His true colors

II

Din perspectiva autorului

De dimineață Catlin se trezi obosita. Încă era îngrijorată din cauza faptului ca Luke credea ca ea locuiește în acea casa, a Renatei. Nu știa cum ar fi trebuit sa-i spună, dar avea sa clarifice situația.

Blonda se dădu jos din pat, puțin amețită și se îmbracă cu uniforma prea subțire pe timpul iernii. Își lua caietele și le îndesa în micul rucsac și pleca spre scoală. Renata era răcită, deci Catlin trebuia să meargă de una singură astăzi.

Mergea cu pași mărunți, călcând stratul de zăpadă ce scârțâia sub atingerea încălțărilor ei. Ningea cu fulgi mărunți și deși, iar parul ei era parțial ud. Își aranjă mai bine fularul de la gât, cât timp inspira aerul curat de iarnă.

Când intră în metrou, pielea i se zbârli și tot corpul i se cutremură din cauza vântului produs de plecarea unui tren. Catlin își lua un ceai cald, de care se bucură pe tot parcursul drumului. Ajunse în sfârșit la scoală, unde era cald și departe de umezeală. Își lăsă ghetele în dulap, schimbându-se în tenesi.

Îl văzu pe Luke trist și îngândurat. Trecu pe lângă ea, fără măcar să-și dea seama. Catlin îl opri, punându-i mâna pe umăr. Luke tresări, uitându-se peste umăr și văzându-i zâmbetul angelic, ce cădea perfect pe fața-i rotundă. Niște firicele de par umede ii erau lipite de față și se putea observa ca era încă înghețată din cauza vremii de afară.

Luke ii zâmbi larg, ochii săi emanând căldură. Îi dădu firele la o parte, odihnindu-și mai apoi mâna pe umărul ei stâng. Catlin se uita în ochii roșcatului, fiind parcă transpusă într-o altă lume.

-Luke... Șopti fără vlagă.

El nu-i răspunse, fiind prea ocupat studiindu-i trăsăturile perfecte, ca de păpușă. Dar nici pe ea nu o deranja. Ii plăcea sa stea în liniște și să-și audă doar inima, bătând de nebună.

-Trebuie să-ți spun ceva. Zise blonda, încurajându-se în gând.

Nu mai apuca sa zică un alt cuvânt, caci se suna de intrare. Luke se pierdu de ea prin mulțimea de elevi ce se grăbeau sa ajungă la ore, iar Catlin renunță și se îndreptă și ea spre clasa. Știa ca avea destul timp pentru a-i spune, deci nu se grăbea.

***

După terminarea orelor, Catlin se grăbea sa plece cat mai repede spre casa, ascunzându-se de Luke. Știa ca dacă îl întâlnea acum, trebuia sa o conducă pana acasă și nu voia asta. Macar pentru puțin timp voia sa fie bogata, sau măcar sa se prefacă. Mergea cu pași mărunți și repezi, încercând sa nu fie observata de cineva.

Din păcate pentru ea, cat timp se ascundea după ghiozdanul sau, dădu peste cineva, care se dovedea a fi chiar Luke.

-Catlin! Te-am cautat peste tot.

Catlin își musca buza inferioara, fiind dezamăgita ca planul eșuase. Il ajuta pe Luke sa se ridice din zăpadă și plecară amândoi spre "casa" lui Catlin.

-Scuze ca am dat peste tine. Ți-e frig, nu? Ar trebui sa mergi acasă, voi fi bine. Zise ea, încercând sa-l alunge.

-Nu, e bine.

-Nu, haide. Nu vreau sa răcești, du-te. Catlin se opri din mers sperând ca Luke va pleca odată.

-Sigur te descurci? O întreba el, dârdăind. Era umed pe tot spatele.

-Da, voi fi bine.

Catlin ofta zgomotos, după ce Luke se făcu nevăzut. Știa ca nu avea sa dureze mult toată cacealmaua asta și începea sa-i displacă acel sentiment pe care-l simțea când îl mintea.