Altfel...dar totuși el

Capitolul 5

Christian

Nu știu cum m-am lăsat convins de Mike să merg cu el la petrecerea de început de an, dar iată că o fac. Nu am avut chef să mă pregătesc într-un fel anume așa că mi-am luat o pereche de blugi nergi și un tricou alb, iar acum stau în mașina lui Mike pe locul din dreapta și mă uit pe geam la cerul care a căpătat o nuanță de albastru închis pe care milioane de stele sclipesc neîncetat. Ploaia s-a oprit. Nu știu ce simt. Chiar nu știu cum să fac lumină în legătură cu povestea cu Anna. Acum o săptămână m-am despărțit de ea și acum mă duc la o petrecere. Mă duc mai mult ca să uit măcar pentru o seară ca am fost rănit. Sunt rănit, dar nu vreau să rămân așa. O să pot să fac față și o s-o iau de la început, nu?

- Ce ai omule? mă întreabă Mike smulgâdu-mă din gândurile mele făcându-mă să tresar.

- N-am nimic. Spun sec.

- Ba da, ai ceva. Spune-mi. O să te simți mult mai bine după ce o să-ți spui problemele cu voce tare.

Nu știu ce să zic, având în vedere că îl cunosc pe tipul ăsta doar de o săptămână. Are dreptate, dar oare să am încredere în el?

- Poți avea încredere în mine. Nu am să spun nimănui, promit. Spune de parcă mi-a citit gândurile, sublinînd cuvântul "promit".

- Nu vreau să pară că mă plâng. O mai ți minte pe prietena mea, Anna?

- Cum aș putea să o uit la ce bine arată. Ăăă, scuze. Nu am vrut să sune așa. Da, o țin minte.

Comentariul lui mă face să zâmbesc involuntar.

- Ok. Acum o săptămână ne-am despărțit. Spun fără să intru în detalii.

- Au. Frate, chiar îmi pare rău. Îmi pare rău pentru voi, erați un cuplu drăguț.Se vedea că erați fericiți. Dar o să fie bine, o să vezi.

De ce când aud "O să fie bine" defapt nu va fi?

- Sper.

Nu mai spunem niciunul nimic și apreciez că Mike nu îmi cere detalii despre despărțire. După zece minute ajungem în fața unei case imense si moderne care bubuie de la melodia dată la maxim. Coborâm din mașină și în următoarea secundă regret că m-am lăsat convins să vin la această petrecere.