Totul s-a schimbat

Capitolul 3- Strainul din umbra partea a doua

Era vineri. Cand m-am trezit am crezut ca am avut doar un cosmar teribil, insa nu a fost asa. Nu eram in camera mea, eu o aveam roz, asta avea niste culori mai sobre, ceea ce imi placea. M-am dat jos din patul cel moale si pufos si am observat ca cineva mi-a schimbat hainele. Acestea erau uscate. Cu teama in suflet, m-am indreptat spre usa, voiam sa stiu de ce m-a adus aici omul acela misterios. Pana sa ajung la usa , aceasta se deschisese deja, am tresarit si m-am dat cu un pas inapoi. L-am vazut! L-am vazut pe cel care cred ca m-a salvat. Dar acum nu mai era imbracat in acele haine, nu mai avea palaria si nici ochelarii de soare. Acum ca il vedeam mai bine mi-am dat seama ca era mai tanar decat am crezut.

- Buna dimineata, domnisoara! Cum ai dormit?

- Domnule, de ce m-ati adus aici? Vreti sa ma omorati?

- Nu, stai linistita. Iti voi explica totul.

Si a facut-o. Mi-a spus ca cei care mi-au ucis familia sunt oameni foarte periculosi care lucreaza intr-o agentie bizara. Nu prea am inteles ce mi-a mai spus. Aveam 8 ani, pana la urma.

- Domnule?

- Te rog, spune-mi Eddy.

- Eddy, de ce m-ai adus la tine?

- Intai, spune-mi numele tau!

- Evelyn. Parintii imi mai ziceau Ev.

- Nu fii trista, Evelyn. Totul se va rezolva. Uite, te-am adus la mine, deoarece nu puteam sa vad cum o fetita atat de mica sta in acea zona, neajutorata si fara familie. Eu am o poveste asemanatoare cu a ta, parca m-am regasit in tine in acel moment.

A inceput sa imi povesteasca despre intamplarea lui. Da, chiar se asemana cu povestea mea. El impreuna cu parintii lui au fost in vizita la niste rude. Domnu..adica, Eddy , a ramas la ei peste noapte. Cand parintii lui au plecat, s-au auzit niste zgomote puternice si tipete. Au fost ucisi.

- Imi pare foarte rau, Eddy!

Il intelegeam asa de bine. Dintr-un reflex pe care nu l-am putut stapani, am inceput sa plang si sa il i-au in brate. L-am strans tare!

- Nu-ti face griji, Evelyn! Totul va fi bine! Iti promit!

- Si parintii mei mi-au promis ca se vor intoarce, dar nu au facut-o.

- Un lucru este sigur, Ev, eu ma tin de promisiuni!

M-am uitat la el cu ochisorii inca umezi si simteam ca se va tine de cuvant, simteam ca pot avea incredere in el. Aveam un sentiment ciudat, parca l-am mai vazut undeva.

- Asculta-ma cu atentie! Incepand de maine, totul se va schimba! Te voi antrena, vei face niste exercitii speciale, pentru ca in viitor sa ma poti ajuta in gasirea criminalilor familiei tale si in a elimina banda aceasta de infractori. Desigur ca vei merge si la scoala. O sa ma asigur ca ai tot.

- Multumesc mult! Promit ca ma voi stradui din rasputeri. Abia astept antrenamentele.

- Asta este foarte bine..

A vrut sa mai spuna ceva, dar s-a auzit o voce din hol, care striga „ Domnule Johnson?" Atunci mi-am dat seama de unde il cunosteam. L-am vazut de nenumarate ori la TV. Edward J., este un tanar milionar care ajuta copiii orfani, le ofera tot ceea ce au nevoie, investeste in proiecte mari pentru a face lumea mai buna si cate altele am auzit. Se pare ca pot avea si putin noroc.

- Da! Oh, Martha! Intra, te rog!

- Buna dimineata, domnule! Buna dimineata, domnisoara! Aveti nevoie de ceva?

- Ah, Evelyn. Ea este Martha. Este o persoana foarte importanta pentru mine, ea m-a crescut dupa ce parintii mei au murit.

- Asa este, domnule.

- Acum o sa aiba grija de tine! Eu trebuie sa plec. Am de organizat niste lucruri. Daca ai nevoie de ceva sa ma suni.

Langa pat, pe o noptiera de culoare gri se afla un telefon fix, pe care m-a rugat sa il folosesc in caz de ceva.

- Numarul meu e la apelare rapida.

- Bine, va multumesc din nou.

Mi-a zambit, dupa care am ramas singura cu Martha. Parea a fi o doamna de treaba, avand in jur de 54 de ani. Ca sa nu mai fiu trista, aceasta mi-a adus mancarea la pat. Era asezata foarte frumos, pe o tava argintie. Mi-a gatit niste clatite cu ciocolata si fructe de padure. Langa turnul de clatite se afla un pahar destul de mare cu suc de portocale, facut tot de ea, nu cumparat.

- Multumesc mult, doamna Martha!

- Nu ai de ce! E placerea mea! A, si spune-mi doar Martha.

- Bine, Martha!

Am incercat sa mananc, dar nu prea am putut. Abia ca am mancat 1 clatita. Desi erau foarte bune, nu aveam pofta de mancare. Ma gandeam la tot ce am patit, la parintii mei, la tot ce s-a intamplat dupa. Intr-o privinta stiam ca Eddy s-a inselat, deja totul s-a schimbat.