Vindecătoarea

Capitolul 8: Supranatural

  Priveam pierdută de la un bărbat la altul și așteptam un semn care să îmi confirme că Eros doar glumește ca să mă sperie. Însă nu venea nimic din partea lor. Niciun gest. Nicio expresie. Doar niște măști de fier ce erau atent poziționate pe chipurile celor doi.

— Cred că glumești, am spus pufăind pe nări.

  Mi-am aruncat mâinile enervantă în sus și nu am făcut decât să primesc două perechi de ochi furioși asupra mea. Deja eram în picioare, la un capăt al canapelei, privind atentă. Din nou nimic, în afară de furia ce se sesiza în ochii de culori intense. Am continuat și am sperat ca măcar acum să primesc vreo reacție, ceva.

— Nu puteți vorbi serios. Eros, tu ai spus că, dacă ajung așa în Olimp, nimeni nu mă va putea salva.

  Eros s-a ridicat mecanic în picioare și mi-a provocat un icnet prelung. S-a uitat la mine și a lăsat aerul să îi părăsească plămânii.

— Nu cred că ce faci tu mai e problema mea. Dacă vrei poți să rămâi aici, dar eu am de gând să îmi salvez viața, mi-a răspuns plat.

— Dar ai acceptat provocarea. Asta nu făcea parte din înțelegere. Aveam nevoie de o săpt-

  Nu am apucat să termin. Corpul lui Eros s-a apropiat amenințător de mine și mi-a făcut mușchii să tresără. Din nou făcea asta. Din nou se apropia de mine atât de intim, de parcă aș fi proprietatea lui.

— Ascultă la mine, plod al Afroditei. Înțelegerea era să te antrenez, apoi să plec cu tine spre Olimp. Dacă tu ești atât de proastă, încât să nu te miști atunci când ești snopită în bătaie, care e problema mea? Te-am antrenat, iar acum plecăm spre Olimp. Așa cum vreau eu, mi-a spus cu răsuflarea tăiată și maxilarul încordat.

  Hunter, care până atunci a stat perplex pe fotoliul din piele, s-a apropiat de Eros și și-a așezat ușor palma pe umărul său. Eros s-a liniștit încet, după care mi-a făcut semn să plec de acolo. Am stat câteva secunde nemișcată, după care m-am conformat. Am oftat învinsă și am plecat să îmi fac bagajele. Am mers în liniște până la baza scărilor. Am vrut să urc, însă pata neagră din mijlocul covorului persan mi-a atras atenția. Era un cerc, cu un diametru destul de larg. Am vrut să mă întorc în sufragerie, să întreb ce s-a întâmplat aici, dar m-am oprit. Nu mai am nevoie de încă o dramă.

*

  Era destul de târziu când am terminat de împachetat puținele haine pe care le-am adunat din dulapul negru și prăfuit. Camera cu nelipsitul miros de levănțică avea un efect neliniștitor asupra mea, provocându-mi același sentiment vag cunoscut de déjà-vu. Era ca atunci când am plecat de acasă și am venit aici. Fugeam de pericol, așa cum am făcut toată viața mea. Nu îmi venea să cred că plec la drum cu Eros și un vampir care în teorie mă vrea moartă. Fiecare zi putea fi decisivă pentru mine, în fiecare zi puteam să mă trezesc cu un pumnal în inimă, însă, pentru moment, prefer să alung acest gând din mintea mea încărcată cu mii de alte gânduri.

  Mi-am îndreptat spatele și am pornit încet spre ușă, în timp ce inhalam pentru ultima dată acest miros. Ușa s-a deschis înainte ca eu să ating clanța rece. Am înghețat privind silueta din fața ușii.

— Trebuie să îți spun ceva.

  Vocea lui Hunter a reverberat cu ecou în camera tăcută. I-am făcut un semn scurt din cap să continuie. Acesta și-a schimbat imediat expresia dură la una dezgustată.

— Ți-a dat camera ei, mi-a spus analizând atent camera.

  Am ridicat întrebător din sprâncene, dar acesta m-a ignorat. În schimb și-a transformat tonul într-unul mai grav și a continuat.