Spre neștiut

Cu moralul la pământ

Au trecut în jur de două săptămâni. Timp în care nu am stat decât închisă în camera mea...doar eu și cu mine.
Am fost o fire extrem de impulsivă, sensibilă și vai de cei care se apropiau de mine... Ma rog... "Dimineață" , pe la 12:00 mai exact intră Annie la mine în cameră și am reușit sa discutăm, probabil fiindcă îi simțisem lipsa atâtea zile.
-Hei... Ce mai faci, Iza?
-Bună, păi... ce fac de două săptămâni încoace. Tu ce faci?
-.... Ce fac de toată viata... Stau lângă tine și te veghez... Te schimibi, ai observat?
-Nup... Chiar?
-Da...
-Asta înseamnă că pot afla cine sunt?
-Iza.... Am spus că te vei schimba si fizic și vor începe să îți apară puterile... Abia atunci poți afla... Scuze!
-Ieși afară!
-Iza, încearcă să te controlezi! Dacă nu îți poți controla furia nu îți vei putea controla nici puterile...
-Nu vreau! Cine ești tu să îmi spui ce să fac? Ieși afara!
-Iza...
-Ieși afară am zis!
-Bine...
Annie a plecat trântind ușa... S-a enervat un pic. Asta e... Nu mă pot controla. E atât de greu când nu știi nimic despre tine însuți, nici măcar nu știu ce sunt, iar lucrul ăsta mă omoară!
Seara, pe la ora 20:00 Annie a venit la ușa mea, implorându-mă să mănânc ceva... Slăbisem ceva.
-Iza! Treci imediat la masa! Stau sa ma rog de tine?
-Dacă nu mă lași....
Nu am apucat să termin ce aveam de spus ca deja Annie a venit cu mancarea la pat.... Ce aveam de făcut?Mâncam...Am rămas împreună să mâncăm și după am stat de vorbă... Mi-a cântat ceva uimitor... Nu știu... Mi se parea ca e vorba de o altă lume... Cred ca a vrut să îmi mai dea de înțeles despre mine....
Am adormit. Annie m-a invelit, a închis geamul, m-a sărutat pe frunte și a stins becurile.