Vindecătoarea

Capitolul 8: Supranatural

— Să nu îți pui prea multă nădejde în Eros. Nu te place deloc și crede-mă, cu prima ocazie când îmi va cere asta îți voi sfrânge gâtul.

  Am închis ochii și am înghițit în sec. Trebuia să mă calmez și să îmi fac teama să dispară. Când am deschis ochii și am vrut să vorbesc, o voce m-a întrerupt.

— Ce dracu' Hunter? Te-ai culcat cu mironosița? Coborâți odată.

  Hunter s-a dat din ușă și m-a lăsat pe mine să ies prima. Mergeam cu pași grăbiți și apăsați spre Eros, care se afla în mijlocul cercului negru din hol, și încercam să ignor răceala lui Hunter. Băiatul cu ochii ciocolatii s-a uitat întrebător la noi, dar eu nu am schițat nimic, doar am pornit împiedicată spre ușă. Ceva a huruit și a șuierat pe lângă urechea mea. Am văzut cum vârful argintiu al unei săgeți frumos cioplite se înfige în lemnul masiv al ușii, tăindu-ne calea. Eros a înghețat cu mâna pe clanță. S-a întors milimetric spre Hunter, apoi a început haosul.

— Vânători de vampiri.

  Acesta a fost singurul lucru pe care l-am auzit înainte ca mâna lui Eros să mă țintuiască de pardoseala rece a holului. Simțeam un nod în gât în timp ce încercam să îmi controlez frisoanele. Aerul intra cu o greutate tot mai vizibilă în plămânii mei flămânzi. Înăuntrul meu era un adevărat război. Inima se lupta să bată tot mai tare, plămâni să respire tot mai mult. Creierul încerca să proceseze ce se întâmplă în jurul meu, în timp ce timpanele voiau cu înverşunare să distingă undele sonore din jur. Știam ce e ăsta. Tocmai făceam un atac de panică. Vocile ce se auzeau pe fundalul panici ce m-a cuprins păreau foarte îndepărtate, însă, cu greutate, le puteam distinge. Eros și Hunter. Se certau.

— Ce ne facem? se auzi o voce groasă, puțin răguşită. Hunter.

— Tu i-ai adus aici, tu să ne scapi de ei! a rostit cel ce am presupus că este Eros.

  După un moment de tăcere, Hunter răzbi peste liniștea apăsătoare.

— Dă-mi pistolul tău. Din nou tăcere. Hai Eros, nu avem timp de pierdut. Eu te acopăr, iar tu trebuie să o iei pe Selene de aici și să ieșiți. Fugiți spre mașină și, dacă e nevoie, plecați fără mine.

  În hol s-a auzit o împuşcătură ce mi-a amplificat frisoanele. Am simțit două mâini puternice ce încercau să mă ridice de pe jos. Mi-am înfruntat frica și panica ce m-au cuprins și am ridicat ușor și cu grijă capul ce mă durea îngrozitor. Lângă scări puteam distinge trei siluete ascunse de umbre. M-am ridicat cu greutate de jos și am reușit să mă feresc milimetric de o altă săgeată ce a zburat spre mine.

  S-a auzit o bubuitură asurzitoare, undeva la etaj, apoi geamurile au început să se spargă pe rând. Am murmurat încet numărul lor, în timp ce sunetul traversa etajul, cobora la parter și se amplifica în timpanele mele. La fel ca mine și Eros, Hunter a rămas blocat, privind umbrele negre ca smoala ce intrau în casă prin ferestrele sparte. Eu le cunoșteam destul de bine. O astfel de umbră a vrut să mă gâtuiască acum câteva ore.
  Ca prin vis una din umbre a ridicat prin aer o siluetă de lângă scări și a aruncat-o într-un perete. În timp ce corpul vag luminat aluneca pe tapițerie, i-am distins fața îngrozită. Era o fată cu parul castaniu, ce părea chiar foarte frumoasă. Hunter a aparut lângă mine și mi-a cuprins mână cu a lui, iar pe mine a pus iar stăpânire panica. Și-a dus degetul arătător la gură, spunându-mi din priviri să fac liniște. M-am uitat la Eros, iar el a aprobat.

— Ăștia sunt demoni pe care noi am face bine să nu îi deranjăm când...când muncesc.

  Am icnit. "Demoni?"

— Ce facem? A întrebat Eros cu vocea scăzută.

— Profităm de faptul că sunt ocupați, și că încă nu ne-au observat pe noi sau pe prințesa basmelor de aici. A făcut un mic gest cu capul spre mine și a continuat. Ieșim ușor din casă, luăm benzina din garaj, apoi le dăm foc. După aia suntem liberi să plecăm liniștiți.