HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Intalnirea ( a treia parte)

Cum Kemal se uita în gol în noapte, aşa se uita Mihai pe geamul din birou. Conversația cu prietenul lui din copilarie, Silviu, se sfârşise de mai bine de o jumatate de oră. Primul lucru fu să se intereseze dacă o firmaăde gaz, lumină, curațenie, etc. Îi vizitaseră de curând. Raspunsul fusese spre bucuria lui: Nu. Apoi ii ceruse în taină numarul tipului de la SRI. Şi încercase sa nu dea prea multe detalii de ce dorea o întrevedere cu acest tip, sau ce se întamplase cu mâna lui.
Acum era singur, uitându-se la clădirile gri ale Bucureştiului. Era îngrijorat, hăituit şi stors de puteri. Îi intraseră în casă, cu siguranță puseseră camere de luat vederi şi microfoane. Era supraveghiat de Aslan. Viața lui se schimbase radical. Alexandra nu numai ca îi luase fericirea, dar vroia sa îi răpească şi libertatea.  Din cauza ei fusese batut, torturat, punandu-si familia in pericol. Dăca nu disparea...
Deschise sertarul: Alex din poza îi zâmbea, se vedea clar ca îl iubea. " Atunci, dar acum?"  Vru să azvârle fotografia şi sa o arunce departe de el, dar nu putu. Strânse pumnii.
" De ce nu te pot uita, ia spune-mi tu mie? De cate ori nu am vorbit cu tine, prin aceasta poză? Oare eu te-am chemat să apari în forma de.. jurnal? Oare nu erai mai bine dacă erai moarta? Te plangeam, dar.. Doamne inebunesc!" Işi trecu nervos mâna prin păr.
" De ce vrei să stiu ce ai pățit dincolo? Vrei să mă torturezi, ca să mă sting incetul cu incetul, şi eu care te credeam o ființă blândă! A nuuu..nu te uita aşa de inocent la mine domnişoară, ştii despre ce vorbesc!!! Vrei să mă vezi în mormânt, ca să ajung lânga tine! Pentru că tu acolo eşti acum, nu e aşa? Oare unde se află corpul tău? Nu ai cum să mai exişti în acest secol, dăca ai apărut în altul.  Ştii ce as face acum Alexandra? Aş intoarce timpul şi te-aş ocoli. Da! Te-as ignora şi mi-aş găsi o altă soartă. Dar..." Ochii Alexandrei parcă se întristară, slipind ciudat, ca şi cum ar plange!!" Oare mă aude?" Scutură puternic din cap! "Inebunesc. Nu mai pot Doamne!! Nu mai pot, am vedenii!!"

- Sunteți bine domnule Zărneanu?
Mihai îşi muta privirea de la fotografie la secretară. Era îngrijoarată, fără să vrea gândurile îi fuseseră transformate în urlete.
- Sunt bine Maria, te rog, fă-mi o cafea tare şi adu-mi ultimele dosare şi rapoarte ca să le studez.
- Sigur domnule.
Uşa se închise, poza dispăru în sertar, dar gândurile rămaseră prizoniere în propriile stânci de piatră, țipând în interior...jurnalul făcându-şi din nou loc în interiorul lui:

" Era intuneric. Mi se parea ciudat că din nou tortele fusesera stinse, dar stiam drumul. Plus mă simțeam binecuvântată că Luna mă acompania prin numeroasele ferestre care ornau holul, devenind felinarul meu. Poate acest lucru ar fi fost un semn ca să mă întorc în cameră, dar frica de carceră şi teama de bataie învinseseră. Nu trebuia decăt să împrospatez un pic locul pe unde avea sa treacă măritul sultan. Lăsasem totul pregatit, ar fi durat maxim jumatate de oră, dar aş fi adormit liniştită. Gărzile lipseau..alt semn. M-am lipit de zidul rece,  nu se auzea nimic.
Şefele se dusesera de mult la culcare, iar noi nu aveam voie sa umblam noaptea neînsoțite. Şi totusi, eram trează, vrând să încalc acest ordin, care cu siguranta nu ar fi adus nimic bun. Dar la cuvântul " sultan" tremuram ca frunza. Datorita lui se intamplau atătea orori! Era Stapânul nostru absolut, doar asta auzeam şi chiar asta credeam. Aşa că dacă s-ar fi materializat in fața mea acum, aş fi leşinat. Ce s-ar fi întâmplat cu mine aaca ar fi observat ca locul prin care trecea nu era parfumat? Era aşa cum se şoşotea pe la colțuri un tiran?  Dacă..Strângand din pumni mi-am zis: " Risc! Fac orice ca să scap de bătăie şi de teama ca m-aş putea întoarce la bucătarie sau într-un alt loc şi mai rau!" Adevărul e că eram terorizată. După zece minute de bâjbâit, am ajuns din nou la granița cu partea de vest, cea interzisă pentru mine! Spre surprinderea mea, era luminată, dar pustie. Mi-am zis să încerc să pornesc de acolo, cărand găleata şi cârpa dupa mine. Încercănd să nu fac zgomot, dar tresăream la fiecare umbră făcută de zid, de statui, sau de vaze. Statuile deveniseră deodată hidoase, gata să mă prindă în ghearelor lor otrăvite, iar florile aveau spinii îndreptați spre mine..dar nimic cu m-a pregatit pentru umbra imensă din fața mea, care mă strânse puternic de gât!"
( Din jurnalul Alexandrei)