telefonul. " Te rog Doamne să nu își fi schimbat parola" Mihai avea tendința de a schimba parola o dată la 5 sau 6 luni, dar ea ca o buna soție trebuia sa facă eforturi supraomenești ca să o afle pe ascuns. Răsufla ușurată. Nu o schimbase. Nu sunase pe nimeni de la ultima convorbire cu ea. Nu era nimic în telefon. Nici un mesaj, mail, apel... Vru să îl închidă, dar ceva o opri. Începu să caute și în folderele telefonului. Din întâmplare găsi câteva fotografii bizare. Mihai fotografiase niște pagini dintr-un caiet. Colțurile aveau trandafiri micuți. I se părusera familiari. Unde mai văzuse ceva asemănător? Nu veni nici un răspuns. Era sigură că mai zărise undeva așa ceva. Dar unde? Nu își putea aminti.

Plecă tiptil tiptil din cameră, se trânti pe canapeaua din piele și începu sa citească....

HAREM  VOL 1 Oraşul De AurUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum