Dalisa, O Căutare Aproape Nesfârșită

Scrisoarea I

"Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica în sine"
Franklin Roosevelt

Cineva a bătut la ușa. Era poștașul. Am primit o grămadă de facturi, dar între ele era si o scrisoare. Era o scrisoare anonima pentru mine. Mama nu era acasă așa ca n-am avut cui sa i-o arăt. Îmi era frica să o deschid. Îmi tremurau mâinile. Poate era de la vreo cunoștință de-a mamei sau de la vreo ruda mai îndepărtata. Mama primea des scrisori de la verișorii ei sau de la alte cunoștințe. Am lăsat scrisoarea pe masa din camera mea. Nu voiam să o deschid atunci. Îmi era frica de ce putea fi în ea. Ajunsese mama acasă. Am coborât jos să o salut. Eram fericită în fiecare zi când mama venea mai repede de la serviciu. Ea muncea foarte mult pentru mine, așa ca nu prea avea timp de ea. Pe lângă ca muncea foarte mult în fiecare zi mai făcea si mâncare și avea grijă de mine. Era cu adevărat o mamă perfectă.

-Văd ca ai deschis facturile, ai primit vreo scrisoare? mă întrebă mama
-Nu am primit nimic.

Mă așezasem pe un scaun în bucătărie. Așteptam ca mama sa îmi dea de mâncare. Auzeam păsările. Mă uitam pe geam. Îmi treceau o mulțime de gânduri prin cap in clipa aceea. Tatăl meu murise înainte sa mă nasc. Fratele meu dispăruse într-un mod ciudat acum 7 ani. Numele lui era Levi. Lucrul acesta m-a afectat foarte tare. Era cel mai bun prieten al meu. Mă ajuta întotdeauna când aveam nevoie. Nu înțelegeam de ce lui trebuia să i se întâmple asta.
Peste o săptămână ar fi trebuit sa fie ziua lui. Acum ar trebui să aibă 14 ani, dar nu cred că mai e în viață. Cea mai mare dorința a mea era să-l pot aduce înapoi cu mine. Îmi era foarte dor de el. Deodată am văzut scrisoarea aceea pe care o lăsasem în camera mea. Era pe scaunul de lângă mine. M-am speriat foarte tare. Nu avea cine să-mi fi dus scrisoarea. A apărut pur și simplu. Atunci am înțeles ca ceea ce scria in acea scrisoare era foarte important.

Am mâncat o supă pe care o făcuse repede mama. Făcea mâncare foarte bună. Am stat si am vorbit cu ea. Nu puteam să-mi iau gândul de la scrisoare dar nu vroiam sa știu ce e în ea. Am pus-o repede sub canapea.
-Cum ți-a fost ziua, draga mea? mă întreabă mama.
Nu avusem o zi prea bună. La prima ora profesorul de geografie mă scosese la tabla. Nu am știut să-i spun lecția. Nu mi-a dat nicio nota, dar urma să mă asculte ora următoare. La mate ne-a adus niște teste ce le am dat mai demult. Am luat mai puțin decât mă așteptam. Am luat un șase. Mă gândeam ca dacă i-aș spune mamei s-ar supăra așa ca am preferat să nu zic nimănui. La ora de engleză am dat un test. Nici acolo nu m-am descurcat prea bine. Pauzele mi le petreceam citind. Asta îmi amintea de fratele meu. Nu prea aveam multi prieteni la școală. Stăteam mai mult singură. Preferam sa citesc decât sa stau cu altu copii. Cel mai bun prieten al meu era Flavius. El nu era ca restul colegilor mei; era diferit. Și lui îi plăcea să citească si nu mă privea într-un fel ciudat când stăteam in pauze si citeam. El mă înțelegea mai bine decât alții. Era grijuliu și mă ajuta întotdeauna la fel cum făcea și fratele meu. Îmi era greu să mă concentrez la ore de la dispariția fratelui meu. Mă tot gândeam la el. Nu-mi plăcea să merg la școală. Flavius mă înveselea deobicei. Făcea ca zilele petrecute la scoală sa nu mai fie așa de grele.

-Dalisaaaa... Îmi răspunzi?
Nu eram prea atenta la mama mea. Mă tot gândeam la felul cum a apărut scrisoarea in bucătărie.
-A fost bine azi la scoală...nu s-a întâmplat mimic special.
Îmi placea sa vorbesc cu mama mea. Ea își făcea întotdeauna timp sa vorbească cu mine, dar întotdeauna mi se părea că îmi ascunde ceva.
-Ție cum ți-a fost ziua mamă?
Mama de bucura când vorbeam cu ea. Tatăl meu a murit așa ca nu eram decât noi doua.
- Am avut o zi buna...

Deodată s-a auzit soneria. Mama mi-a spus mie sa merg sa vad cine e la ușa. M-am dus repede. Am deschis ușa. Nu era nimeni afară. Ceea ce am văzut m-a speriat foarte tare. Nu înțelegeam cum s-a întâmplat. Pe preșul ușii era chiar scrisoarea aceea care am pus-o sub canapea. Îmi era foarte frică să o deschid. Am pus scrisoarea in buzunar. Îmi aminteam ca și când eram mică mi se întâmplau lucruri ciudate de felul acesta. M-am întors în casa.

-Cine a fost la ușa? m-a întrebat mama.
-Nu a fost nimeni, i-am spus eu fără să-i zic nimic despre scrisoare.

Nu vroiam ca mama sa știe despre asta. Ea avea oricum multe pe cap. Lucra toată ziua doar pentru a mă face pe mine fericită. Nu îmi doream să o supăr cu ceva. Era cea mai perfectă mama pe care să fi putut sa o am. Încercam să o protejez evitând să îi spun unele lucruri din viața mea. Poate că nu era cel mai bine sa le ascund de mama mea, dar în clipa aceea mi se părea cea mai bună soluție.

-Mă duc până la magazin să-i cumpăr de mâncare lui Snoopișor, vi și tu cu mine?
Snoopișor era iepurașul meu. Îl iubeam foarte mult pentru că era singurul lucru pe care îl mai aveam de la fratele meu. Era mic, vesel si jucăuș la fel ca fratele meu. Nu puteam să-l uit. Nu înțelegeam cum de mama a trecut atât de ușor peste faptul că Levi nu mai este cu noi. Poate doar încerca sa mă facă pe mine să-l uit. Mama nu vorbea niciodată despre el, iar dacă-i ziceam eu ceva ea schimba imediat subiectul. Iepurașul acesta îl aveam de la vârsta de 10 ani. Fratele meu mi l-a dat chiar cu câteva luni înainte să dispară. Acum aveam deja 16 ani.

-Nu vin, sunt foarte obosită.
-Na bine atunci, mă întorc repede.
Mama luă cheile si de îndreptă spre mașină. Am așteptat până a plecat și apoi am fugit în camera mea. Vroiam să știu ce e în acea scrisoare. Camera mea era mare și luminată, iar pereții erau vopsiți cu un albastru foarte deschid. Mie mi se părea o cameră destul de drăguță. O renovaseam acum 3 ani. Aveam camera plină de poze. Pe toți pereții aveam lipite poze cu mine, cu prietenii mei, cel mai mult cu Flavius.Mama nu m-a lăsat să lipsesc poze cu fratele meu. Nu înțelegeam de ce.
M-am pus pe pat. Scrisoarea era în mâna mea. Simțeam că trebuie să o deschid. Îmi tremurau mâinile. Auzeam inima cu bate. Îmi era frica.
Am deschis-o...

Linia 13

PS:Abia aștept să ne întâlnim.

Pt Dalisa

Nu înțelegeam. Care era scopul scrisorii!? Nimic nu mai avea sens. Am pus scrisoarea în jurnal. El îmi ţinea toate amintirile la un loc. Oriunde mergeam îl luam cu mine. Am pus scrisoarea acolo alături de câteva a poze cu Levi. Îl țineam foarte bine ascuns, nu îmi doream să cineva să-l citească. Deodată am auzit ușa. Mama a ajuns acasă. Am hotărât sa nu-i spun nimic despre scrisoare. Și ea avea multe secrete faţă de mine. Mama s-a închis în ea după dispariția fratelui meu. Măcar dacă tatăl meu mai era în viață... Nu am știut niciodată nici ce s-a întâmplat cu el. Mama nu vorbea despre asta. Nu aveam nici o amintire cu el.

Era deja seara, afară se întunecase. Stăteam la fereastră în camera mea și priveam stelele. Ce fiecare data când vedeam o stea căzătoare îmi puneam aceeași dorința: să-mi văd din nou fratele. În inima mea știam ca el e încă în viață. Nu știam unde putea fi, dar aveam de gând să aflu.

M-am pus în pat și am încercat să adorm, dar nu puteam. Prea multe gânduri îmi străbăteau mintea. Cum de a apărut scrisoarea in fața ușii? Cine a trimis-o? La ce se referea prin linia 13?
Îmi placea mult să călătoresc. Poate că era vorba de linia de tren. Gara era foarte departe de mine. Era la vreo 7 kilometri. Am adormit gândindu-mă la scrisoare.