~31~

123 9 11
                                    

Nu stiu cum ne-am strecurat inapoi in scoala, sau cum am ajuns in camera mea de la etajul fetelor, insa lucrurile astea nu conteaza acum. Patul parea incomod in acele momente si m-am trantit pur si simplu pe parchet. Usa camerei s-a deschis, dezvaluind-o pe Ginny, care mă privea trista. O mana de a ei s-a pus peste umerii mei, iar corpul ei a aterizat langa al meu, lipit de tablia patului cu baldachin. Am oftat, punandu-mi capul pe umarul ei. Lacrimile au inceput să curga involuntar, dar nu voiam să le reprim, nu puteam...
●●●●●●●●●●

-Este a zecea oara cand iti spun că nu sunt suparata pe tine, Black! Pana si Harry ti-a spus ca nu te acuzam de nimic, suntem prieteni!*i-am strigat exasperata, in fata, lui Alexander*
Baiatul m-a privit cu o spranceana ridicat, neîncrezător. O luna de la acea excursie si el inca vrea să se asigure ca nu s-a schimbat ninic in prietenia noastra, patetic pentru Black. Mergeam impruna spre ora de Previziuni Pentru Viitor, iar eram in intarziere, insa ora nu avea nicun sens pentru mine, nu era mare pierdere. Linii, semne, frunze de ceai si globuri. Niste lucruri nefolositoare pentru un vrajiror si totusi, eu trebuia să merg in continuare cu materia asta. Inca de la prima ora petrecută cu femeia aia mi-am dorit să nu mai merg, dupa ce Hermione Granger a tipat in toata sala ca este o prostie si a plecat am vrut si m-ai mult să renunt. Alexander a pufnit zgomotos la afirmatia mea de mai devreme, oprindu-se din mers, in semn de revolta.
-Bine, să o lămurim o data pentru tot deauna. Nu am nimic personal cu tine, Black, si nici Harry nu are. Faptul ca Sirius Black este tatal tau nu schimba nimic, inca suntem si vom fi prieteni. Inteles, Black?*l-am intrebat acuzator*
-Inteles, Potter. Insa, ce ai zice daca ai reveni la prenumele meu?*m-a întrebat la rândul său*
M-am intors cu fata spre el si i-am aruncat o privire suspicioasa. Pana la urma, ce este asa important cum il strig?
-Are vreo importanta?*l-am intrebat oftand*
Ochii mei s-au dus imediat in jos ,nevrand să îi arate cat de obosita eram deja, iar discutia cu el mă irita si mai tare. Doua degete de ale lui mi-au ridicat fata, uimindu-ma, iar el și-a pus ochii pe mine. Mi-a zmabit si m-a luat de umeri.
-Are legatuea cu ultimul meci?*m-a tras de limba*
-Nu, nu este despre asta. E vorba doar de cineva neimportant.*am marturisit, trista intr-adevar*
Si chiar nu avea legătură cu ultimul meci din sezon, finala cu echipa casei Slytherin simboliza cel mai neinteresant lucru pentru mine. Primisem un Bolid de Crăciun, la fel si baietii, insa nici acesta nu era motivul supararii mele. Motivul era stupid, insa enervant de suparator. Mă certasem cu Nikolai acum cateva zile, el susținea ca imi petrec prea mult timp cu Alexander sau Draco si nu il bag in seama, lucru total gresit daca o luam corect. Atentiile lui Draco erau minunate, la fel si micile lui atingeri, insa nu primise niciodata raspunsuri de la mine, și nici Nikolai. Nu imi dadeam seama de ce este asa frustrat, stabilisem amandoi că nu poate să fie o relatie intre noi, nu ar fi mers si ramasesem la statutul de prieteni.
-Are legatuea cu un baiat? Te-a facut cineva să suferi?*a soptit printre dinti Alexander*
-Cred ca mai nou citesti ganduri, Alexander.*i-am raspuns*
-Cine e? Iti jur că nu o să aiba o viata usoara dupa ce termin cu el.*mi-a spus, vizibil nervos*
-Nu ai de ce să afirmi asta, deja te bati cu el săptămânal, nu ar fi ceva nou. A fost doar o aventura, nimic in plus.*i-am marturisit*
Parca pamantul mi-ar fi fugit de sub picioare, asa de tare mă luase de talie si mă lipise de el. Pentru cateva secunde l-am privit nervoasa, dar la vederea scanteilor din ochii lui mi-am revenit. Am pornit spre clasa, așa, cu mana lui stransa in jurul taliei mele. Profesoara ne-a privit amuzata, insa ne-a dat voie să ne asezam fara cearta. Ultima banca, randul de la geam, perfect pentru planul băiatului de langa mine. S-a asezat si m-a tras cat de aprope a putut, in așa fel incat să parem un cuplu. Cateva perechi de ochi se uitau la noi, curiosi si intrigati. Fratele meu îi arunca priviri urate prietenului său, iar Orion si Ginny incercau să se ascunda sub niste carti, ca să nu ne ajunga la urechi chicotele lor. Baietii din gasca lui Nikolai imi zambeau murdar, in frunte cu Draco, iar "fostul meu prieten" mă privea trist, daca planul lui Black a fost să il faca pe nesuferit să isi ceara scuze, atunci, o să îi multumesc pana la adanci batraneti.
●●●●●●●●●♡♡♡♡♡♡●●●●●●●●●●●
Nota autoarei: Dupa ce Wattpad mi-a sters cateva capitole si mi-a inversat altele am incercat să fac ceva decent, doar atat mi-a iesit. Black pare ca si-a schimbat comportamentul, dar nimeni nu il intelege pe baiatul asta. 2 mai, Bătălia de la Hogwarts. Mă bucur ca sunt alaturi de voi cand sărbătorim o data importanta pentru fanii HP.:) Ca tot vorbim de sărbători, Paste Fericit si Hristos A Înviat!!:)

♡𝓐𝓷𝓭𝓻𝓮𝓮𝓪 𝓟𝓸𝓽𝓽𝓮𝓻 ♡Opowieści tętniące życiem. Odkryj je teraz