Dragoste de avocați 2

Capitolul 6

Respir adânc.

Trebuie să mă gândesc că totul o să fie bine. Cum a spus doctorul, multe paciente au urmat un tratament în străinătate și și-au revenit. Da, dar acel tratament costa mii de euro și eu nu sunt vreo milionară, și nici părinți mei. În plus, nu îmi pot permite să îmi trăiesc ultimele luni din viața din mila altora. Nu îmi pot permite să sufăr într-un spital fin România, pentru că, acasă sau la spital tot o să mor. Dar mai presus, nu pot să îi fac pe cei dragi să sufere de acum. Poate că ar trebui să le spun, să știe ce va urma,poate șocul nu va fi la fel de mare, dar păcat că va fi durerea, asta nu o pot schimba. Aș minți dacă aș spune ca nimeni nu mi-ar duce dorul, doarece știu că familia mea, o va face. Familia mea și Ruggero. Azi am simțit că nu-i sunt indiferentă. Adică, dacă aș fi, nu ar mai vorbi cu mine deloc, m-ar ignora total. Încă mă doare faptul ca a pus toată vina asupra mea, dar încerc să îl înțeleg, până la urmă i-a murit soția și asta este un lucru dureros. Nu o sa pot uita nicioadă momentul acela, chiar daca aș vrea, și chiar vreau. Nu l-am văzut niciodată așa...îndurerat, parcă voia să moară și el.

*Flashback*

----Candelaria...Candelaria a murit--spune şi îsi lasă privirea în jos, iar eu simt că am fost lovită de cineva cu o nicovală.--

-----Cum?--murmur nevenindu-mi să cred ce aud--Cum adică a murit?--vocea mea e mica--

-----Cum ai auzit. Doctorii nu i-au mai putut face nimic. --suspină-- Şi asta este doar vina mea. --mă priveşte cu lacrimi în ochii-- Dacă mă purtam şi eu ca un om normal, acum era bine. Şi ea şi copilul nostru.

La auzul acestor cuvinte inima mea se rupse în mii de bucăți. O iubeşte pe mai mult de cât aş fi crezut eu vreodată.

-----Totul era bine--oftează şi se uită în ochii mei. Stiu ce a vrut sa spună. Daca el se comporta ca normal, Candelaria era în viață şi eu aş fi avut un loc de muncă asigurat--

-----Da, totul era bine--spun şi mă ridic pentru a putea pleca, ploaia înca nu s-a oprit şi nu vreau să răcesc-- Eu...eu trebuie să plec--oftez.--

-----Stai!--se ridica şi el--Îmi pare rău pentru tot, Karol.--mă cuprinde într-o îmbrățişare strânsă--

Îi îmbrățişez si eu. Nu îmi place șă recunosc, dar chiar mi-a lipsit.

-----Vei putea să mă ierți vreodată?--spune și îmi ia fața in palme--

-----De ce să te iert? Ca te-ai jucat cu mine și nu mi-ai spus ca ai o soție și cand a aflat a avut un accident, iar tu ai dat vina pe mine și apoi m-ai dat afară de la birou? Nu, chiar nu am de ce să te iert.--mă îndepartez--

-----Karol, nu mă părași și tu, te rog!--spune privindu-mă în ochii-- Nu pot să te pierd și pe tine--ma ia de mâini--

***
-----Karol? Iar ești aici?--spune dur--

-----Da, sunt pentru niste analize.--zic pe același ton--

-----Serios? Analize? E a treia oară cand vii aici pentru analize? Ce urmărești? --mârăie--

-----Nu urmăresc nimic--vreau să plec, dar mă oprește--Lasă-mă!

-----Să te las? De ce să te las? --vine mai aproape de mine-- Tu nu mă lași așa ca nici eu nu o să te las.

-----Eu? Ce ti-am facut eu?--mă uit în ochii lui și văd ură, multă ură--

-----Ce dracu nu înțelegi din faptul ca nu vreau sa te mai vad? Dacă nu te băgai în viața acum eram aici cu soția mea la ginecolog, nu la morgă. Nu vreau să te mai văd niciodată.