Vindecătoarea

Capitolul 5: Și în Rai conduce diavolul

  Simțeam lichidul cald prelingâdu-se ușor pe ceafa mea, în timp ce așa numita mișcare concentrică îmi contracta fiecare mușchi din corp. Durerea vag prezentă la început, a crescut cu fiecare contact pe care îl aveam cu solul, fiind acum o durere atroce și atât de greu de suportat, încât lacrimile au început să curgă fără încetare. Timpul, de atunci și până acum, s-a derulat cu încetinitorul, lăsându-mă să simt din plin fiecare moment.

  Încă din momentul în care Eros m-a lovit cu piciorul în spate, prăvălindu-mă pe scări, știam exact ce avea să se întâmple. După ce băiatul cu ochi ciocolatii m-a lăsat pradă destinului și mi-a dat drumul să cad pe scările reci, mi-am amintit de unde aveam acel vag sentiment al cunoașterii. Bunica mă avertizase în legătură cu acest incident neplăcut. Până și eu știam că voia și avea să mă omoare. Nu mă așteptam, însă, ca acest moment să vină atât de repede. Asta cred, e adevărat. Cred că vrea să mă omoare. Asta am crezut de când țeava rece a pistolului s-a lipit de ceafa mea caldă, provocând o arsură pe interior. Asta am știu de când am început să fac contact cu lemnul aspru de mahon al scărilor lustruite. De când el s-a oprit acolo, și mi-a spus că nu suntem așa diferiți.

  Iată-mă acum, rostogolindu-mă fără încetare spre ceea ce semăna atât de mult cu sfârșitul meu. Niciodată nu mi-aș fi imaginat o astfel de moarte, un astfel de final al poveștii mele. În timp ce mă roteam cu repeziciune, observam frânturi de imagini. Pe Eros, coborând scările ușor, fiind doar cu o treaptă sau două depărtare de trupul meu, contorsionat din cauza loviturilor, pe care acest contact repetat cu lemnul imaculat, mi le provoca. Acest mascul, cu păr hipnotizant, părea să aștepte momentul în care trupul meu vulnerabil se va lovi de parchetul dur și deloc delicat din hol, iar el își va putea termina treaba. Va putea să mă omoare.

  Acest lucru nu s-a lăsat așteptat. Nu știu sigur cât a durat această cadere în abis a trupului meu, însă, într-un final m-am oprit, simțindu-mă amețită, aproape de leșin. Trupul îmi era cuprins de spasme, respirația fiindu-mi sacadată. Eros s-a aplecat spre mine, băgându-și pistolul în cureaua pantalonilor negri ca abanosul, și a întins mâna spre trupul meu. M-am ferit instantaneu. Nu voiam să mă atingă acum, nu după tot ce mi-a făcut. Atingerea sa avea să îmi provoace greață. Persoana sa mi-o provoca deja.

  Am tuşit, lăsând lichidul cu gust metalic să îmi alunece din gură și să păteze covorul curat din hol. Eros a vrut iar să se apropie de mine, dar eu m-am ferit iar de el. Era o jigodie. El crede că așa faci o fată puternică? O bați, apoi o arunci pe scări? Se înșela amarnic în această privință. Nu mi-a dat deloc putere, din contra. M-a făcut mult mai slabă. Am deschis gura să spun ceva, dar o altă criză de tuse mi-a blocat cuvintele în gât. Într-un final am reușit să deschid gura, fără ca altceva să se întâmple. Am lăsat o șoaptă răgușită să alunece lin prin gura mea, împânzită de gustul sângelui.

— De ce? l-am întrebat încet.

— De ce, ce? De ce am vrut să te ating? m-a întrebat la rândul său, cu sarcasmul și ironia vag prezente în glasul său.

— De ce mi-ai făcut toate astea? l-am întrebat din nou, încercând să îmi exprim furia ce mă încerca.

  Acesta s-a aplecat din nou asupra mea. Dar acum nu m-am ferit. I-am permis să îmi vorbească.

— Vezi tu, Selene, ești prea slabă. Și nu mă refer la kilograme...în funcție de alea ești o scândură perfectă.

  A scos un hohot de râs, iar eu mi-am mutat privirea în jos, scrâşnind cu putere din dinți.

— Mă refer la faptul că ești o momâie.

— Mda, ai mai spus asta, i-am răspuns, lăsând ultima fărâmă de lichid roșu să îmi părăsească gura deschisă.