Dark Obsession

Capitolul 1

Am privit clădirea plină de amintiri, plină de râsete împărțite cu cei mai dragi oameni din viața mea, plină de profesorii, care deși mă scoteau din sărite uneori, știam că imi doresc doar binele si un viitor strălucit. Plină de drame și de atâtea tipologii de oameni la care nici nu te poți aștepta. Plină de iubire, dar și trădare.
Locul în care relațiile încep sau de cele mai multe ori, se încheie. Liceul.

Mi-am scuturat capul și lăsând nostalgia deoparte, m-am îndepărtat de locul în care tocmai ce am trăit momentul cel mai așteptat din viețile noastre - absolvirea.

- Nu pot sa cred ca am absolvit si ca am scapat de toți idioții ăștia! In sfarsit, sunt libera!! am auzit-o pe prietena mea, Stacey, respirând ușurată

- Acum as putea sa plec in Texas! zice Enzo, plin de entuziasm in timp ce aplauda

- Și să faci ce?

- Sincer nu m-am gândit încă, dar atâta timp cât sunt departe de tata, o sa fiu bine.

Un zâmbet trist imi apare pe chip când mă gândesc la toată ura dintre Enzo si tatăl lui. În ochii mei nu e de înțeles. Da, poate că a greșit și da, poate că a fost un părinte groaznic, dar niciodată iubirea si respectul nu ar trebui să se schimbe. Aș fi vrut să spun ceva, să îi explic, dar știu că e în zadar. Ultima data cand am incercat sa imi spun parerea despre această situație, m-am văzut invitată spre ușa din spate din cauza căderii lui nervoase. Poate ca este mai bine asa. Nu pot sa il judec, nu stiu cum as reactiona eu daca tatăl meu nu si-ar face apariția la înmormântarea mamei mele din cauza unei ședințe importante. Deși cred ca e un pretext, nu este o scuză și inteleg asta. Nu il cunosc pe domnul Gonzales de prea mult timp, dar mereu mi s-a parut un om cu un suflet mare. Sau poate fi asta doar o aparență? Nu! O iubea pe Sarah mai mult decat ochii din cap, ii vedeam mereu stand pe terasa savurand cafeaua impreuna de dimineata, razand si zambind neincetat. Mi-as fi dorit ca si părintii mei sa fie asa, în loc de tensiunea care se resimte in aer la micul dejun.
Stiu cine e domnul Gonzales si nu vreau sa cred că a lipsit intenționat de la înmormântarea soției lui. Poate durerea nu i-a mai dat pace și nu a vrut sa si-o amintească asa pe iubirea vietii lui, aproape descompusă într-un coșciug...

- Orice te face fericit! adaug după o pauză lungă cu un zâmbet stâlcit. Eu trebuie sa plec.

Spun cand sedanul gri al lui Jackson imi apare in aria vizuală la câțiva metri depărtare.

- Ugh! Credeam ca mergem sa bem ceva inainte sa ne părăsești.

Ii privesc fata bosumflata a blondinei si aproape ca nu mai vreau sa plec, deși trebuie sa o fac curând, altfel Jackson o sa se enerveze. Nu prea ii place sa astepte.

- Trebuie să ajung la aeroport. Ai uitat? zic zâmbind

- De ce răsucești cuțitul în rană? Normal ca nu am uitat. zice ea printre ĺacrimi, facandu-ma sa o trag într-o îmbrățișare strânsă

O sa imi lipsească sentimentul asta. Ii inhalez pentru ultima oară mirosul specific de bezele si ii fac semn si lui Enzo sa ni se alăture. Momentul asta e unul care ma face sa regret cel mai mult, de asta am vrut să plec cat mai repede. Pentru ca imi era frica ca vor reuși să mă convingă să rămân.

- Eu...incerc sa imi gasesc cuvintele printre lacrimi. Sunteți bineveniti oricand sa ne vizitați. New York-ul va fi a doua voastră casă de acum.

- Ai grijă de tine, Katherine! Te iubim enorm. Sa nu uiti asta.

- Si eu va iubesc. zic in timp ce mă îndepărtez pentru a ajunge la mașină, hotarata sa nu mai privesc inapoi

Dar asta nu se intampla atunci cand prietena mea imi striga numele din toti plămânii, aproape facandu-ma sa imi scap geanta din mana. Ma întorc si ii arunc o privire nedumerită.