Dragoste de avocați 2

Capitolul 11

-----Sunt într-un mare rahat!--spun lăsânda capul pe masă--

-----Știu, tocmai de aceea trebuie să mă asculți.

Mă uit la el șceptică. Încă nu sunt sigură dacă vrea să ma ajute sau își bate joc de mine.

-----Tu chiar vrei să mă ajuți?

Mă privește arcuindu-și sprâncenele.

-----Cu chiar așa de rău mă crezi? Să știi ca eu chiar m-am schimbat după tot ce s-a întâmplat, chiar dacă nu mă crezi --își pune mâna peste a mea-- O să vezi că nu va fi greu să ieșim din această sitiație.

-----Să ieșim?

-----Da, să ieșim--zâmbește--

-----Ruggero, nu vreau să crezi că...

Oftează adânc și îsi ia mâna de pe a mea.

-----Karol, te rog, măcar acum nu începe, te rog!

Îmi dau seama că are drepate și faptul că vrea să ma ajute este înspre binele meu.

-----Îți mulțumesc că ai încredere în mine!--zâmbesc--

El mă privește zâmbind, dar nu spune nimic.

*După două săptămâni*

-----Te simti mai bine azi?--mă întreabă Ruggero înainte să se așeze pe scaun--

-----Da, sunt--zic repede încercând sa evit această discuție--

-----În ultimele zile nu te-ai simțit deloc bine, ar trebui să îți faci niște analize. Mă îngrijorezi.

-----Sunt bine, Ruggero. Nu ai de ce să te îngrijorezi.

Mă uit în ochii lui și îmi dau seama că nu mă crede. El ofteaza adânc și se ridică în picioare. Se apropie de mine și mă ia de mână.

-----Karol dacă ai păti ceva mi-ai spune?

Întrebarea lui mă ia complet prin surprindere.

-----Sunt doar obosită Ruggero. Au fost două saptâmâni groaznice.

Se uită la mine de parcă nu m-ar crede.

-----Ți-am spus că o să se rezolve totul, trebuie doar să ai încredere în mine. Tu nu lucrai în momentul acela cu Sebastian, și asta se poate dovedi, prin urmare nu ai de ce să îți faci griji.

Îmi mângâie ușor fața, iar eu las privirea în jos.

-----Acum, te rog, spune-mi ce ai pățit--insistă el--

Simt cum sângele începe să îmi clocotească prin vene. De ce vrea să știe tot? De ce se bagă așa în sufletul meu? Cu ce m-ar putea ajuta el dacă ar știi totul? Cu nimic, ar mări suferința. Aș suferi mai mult dacă aș vedea tristețea, mila și neputința în ochii lui. Am trăi într-o continuă agonie și asta nu ar face altceva decât să ne distrugă pe amândoi. Ne-ar distruge pe amândoi. Poate ne-ar omorâ pe amandoi, nu doar pe mine.

-----Ți-am spus că sunt bine. De ce insiști?

Încerc să îmi păstrez calmul, să nu rabufnesc.

-----Pentru că simt că mă minți...

-----Nu, nu te mint --îl întrerup-- Acum poți să încetezi să te bagi atât înbsufletul meu? Înțeleg ca vrei să ma ajuți, și îți mulțumesc, dar te rog, nu mai insista pe acest subiect.

Nu mai spune nimic pentru cateva secunde bune, între noi instaurându-se o tâcere extrem de apăsătoare.

-----Îmi cer scuze, o sa merg până la toaletă--spun și ies în grabă din birou.--

Poate ca am exagerat puțin, dar nu sunt pregatită să îi spun, nu azi, nu mâine, niciodată. În ultimele două săptămâni lucrurie au decurs bine între noi.

Inspir adânc de câteva ori și încerc să mă calmez.

Alarma telefonului meu sună și îmi amintește că azi trebuiesă trec pe la medic după un alt set de analize. Nu sunt pregatită. Chiar dacă mama va fi acolo cu mine, îmi e teamă, îmi e teamă pentru ce voi afla. Dar înainte de toate astea sunt nevoită sa trec să îl vad pe Sebastian. De când a fost arestat preveventiv nu am putut să vorbesc cu el.

Mă îndrept spre birou pentru a-mi lua lucrurile, spre norocul meu Ruggero nu e acolo așa ca pot pleca fară a da nicio explicație.

*După o oră*

-----Ce surpriză! --spune Sebastian asezându-se pe scaun-- Ai venit să mă vezi?

-----Da, pentru că avem ceva de lămurit, nu credeți?-- îi spun ferm--

-----Ba da, și îmi pare rău ca te-am băgat și pe tine în chestia asta, dar s-a dovedit ca tu nu ai nicio legatură. Dar chiar nu cred ca e în regulă să mai vii aici.

-----Mda... Aveți dreptata, mă scuzați, eu o să plec

Mă ridic de pe scaun și dau să plec, dar mai spune ceva.

-----Știu că nu e treba mea, dar vreau să iți spun sa ai grijă cu Pasquarelli. Știu toată povestea de mai mult timp, dar nu am știut ca tu ești stagiara lui. De asta te rog să ai grijă, viitorul tău depinde se asta.

Îi mulțumesc și plec. Poate că are dreptate, poate ca nu ar mai trebui să fiu stagiara lui din nou. Viitorul meu depinde de asta și nu îmi permit să mă joc cu el.

Mă îndrept cu inima strânsă spre spital,  iar între timp primesc un mesaj se la mama îm care îmi spune că ea a ajuns.

Pe tot parcursul drumului mă gândesc la ce mi-a spus Sebastian. Nu mă așteptam ca întâlnirea noastră să decurgă asa. Chiar deloc.

*La spital*

Medicul meu îmi stidiaza ultimul set analize. Eu si mama stam cu sufletul la gură pentru aflarea veștilor. Când ridica privirea spre noi o strâng puternic pe mama de mână.

-----Din pacate nu am să-ți dau vești noi. Situația e la fel cum o știi. Nu mai e timp de pierdut. Eu o sa încerc să va fac legătura cu o clinică din Viena, și va sfatuiesc să mergeți. I-am spus și ei de nenumărate ori--spune adresându-se mamei-- Eu mai mult de atât nu pot face. Daca domnișoara dorește să moară poate să stea aici liniștită, dar dacă nu vă sfatuiesc sa nu mai stați pe gânduri.