Aud glasul nopții

Începutul sfârşitului

Chiar dacă sunt mereu lovită sau am vânătăi, tot acest antrenament mi-a prins bine în tot acest timp. Louis a început să se aproprie de mine. Nu a mai fost arțăgos.

E sâmbătă!
ALELUIA! În sfârşit pot şi eu să dorm mai mult. Nu, vorbesc serios!
Chiar pot să dorm si eu mai mult, nu ca in filmele in care personajul principal este speriat, aproape că face infarct din cauza unei mini creaturi interesante, care vrea să-l omoare.
Am coborât, iar micul dejun era făcut. Stai... ce? Cum? Şi clătite cu nutella, un pahar de suc cu portocale şi nişte căpsuni puse deoparte. Ori a venit Obama şi mă serbeaza ori Louis a evadat din lumea lui şi a aterizat " din greşeală" la mine in casă sau mai bine zis in casa noatră, având in vedere că de vreo câteva săptămâni bântuie mai mereu pe aici.
Da, el a fost.

** Poate ies şi eu azi ca un om normal.. nu? Doar sunt o persoana normală**

-Ai vrea tu!, spuse o voce groasă auzindu-se din hol.
-Louis....
-Da? (Venind uşor spre mine)
- M-am săturat! De ce nu-mi pot trăi viața ca vecinii mei, ca toată lumea? , spun, uitându-mă afară ca o frustrată, ce practic eram.
Louis se aproprie de mine luandu-mă in brațe. Ştii de ce? Pentru că, eşti un suflet cu o putere imensă. Tu încă nu eşti conştienta de ceea ce poți face. Eşti un suflet luptător, care trebuie să-şi ducă misiunea până la capăt. Nu trebuie să renunți! Până ce nu lupți, nu vei muri. Nu ai cum! Hai să ieşim azi.
-Bine! O să încerc să gândesc altfel şi să mă obişnuiesc.
M-am îmbrăcat gros. Chiar dacă soarele işi croieşte calea printre norii albi, vântul dăinuie şi-ți intră până şi în suflet la cât e de rece.
-Ştii bine că atâta timp cât eşti lângă mine, nimic nu o să ți se întâmple, spuse în timp ce se uită sec spre drumul negru inghițit de o maşină fantomă.

* Am fost tristă tot timpul, făcându-mi tot felul de scene in cap. De ce să nu pot fi normală? Deşi, mă incântă oarecum ideea de a putea face ceva in plus față de restul omenirii, mă impiedică să gândesc mai departe la drumul unei persoane umane plină de viață. *

  **Venind de nicăieri**
-Regula numărul unul, spune Louis oprind maşina şi uitându-se la mine, nu mai ai voie de acum incolo să mai fi tristă.
-Bine...
- Vei învăța să te lupți si vei afla ce misiune ai în această viață.
-Bine..
- Vei face mai mult sport şi vei mânca mai sănatos.
-Bine...
-Nu te vei plânge deloc şi vei fii puternică orice ar fi.
-Bine..bine...bine... ,spunându-mi in cap vorbele-mi infricoşătoare, ce-mi  cutremură fiecare osişor, venă, muşchi sau altă particică din corpu-mi firav şi poate plin de suferință, brațele lui, ale lui, doar ale lui.. călduroase cuprinzându-mă..lăsându-mă moale in voia lui, controlându-mi trupul.