Raven

Capitolul I

Știți acel moment când încercați să uitați trecutul, dar el vă depășește de fiecare dată? Așa mă simt și eu. Am încercat din greu, de nenumărate ori să șterg acel oribil trecut de care nu vreau să îmi amintesc. Încă mai am coșmaruri din acea perioadă, aș vrea pur și simplu să se oprească, cer prea mult? Știu că am făcut anumite greșeli, dar nu vreau să plătesc pentru ceva ce am făcut fără să realizez că este greșit, eram prea mică, prea naivă.
Mama: Raven, ce faci? Iar plângi?
- Mamă, lasă-mă singură.
Mama: Pot să știu și eu care este motivul pentru care te închizi în cameră și plăngi?
- Nu, poți să ieși?
Mama: Ști doar că mie îmi poți spune, draga mea.
- Mamă, ieși!
Nu știu de ce încearcă să pară drăguță după tot ce mi-a făcut, pur și simplu o urăsc, abea aștept să cresc și să mă mut singură!
Aproape am uitat, îmi fac rutina zilnică și mă îmbrac cu niște haine lejere care să nu iasă în evidență, îmi i-au geanta și plec spre liceu, altă zi obositoare de liceu, dar e mai bine decât să rămân acasă. Clasa a IX-a, al doilea semestru, trece atât de greu. Nu pot spune că mă plâng de colegi, mă înțeleg bine cu toată lumea, dar prefer să stau retrasă, nu vreau să devin prea ,,vizibilă''. Colega mea, Dara, o fire naivă și prea inocentă pentru lumea asta, se lasă controlată și folosită prea ușor de alții și ea nici măcar nu își dă seama, de când au apărut noii prieteni mă cam ignoră, așa a fost mereu, mereu ma dat la o parte pentru cineva nou.
Dara: Neața!
-Pot să știu unde ai fost în dimineața asta? Te-am așteptat jumate de oră.
Dara: Scuze...am venit cu Ila.
-Mda...
Dara: Te-ai supărat, așa-i?
-Nu.
Dara: Sigur?
-Da.
Dara: Atunci mă duc la Lilo și Leila.
-Bine, și afișez un zâmbet.
O urăsc atât de mult! Am trecut prin atâtea pentru ea și tot eu sunt cea fraieră!
Dara: Nu te superi dacă mă mut cu Ila, nu?
-Nu.
Enervant, prefer să ignor totul și să mă gândesc la alte lucruri mult mai importante.
Leila: Ce faci?
- Bine, și schitez acelaș zâmbet enervant.
Leila este genul de fată enervantă, se dă rebelă, dar numai ea știe cât suferă defapt, e așa ușor de citit, nu înteleg cum nimeni nu vede asta, sunt fraieriți așa ușor, am început să cred că pur și simplu nu le pasă, oricum ce ar putea face ei? Nici măcar prietena ei nu își dă seama, se mai numesc și prietene. Într-un fel o înteleg, când stai de mulți ani cu cineva e greu să te detașezi de acea persoană, dar dacă nu o vei face vei suferii mult mai mult, până la urmă tradarea doare.
Plictisită se duce la loc, nici nu știu de ce mai vine, am obosit să le zămbesc tuturor când inima mea explodează de durere.
Și eu am avut două prietene, cele mai bune prietene, dar pot spune asta doar despre una dintre ele, cealaltă ma trădat, ma rănit enorm, Milla și Key. Nu ne-am suportat una pe alta de la început însă soarta ne-a făcut cele mai bune prietene, despre Key nu vreau să vorbesc, e prea dureros.
Iubeam să vorbesc și să îmi fac prieteni noi, dar am obosit să mai fac asta, mereu sunt bună pentru ceilalți doar când le dau și îi ajut, când nu o mai fac, uită că exist, e un sentiment enervant, dar a început să nu îmi mai pese, până la urmă nu mai pot simții vreun sentiment.