Prolog
Străzile lungi şi întortocheate ale Seoul-ului păreau să se risipească uşor în întunericul nopţii. Felinarele împrăştiau lumina lor difuză şi întreruptă, unduindu-se pe acoperişurile clădirilor demolate. Peisajul ce se întindea în acel cartier părăsit părea să fi fost luat dintr-un film de groază. Vegetaţia pusese ghearele pe o veche fabrică şi o transformă într-un gard viu ucigător şi ostil. Nicio adiere de vânt nu se simţea în acea noapte,iar luna îşi amâna prezenţa pe cerul întunecat. Singurătatea pângărea acel colţ uitat parcă până şi de soarele cald al zilei. Ţevi groase de metal, lovite de rugină, blocau intrarea în acel refugiu al morţii. Câteva canalizări rămase fără capac împrăştiau în miros insuportabil, înţepător, usturător. Pe câteva ziduri neprădate de vegetaţia sălbatică, se odihneau operele unor tineri, în grafitti, ce înfăţişau câteva portrete politice contemporane, caricaturizate.
Bărbatul alerga cu repeziciune, simţind deja cum pământul îi alunecă sub picioarele care-i tremurau. Alcoolul în exces îi îngreuna fiecare mişcare pe care încerca să o facă, transpiraţia sărată şi rece îi alunecă pe faţă brăzdată de riduri iar inima i se zbătea sălbatic, simţind parcă la fiecare bătaie cum i se izbea de piept. Ştia că nu mai avea nicio cale de scăpare acum. Însă, disperarea i se injectase violent în creier, încât îi ascutise pe moment toate simţurile.
Ajunse la o fundătură. Ochii bulbucaţi, cu o privire îngrozită i se opriră brusc pe peretele din faţă lui,cărămizile roase, de o nuanţă de roşu şters îi strangulaseră orice speranţa de scăpare. Se oprise cu greu, respirând zgomotos şi sacadat. Creierul îi calcula în zadar încă o metodă în care ar putea scăpa viu. Panică îi invadase în fiecare celulă din corp, simţind-o din creştetul capului, până în vârful detetelor. Din spatele lui, trei bărbaţi musculoşi, cu o statură dublă faţă de el, se materializaseră în aerul rece şi ostil al nopţii. Privirile lor batjocoritoare şi zâmbetele mârşave îl ţintuiau fără milă. Era prins în capcană, precum un şoarece. Se întoarse cu mişcări nesigure, aruncând priviri scurte urmăritorilor lui. Deodată, schiţă un zâmbet sfidător, aproape macabru.
-Şi acum, ce? Mă veţi duce la ‘aşa-zisul vostru şef’? La fantoma voastră? Spuse el râzând precum un maniac.
Cu mişcări sigure şi rapide, cei trei bărbaţi se năpustiră precum hienele la el. Totul se petrecu inimaginabil de repede. Un ţipăt de o disperare asurzitoare şi un pistol descărcându-se violent. Iar bărbatul fu îngenuncheat şi legat de mâini. Din negura acelei nopţi zbuciumate, ca prin magie, apăru un grup de bărbaţi. Din spatele lor, precum o umbră, se ivea o figură neclară şi firavă. Aceasta se strecură pe nesimţite, cu mişcări parcă fluide, precum o felină printre acei bărbaţi, oprindu-se în faţa celui prins. Hainele negre îi ofereau un camuflaj perfect, iar masca ce îi acoperea jumătate din chip îl proteja de privirile ucigătoare ale bărbatului din faţa lui. În lumina slabă a lunii, umbra lui capătă forma unei creaturii supranaturale, ce venise să devoreze acel suflet plin de manie şi ură al bărbatului.
Îl studie din cap până-n picioare, oprindu-şi privirea pe chipul lui murdar, pe care încă mai ancora acel zâmbet cutezător.
-Credeţi că am să înghit acele poveşti? Cu acea puştoaică? Doar pe copii îi mai speriaţi cu astfel de prostii. Niciun om, oricât de prost ar fi, nu se va lăsa prins în capcană asta ieftină. Credeţi că mă impresionaţi cu toată şaradă asta? Credeţi că nu ştiu adevărul? Cadavrele părinţilor ei s-au descompus, pe fundul răului Han, odată cu ea. Iar acum, ce? Vreţi să îmi vindeţi nişte minciuni amărâte? Va conduce vreun bătrânel care deabia se poate mişca? Sau vreun actor pe care l-aţi plătit? Halal bandă. Degeaba aşteptaţi să vă accepte Yakuza. Mă faceţi să râd, cu tot comportamentul vostru imatur. Vă vor extermina ca pe nişte insecte minuscule şi enervante, care le stau în drum, fără vreun scop, spuse el sfidător, scuipând la picioarele acelei persoane şi privind-o cu o cutezanţă nebună.
De sub mască, o privire ucigătoare şi nemiloasă îl ţinti pe om. În orbitele negre precum pana corbului, părea că flăcările Iadului ard neîncetat acolo.
-Tu chiar ai tupeu, spuse persoana mascată,râzând uşor. Crezi că îmi voi pierde timpul, aşteptând îndurare de la Yakuza? Crezi că toate aceste acţiuni ale mele au scopul de a crea poveşti de noapte bună, pentru copii? Oameni de-ai mei au murit din cauza ta. Din cauza ignoranţei tale. Din cauza încrederii pe care eu ţi-am acordat-o. Iar acum va trebui să plăteşti pentru fiecare greşeală făcută, zise individul, dezvelindu-şi chipul şi afişând un zâmbet şiret.
Când văzu căutătura sălbatică din ochii persoanei şi chipul mult prea familiar, acesta îngheţă de groază. Cu ultimele forţe, încercă să se înapoieze, tremurând precum varga.
-T-tu....Nu este posibil...Eşti ca un demon... Glasul îi pieri,simţindu-şi gâtul uscat şi gustul amar al fricii pe buzele crăpate. Nu pot să cred...Nu,nu se poate aşa ceva...Nu pot să mor ! Nu acum ! N-nu,te rog, nu am vrut să se întâmple aşa, nu se mai r-repetă, spuse el bâlbâindu-se şi încercând zadarnic să se îndepărteze de individ, dorindu-şi ca asfaltul dur şi rece să îl înghită.
Dintr-un buzunar interior a jachetei, persoana necunoscută îţi scosese o sabie, purtând celebrul simbol. Cu o violenţă animalică, îi apucă părul omului şi îi puse lama ascuţită în dreptul jugularei, ce pulsa violent.
-Distracţie plăcută în iad, nenorocitule, spuse persoana misterioasă, spintecând cu o cruzime de neînchipuit gâtul acelui om.
Un strigăt sfâşietor, sălbatic şi tot cartierul fu cufundat într-o linişte mormântală. Sângele ţâşni violent pe metalul rece, iar câteva picături din lichidul rubiniu ajunseră pe faţa făptaşului. Trupul neînsufleţit căzu pe jos, precum o păpuşă de teatru, ale cărei sfori fuseseră tăiate cu precizie de propriul păpuşar. Sângele se împrăştie rapid, lăsând corpul într-o baltă de lichid roşiatic, dens. În faţa scenei sinistre, persoana misterioasă zâmbi satisfăcută, aruncând neglijent capul mortului. Acesta se rostogoli încet, pe chipul lui rămânând impregnat pe vecie groaza de dinaintea întâlnirii cu moartea. Orbitele goale, fără viaţă, erau îndreptate către picioarele criminalului. Pe cerul că de smoală, astrul singuratic nopţii reapăru, purtând un voal ne nori tuciurii în urma lui, precum o tânără văduvă distrusă de realitatea ucigătoare a morţii soţului.
