Harley Potter #7 - Ultimul țipăt

XI. Conacul Malfoy și ultimul Talisman

Cand am Aparut in Conac, m-am trezit singura. Căzusem pe jos, după ce am simțit că m-am dat peste cap peste o masă de lemn. Făcusem ceva zgomot, dar mi-am adus aminte cât de groși erau pereții Conacului, având în vedere ca mai fusesem acolo și în copilărie, și îmi aduceam aminte cum cantam cu Draco în camera mea și nu se auzea nimic.

Mi-am scos din cap amintirea aceea și m-am uitat atenta în jur. Îmi simțeam inima în gat și respiram sacadat, fiecare gura de aer fiind dureroasa.

Eram intr-o camera cunoscuta si eram singura! Unde erau ceilalti? Ar fi trebuit sa Apara si ei imediat dupa mine! Daca eram singura insemna ca aveam mai putine sanse sa fiu in siguranta si sa gasesc ultimul Talisman al Vieții!

- Cineva pe aici? am spus mai incet.

Am inaintat prin camera, incercand sa vad prin intuneric. Mirosul imi era cunoscut. Nu numai parfumul iernii si al brazilor, ci si al unui om...

- Harley?

Am tras scurt aer în piept si m-am dat in spate, lovindu-ma de cineva. Am tipat mai tare si am incercat sa alerg, dar o mana mi-a cuprins incheietura si m-a tras inapoi. Mi-am scos imediat bagheta si am spus speriata:

- Lumos!

Vârful baghetei s-a aprins si chipul care era foarte aproape de al meu a marit ochii. Eu am chitait:

- Draco!

- Ce... cauti tu...? incepu el uimit, deși se vedea clar ca era fericit ca ma vedea. Si...

Imi lua obrazul in palma si mi-l apasa spre dreapta. Imi cerceta venele negre si intreba:

- Ce ai pățit? Ma rog, în afara de chestia cu soarele...

Vocea ii era mai groasa și părea obosit. Probabil ca îl trezisem din somn...

- Aa... Nu conteaza! am spus repede si dur. Eu...

I-am privit chipul. Ochii albastri erau asa de frumosi si buzele mari, roz, aproape moi, cred... parul ciufulit din cauza somnului si obrajii plini de cute de la cearceaf, chiar si tricoul ii statea foarte bine...

Aproape ca era sa il iau în brate, amintindu-mi brusc de copilăria noastră, cand m-am dat in spate repede si am intrebat:

- Nu e timp de discutii! Ai vazut cumva prin conac vreun lantisor cu un ciob de malt...? Îl poarta cineva de aici? Sau...

Draco si-a dezlipit mana de obrazul meu si si-a varat-o in haina.

- Adica, asta?

Am mărit ochii când am văzut lănțișorul clatinandu-se ușor in mâna lui. Draco a zâmbit, fiind puțin mirat ca aveam fața aia.

- Ce e asa important la el? a întrebat Draco, facand înca un pas spre mine.

Probabil ca nu știa că îi omorasem tatăl, după ce acesta încercase sa ma omoare pe mine! Probabil ca inca era îndrăgostit de mine, iar asta ma enerva, pentru ca era clar ca voia sa glumească cu mine și ținea în mână Talismanul!

O, Dumnezeule! Doi baieti aveau cate un Talisman. Pe unul l-am iubit, pe unul nu-l mai iubesc. Draco nu mi l-ar fi dat, iar Fred era la Hogwarts... Cat de blestemata sunt...

- Aa... Oh, ce bine ca il ai! Mi-l dai mie? am zis si am intins mana dupa el, dar Draco mi-a prins-o.

Am inghitit in sec si am spus tremurand:

- Te rog... da-mi drumul...

Transpirasem deja si parul imi era ud. Tremuram extrem de tare si nu aveam nicio idee de ce.