Stinge lumina

Capitolul 1- Lovely

„Sun always seems to wash our fears away.”
______________________________________

     Uneori stau la fereastră și privesc norii...au diferite forme, mereu, dar mie îmi place să cred că sunt doar niște vate de zahăr care așteaptă să fie savurate de către soare. Ca și acum, diferența este că îi văd mai de aproape. Pare a fi o distanță atât de mică între ei și mine, că aș putea să îi ating dacă fereastra asta mică, bariera dintre noi, nu ar fi aici.

       Toți oamenii pe care i-am întâlnit până acum îmi spun că sunt cea mai optimistă persoană care au întâlnit-o până acum, iar eu tind să cred, după mult timp, că poate așa și e. Viața mea nu a fost niciodată lapte și miere, dar îmi place să mă bucur de fiecare clipă și să fiu atentă la toate detaliile din jurul meu.

-Bună, scumpa mea! Ce faci? mă trezește la realitate doamna de lângă mine, amica mea fidelă de zbor.

-Foarte bine! Tocmai ce am primit acum câteva zile acceptarea la jobul viselor mele. Eram în Spania, nu vreți să știți ce fericită am fost. Săream ca o nebună pe stradă, că lumea a zis că am scăpat de la zoo, zic eu și amândouă chicotim. Dumneavoastră cum o mai duceți?

-Ei, cu bătrânețea, știi tu. Nu mai sunt la fel de tânără să călătoresc atât, încep să am migrene.

-Ați luat pastile?

-Câte n-am luat... Am zis că asta e ultima mea escapadă pe anul ăsta, apoi mă întorc la fata mea și îmi iau un apartament în apropiere.

-Mi se pare cea mai bună alegere. Oricum, la vârsta voastră, să călătorești prin atâtea țări la 54 de ani este de necrezut. Oricine v-ar felicita, chiar și eu, zic și îi zâmbesc doamnei de lângă mine.

-Sunt în formă, draga mea. Sper să ajungi și tu ca mine. Adolescenții din ziua de azi de abia dacă o să prindă 40 de ani, la câte porcării mănâncă. Eu la 18 ani încă mă mai jucam cu păpușile.

-Eh, vremurile s-au schimbat. Uită-te la mine, am 19 ani și am vizitat atâtea țări și locuri minunate.

-Apropo, vreo veste de la mama ta?

-Nimic, ca de obicei. Niciun semn de viață de 7 ani. 7 ani în care a trebuit să mă descurc pe cont propriu. Și îi mulțumesc, adică uită-te la mine, câte o țară vizitată în fiecare lună și propria listă cu locuri de vizitat cât voi trăi. Să lăsăm acum gândurile pesimiste și să privim în față, am fost acceptată la jobul viselor mele, voi fi redactor. Cu puțin noroc, în următorii ani poate îmi înființez propria firmă cu manuscrise, cărți și toate alea.

-Sunt mândră de tine. Ești un model pentru fiica mea. I-am povestit despre tine și a zis că trebuie neaparat să te cunoască, ești prea genială.

-Mă flatați. Aș fi încântată să o cunosc, vă asigur că îmi voi face timp în următoarele luni să vizitez Parisul, din nou.

-Atenție! Puneți-vă centurile de siguranță! Aterizăm! ne informează stewardesa și facem întocmai.

-Încă un zbor palpitant, zic eu entuziasmată până peste cap.

        Aterizarea a fost ca de obicei, perfectă. După ce intru în aeroport și îmi iau valizele, merg să îmi fie verificat pașaportul, apoi pot pleca fără nicio problemă de aici. Nu am mai fost până acum în acest aeroport și observ că este imens, iar oamenii de fiecare nație nu lipsesc nici ei. Am auzit că în Londra sunt foarte mulți străini, dar nici chiar așa. Vremea este înnorată, semn că ploaia va veni. Ies din clădirea imensă și inspir aerul curat al Londrei, admirând priveliștea.

-Bun venit, Anglia! zic și îmi scot carnețelul, bifând și această țară. Mai sunt încă 10 care vreau deocamdată să le vizitez, dar pot să mai aștepte.

         Apartamentul pe care am pus ochii este la 50 km de aeroport, așa că îl sun pe Harold să verific dacă mi-a ajuns mașina aici.

-Bună! Încă o țară nouă gata să fie explorată de călătorul nostru voiajor, Olivia Moore? răspunde el cu un aer ironic.

-Offf, mereu pus pe glume. Doar mă cunoști, imediat după ce mă instalez în noul apartament trebuie să văd toate locurile interesante, știi tu, să mă familiarizez cu locul.

-Da, da, da, normal, te cunosc de o viață, Liv.

-Apropo, mașina mea a ajuns?

-Da, a ajuns într-o stare perfectă, fără nicio zgârietură, așa cum ai cerut. Este parcată exact în fața aeroportului, în parcarea acestuia.

-Gata, am văzut-o. Mulțumesc mult, să știi că apreciez tot ce faci pentru mine.

-Pentru nimic, știi că e plăcerea mea. Distracție plăcută! Să mă suni să îmi zici cum merg lucrurile! Aș mai sta de vorbă, dar mă cheamă șeful.

-Ok, scuze că te-am reținut. Pa!

     Scot din buzunar cheia de la mașină și cu un clic, aceasta se deschide. Pun îmi portbagaj toate valizele și deschid portiera, intrând pe locul șoferului și pornesc din loc, nu înainte de a porni Google Maps.

     Cred că până acum numai prin străduțe am ținut-o. Pare o zonă destul de bizară, dar în același timp frumoasă și din punct de vedere estetic. În cele din urmă, ajung la faimosul bloc în care o să-mi petrec timpul cel puțin un an, sper. Parchez mașina și ies din ea, admirând blocul. Din ce am citit, are 12 etaje. Este mare și pare a fi și renovat, după vopseaua albastră lucioasă. Ușile glisante se deschid și merg la recepție, unde doamna de acolo îmi dă cheile și mă pune să semnez o groază de hârtii.

       Apartamentul 593. Intru în liftul în care se mai află și o femeie cu haine de firmă, căreia nu i-aș da mai mult de 25 de ani.

-Ești fata nouă de la 593? mă întreabă ea.

      Este dată cu un ruj negru strident și pot spune că o cariocă i-a violat fața, la cât machiaj are pe ea.

-Mda... Sunt Olivia... pentru prieteni, Liv.

-Și eu sunt Jessica, se pare că vom fi vecine, eu stau la etajul 13, zice și dă mâna cu mine.

-Stai puțin, 13? Credeam că blocul are doar 12 etaje.

-Oh, da...de curând s-a adăgat și etajul 13... spune cu o ezitare în voce și dintr-odată văd pe peretele liftului și butonul care indică etajul 13.

      Liftul se deschide și eu ies din el, fiind atentă la covorul roșu din hol. Mă simt ca la o gală, blocul ăsta e clar prea sofisticat pentru mine.

-Pe curând! zice Jessica și pe față îi apare un zâmbet cu subînțeles, iar eu nu am înțeles ce a fost cu el.

        Se pare că apartamentul meu este în capătul holului, ultimul. Deschid ușa și în fața mea apare un hol de toată frumusețea, plin cu tablouri care nu par prea ieftine. E mai superb ca în poze. Înaintez și la stânga se află livingul, cu o canapea de toată frumusețea, imensă, care are și încărcător, super! Nu mai zic de televizor, care e imens. Ajung și în celelalte camere cu greu, prea surprinsă de ce văd. În poze nu arăta așa extravagant, dar bănuiesc că ar trebui să mă bucur că tot apartamentul e doar pentru mine, nu?

        Acum, pentru prima oară în viață, trebuie să despachetez și să aranjez toate bagajele și valizele. Avantajul în a fi plecat mereu e că nu te instalai niciodată nicăieri. Însă, există prima oară pentru toate, nu?

______________________________________

      
       ~am reușit să postez și primul capitol de la această carte, de care vreau să mă țin:) all my kisses♥~