Chemical

0.6

Lauren s-a trântit pe canapea nervoasă. Trecuse aproape cinci zile de când era aici. Mai exact 109 de ore și 56 de minute. Simțea că înnebunea dacă nu ieșea și ea puțin afară. În casă era mereu liniște, nu se auzea nici musca. Singurul zgomot provenea decât de la televizorul care era dat încet pe un program de desene animate. Era cel mai interesant program, după părerea lui Lauren.

Ieri încercase să se împrietenească cu Leila, dar fata aceea era așa de încăpățânată și de enervantă, încât Lauren mai că-și smulgea părul din cap când o vedea. Leila începea să se poarte din ce în ce mai rău cu Lauren, dar când era de față cu Jamie - rar se întâmpla ca el să stea pe acasă, se comporta acceptabil.

Din seara cu cina, Lauren l-a mai văzut pe Mike doar de două sau de trei ori. Și era din ce în ce mai agitat și nervos, dar puțin mai calm decât Jamie. Se comportau ciudat, concluzionă Lauren. Dar nu-i prea păsa. Se gândea numai la ea, cum să-și facă ședere mai ușoară aici. Era prea egoistă încât să-i pese de cei doi.

A apucat telecomanda în mâna stângă, în cea dreaptă având o ceașcă cu ceai de coacăze. Preferatul ei. A luat o gură mare și a schimbat canalul. Erau știri. Știri despre ea și despre dispariția miraculoasă a ei. Se uita cu ochii bulbucați la ecran, mai exact la poza ei, cea făcută de Ciena — prietena ei cea mai bună.

Pe ecran a apărut fața mamei sale, plină de lacrimi, roșie și umflată, care era ținută în brațe de tatăl lui Lauren care se abținea din greu să nu izbucnească și el în plâns. Mama lui Lauren, doamna Monica, parcă îmbătrânise cu douăzeci de ani. Unde era doamna aceea perfectă și frumoasă? Ce s-a întâmplat cu ea?

— „ Au trecut cinci zile de când tânăra Lauren Michelle Cameron a dispărut. Cinci zile în care familia și prietenii ei suferă după ea. Lumea se întreabă unde a dispărut, dacă a fugit sau doar a fost răpită. Polițiștii încearcă din greu să afle ce se întâmplă. Se spune că acesta este unul dintre acele cazuri. Lauren Michelle era doar de un an și șapte luni în acest oraș. Se mutase din San Antonio în Miami din cauză că fratele ei mai mare murise. Lumea se roagă ca Lauren să fie găsită. Este foarte dureros pentru doamna și domnul Cameron să mai piardă încă un copil. "

Lauren a închis televizorul înspăimântată de ceea ce a văzut. Se întreba la ce se referea reporterița când spusese că ea face parte din acele cazuri. Care cazuri? Lauren era din ce în ce mai curioasă. Jamie mai răpise fete? Ce se întâmplau cu ele, atunci?

S-a uitat la ceas și a văzut că era ora cinci după-amiaza. Toată foamea îi dispăruse brusc, acum având un mare gol în stomac. Totuși, nu îi era frică. Era doar confuză și curioasă. Da, în adâncul ei, dorea neapărat să fie acasă, dar nu putea.

— Ești palidă.

Lauren a tresărit și a pus repede cana pe masă. Și-a întors capul și s-a uitat la Jamie care era sprijinit de tocul ușii, cu mâinile împreunate la piept. Se uita la ea încruntat. Lauren a înghițit în sec și și-a așezat palmele de genunchi, stând și uitându-se la el cu o ușoară ură.

— Sunt bine, a răspuns.

Jamie s-a apropiat de ea, așezându-se pe canapea. S-a uitat la televizorul închis și a oftat, clătinând ușor din cap, încercând să-și ascundă rânjetul. Își dăduse seama că Lauren a văzut știrile. Era ușor de citit.

— Ce cauți aici? a întrebat Lauren, expresia feței transformându-se brusc în una inexpresivă. Jamie s-a uitat mirat la ea când a văzut cum și-a schimbat așa de repede starea de spirit. Și-a dat ochii peste cap, mușcându-și obrazul pe dinăuntru.

— Unde este Mike? a întrebat ea. Jamie s-a uitat urât la ea și a tras adânc aer în piept, nervos. De când se interesa ea de un puștan care era și angajatul lui? Și-a ridicat bărbia, uitându-se la ea superior.

— Are treabă, a răspuns sec, nevrând să-i mai spună nimic. Până la urmă, nu era treaba ei.

A apucat-o de cot și a ridicat-o de pe canapea. O ținea strâns. I-a lipit corpul de al lui și i-a dat la o parte câteva șuvițe rebele care îi căzuseră pe față. Lauren a strâmbat din nas, când el i-a atins din greșeală obrazul. Voia să-l muște neapărat de deget doar ca să-l facă să înceteze pentru că acest lucru o enerva la culme. Nu-l suporta pe Jamie.

— Îmi este dor de el! a țipat pe neașteptate Lauren. Jamie a tresărit încet, dar Lauren a observat. La gestul lui, a început să râdă, jenându-l pe Jamie. Lauren și-a mușcat limba, încercând să se oprească din râs. Nu a uitat încă de regulile acelea stupide și, acum, Lauren nu prea îl respecta pe Jamie. Mai deloc. Și îi era al naibii de frică de pedepsele lui. Până la urmă, cui nu i-ar fi?