Capitolul II

11.1K 888 223
                                    

        Era forfotă mare în clădire. Aveam o bănuială că acel cadavru, pentru care am fost sunată, era principalul motiv. M-am îndreptat spre scări, liftul fiind ticsit, în timp ce îmi căutam cheile de la birou. Un șoc mi-a trecut prin corp când m-am lovit de ceva tare, tot conținutul genții zburând din mâinile mele și împrăștiindu-se pe podea.

       - Ce dracu'..., am apucat să expir cuvintele.

       - Toanto, fii atentă pe unde mergi!

        Sursa acelei voci groase și furioase era un bărbat brunet, înalt, foarte bine făcut, care mă privea acum încruntat.

       - Toantă să-i spui lui mă-ta, imbecilule! m-am rățoit.

       - Ascultă aici, dom'șoară,... întinse un deget spre mine, dar un bărbat șaten, pe care îl știam din vedere, îl strigă, în timp ce ținea liftul pe loc.

       - Vino, Adam! Nu stau așa la nesfârșit!

        Îmi aruncă o ultimă privire, care era echivalentă cu: "Ai noroc, de data asta!", iar înainte să se închidă ușile liftului, i-am arătat degetul mijlociu.

        Mi-am adunat de pe jos lucrurile și m-am grăbit pe scări, până la etajul trei. Am deschis ușa laboratorului unde căpitanul, imbecilul de mai devreme și prietenul lui erau deja în jurul unui trup de femeie. Care, apropo, arăta groaznic!

        Ne-am privit în ochi o secundă fulgerătoare.

       - Sima! Intră, intră! Vorbi căpitanul. Detectivul Rus are un nou partener. Faceți cunoștință, ne privi pe rând. Detectiv Adam Bran, medicul nostru legist, Maia Sima.

        Imbecilul îmi trase un rânjet batjocoritor și întinse o mână mare și lată. Mă abțineam cu greu să nu arunc puțin acid și i-am răspuns la salut. Îmi strânse mâna mult prea tare, dar al dracului să fiu dacă îi voi arăta că mă doare!

       - Ne-am văzut fugitiv în hol, spuse el cu subînțeles.

       - Bun, spuse căpitanul, iar el îmi dădu drumul, privindu-mă superior. Avem de a face cu o crimă meticuloasă. Fata a fost găsită la doisprezece kilometri de autostradă, lângă râu, de un cuplu care a ieșit cu cortul.

        În timp ce el vorbea, eu m-am aplecat asupra cadavrului, privindu-i pielea vineție. Ochii îi erau închiși, dar gura larg deschisă. Avea leziuni pe tot corpul.

       - Va omorî din nou, am șoptit.

       - Poftim? Întrebă căpitanul.

       - De unde știi, domnișoară Sima? Ridică imbecilul o sprînceană.

       - Îi lipsește un deget, domnule Adam. A fost luat ca trofeu, i-am ridicat mâna, arătându-i dovada.

       - Bine, Sima, te lăsăm să îți faci treaba, spuse căpitanul. Voi doi, felicitări, ați primit cazul! Acum, la treabă!

        Căpitanul și Rus s-au îndreptat spre ieșire primii, iar Adam șopti când ajunse în dreptul meu:

       - Toanto!

        Automat am întins piciorul, punându-i piedică și imbecilul se dezechilibră, dar, spre dezamăgirea mea, se redresă repede. Se întoarse și îmi aruncă o privire furioasă, iar eu i-am zâmbit dulce, arătând spre cadavru:

       -A fost ea!

        După plecarea lor, mi-am luat ochelarii și m-am pus serios pe treabă. Se vedea clar că fata din fața mea a fost bătută și înfometată. Îmi era foarte milă de ea, dar refuzam să îi știu numele. Îmi era puțin mai ușor, dacă o numeam un simplu cadavru. Puțin.

       - O să mă uit la leziunile astea acum, am șoptit, în timp ce o examinam cu atenție.

        Avea urme de la legături la mâini, dar nu și la picioare. Ceea ce era ciudat. Părul îi era curat, deci îi dăduse voie să se spele, dar avea o șuviță tăiată recent. Alt trofeu.

        Aveam prelevate deja monstre din păr, de sub unghii și salivă. Când i-am deschis ochii, am observat că aceștia erau roșii și inflamați.

       - Îmi pare rău, dar trebuie să îți dau hainele jos. Nu-ți face griji, suntem doar noi două aici, am spus în timp ce luam o foarfecă și începeam să tai materialele.

        Nici o amprentă, nimic dintr-o sursă străină. Corpul era "curat" și asta mă puse pe gânduri. Am oftat și mi-am luat halatul. Urma să o deschid.

        După aproape trei ore cu ea, nu am găsit nici un indiciu important care să ducă la criminal. Murise otrăvită, în chinuri groaznice, dar cel puțin, nu fusese abuzată sexual. Acum, mă așteptau o grămadă de hârtii de scris și completat. M-am refugiat în biroul meu, în care se intra din laborator, și m-am pus pe treabă.

        Când am prezentat raportul căpitanului, era trecut de ora trei dimineața. L-am trântit pe masă și m-am întors, căscând.

       - Sima! Mă strigă el. De acum înainte, ți în permanență legătura cu domnii detectivi. Le-am dat numărul tău, rezolvați acest caz.

        Am deschis gura ca să mă plâng, dar eram prea obosită pentru asta. Patul meu era o soluție mult mai bună acum.

       - Dacă e neapărat nevoie..., am mormăit și am ieșit.

        Stăteam în fața liftului, așteptându-l să coboare de la etajul doisprezece, când i-am auzit iar vocea.

       - Hei, toanto, care e verdictul?

        Apăru zâmbitor lângă mine, cu mâinile în buzunare, dar cu cămașa albă descheiată la primii nasturi, părul răvășit și cearcăne sub ochi. Probabil, dacă l-aș fi întâlnit într-un bar, ca și pe tipul de săptămâna trecută, l-aș fi dus acasă pentru o partidă eliberatoare de o noapte. Dar acum, știindu-i caracterul infect, eram mai mult decât convinsă că nu era bun la nimic altceva înafară de a scoate oamenii din sărite.

       - Otrăvire, am răspuns sec.

       - Oh, la fel ca și limba ta?

       - Ascultă aici, imbecilule! m-am întors nervoasă spre el. Dacă trebuie să lucrez cu tine, nu înseamnă că sunt nevoită și să te suport! Așa că i-ați ego-ul ăla mare al tău și bagă-ți-l fix în cur!

        Mă privi cu ochi mari câteva clipe, apoi se încruntă cu furie.

       - Ești doar o răzgâiată, care se joacă de-a doctorul cu niște cobai morți! Știi de ce ești atât de bună la asta? Pentru că ești la fel de rece și lipsită de orice sentiment, la fel ca și ei!

        Fremătam de nervi, dar sunetul specific liftului se auzi și m-am smuls de lângă el, pășind în lift și apăsând butonul pentru subsol.

       - Sper să ai o noapte de coșmar! i-am urat cât de tăios am putut, înainte să dispar după uși.

        Acasă am făcut un duș și m-am băgat automat în pat. Mă enerva la culme faptul că eram nevoită să lucrez cu idiotul acela de detectiv! Se credea atât de superior, de important, încât îmi era greață! Avea nevoie de cineva care să îi mai ventileze din aerele astea ce și le tot dă mereu!

        Am stins veioza de lângă pat și am adormit instant.

MaiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum