Aud glasul nopții

Prăpastia morții

***
Tinutul era intreg decorat in diferite culori unele mai sumbre decat altele, ceea ce ma ducea la ideea ca acolo domnea ceva rau, nu bun. Si asta era sigur.
***

Nu am zabovit prea mult. Am inceput sa merg prin smoala, care era rece ca gheata. Erau munti impunatori, iar soarele nu-si mai facea aparitia, fiind acaparat in totalitate de norii sumbrii de culoare cenusie.
Nu prea e bine ce s-a intamplat. Am citit ceva in latina si gata m-am teleportat intr-un alt univers probabil intors cu totul pe dos.
Ma gandesc ce ar face Louis in situatia asta. Probabil se va ridica in inaltul cerurilor ca un "smecheras" si va zbura catre pustiile dealuri. Inteleg de la el ca am forte supranaturale, care distrug sau nu ori, care fac bine sau nu, dar daca mi-ar fi spus si cum sa le "activez" acum mi-ar fi fost de mare ajutor.
Inainte si inapoi, in stanga si indreapta.. totul este cenusiu. Nici urma de vietate, vreo pasare, sau chiar vreun os de om, macar sa stiu ca a fost cineva aici inaintea mea si ca a murit. De nimic nu-mi pot da seama, iar sentimentul de frica isi face loc in inima mea, care bubuie si nu-si poate stapanii bataile.
Singurul lucru este sa ma calmez, sa inteleg si sa fac ceea ce Louis m-a invatat si si-a batut capul cu mine toata toamna si iarna trecuta.
M-am ascuns dupa un mic copac ars, pe jumatate, ca intreg nu era sigur si am stat acolo pret de cateva minute, doar ca sa privesc mai bine si sa-mi analizez terenul. Sa stiu ce ar trebui sa fac si cand.

************
A trecut cred ca o ora si eu stau ca fraiera pe loc, in loc sa explorez. Din moment ce am inceput chestia asta cu stangul macar sa o duc pana la capat.
Am patruns pe dealul pustiu si am continuat sa merg si sa contemplez la viata mea, la trecutul meu, la parintii mei care nu mai sunt langa mine.
Nu obisnuiesc sa ma plang, nu obisnuiesc, de asemenea, sa ma gandesc, sa-mi fac rau singura, asa ca de obicei ma ocup de alte lucruri.
Dupa lungi carari strabatute am auzit dintr-o data zgomote infundate venite din partea dreapta a dealului, unde era prezenta o mica padure abandonata, saraca, aproape moarta. De fapt, totul in jur era mort, doar eu eram fiinta vie din universul acesta.
Am mers mai departe neluand in seama zgomotele. Am prostul obicei sa nu-mi pese fix de lucrurile chiar foarte periculoase. Adica poate acum ma poate omorî ceva si eu ca fraiera merg in continuare nepasandu-mi. Buna logica, Katherine.
********
M-am dus pana la magazin sa iau cateva dulciuri si mancare, pentru ca domnisoara Katherine nu stie sa aiba grija de ea, trebuie sa am eu. Si simt sa fac asta, chiar daca e neatenta mai
mereu si nu prea ii merge creierul cateodata.
Dupa cumparaturi m-am intors acasa la ea sa-i duc produsele. Sper ca n-a facut.... (vad ca nu mai e nimic si cartea e pe jos, si vorbim despre acea carte pe care ea in mod normal nu trebuia sa o atinga)... nimic!
Pot spune ca ma miram daca nu facea ceva...
Am plecat dupa ea.