Aripi îngropate-n păcat

Jegudiel intră în acțiune

"I might never forgive the Universe for treating you so badly."

Ajunși la facultate, Lucifer a lăsat-o pe Hildir în sala de curs, unde profesorul de citologie avea să-și țină ora, iar el s-a dus în biroul lui pentru a se preface că lucrează la ceva.

Nu era capabil să se gândească la nimic la atltceva în afară de Hildir. Se simțea puțin amenințat, de prezența lui Jegudiel, care tot dădea târcoale cartierului, dar avea încredere în ea; în fond deja au ajuns destul de departe, au dormit chiar și împreună, ceea ce demonstra că au început să se apropie cât de cât.

Poate că în scurt timp o să aibă ocazia să se bucure de ea în totalitate, să o facă femeia lui, cea care avea să doamnească alături de el, asupra sufletelor oamenilor care meritau chinuiți. O s-o apere de toți cei care aveau de gând să se bage în relația lor; nu voia să o piardă, acum și niciodată, îi aparținea lui în totalitate.

Hildir, s-a așezat în prima bancă ca de obicei, însă a ocupat scaunul din partea dinspre perete; azi era acompaniată de o altă persoană care stătea pe locul pe care se așeza fata de obicei.

Un miros puternic de tămâie combinat cu o ușoară tentă de vanilie se putea simți venind dispre acel necunoscut, iar Hildir și-a scuturat puțin capul, încercând să scape de acel miros înțepător.

De obicei îi plăcea cum miroase tămâia, dar acum izul era mult prea puternic pentru gustul ei, așa că și-a păstrat distanța, concentrându-se pe ceea ce spunea profesorul.

Se gândea de multe ori la ceea ce s-a întâmplat între ea și Lucifer....ar fi vrut să continue....; era sigură că Lucifer știa ceea ce avea de făcut, și ce ar simții dacă s-ar culca cu el ar fi ceva ce ea nu a mai experimentat niciodată până acum.

Era convinsă de acest lucru, după modul în care acesta săruta, nu mai exista nici măcar o fărâmă de îndoială.

Corpul ei a început să tremure ușor doar amitindu-și ce a trăit alături de el, simțind un gol în stomac care devenea din ce în ce mai mare.

Deodată a simțit o mână care s-a așezat de nicăieri pe umărul ei, iar mirosul acela dulce insuportabil, a devenit mult mai pregnant; a tresărit speriată, îndepărtând mâna străinului cu forță, ca să fie sigură că acesta nu mai încerca nimic altceva.

- Îmi cer scuze, intenția mea nu a fost să te sperii.

Vocea lui era destul de groasă, masculină, dar nici nu se putea compara cu cea a lui Lucifer, care întrecea pe oricine altcineva. Vorbea încet, și cu lejeritate, dar Hildir era capabilă să-i simtă falsitatea ascunsă în spatele cuvintelor drăguțe. Ura genul acesta de oameni, așa că nu avea de gând să-și piard timpul degeaba cu el.

Și-a îndreptat atenția spre vocea profesorului, ingorându-l pe cel care era sursa acelui miros mult prea dulceag.

- Abia m-am transferat de la o altă facultate cu același subiect, așa că de azi o să fim colegi, numele meu e Jegudiel....

Se pare că nu înțelegea cu frumosul, trebuia să-i explice clar, și pe înțelesul lui. Hildir a oftat nervoasă, simțindu-se vinovată pentru ce avea de gând să îi spună, dar nu avea chef să vorbească nonsensuri.

- Uite cum stă treaba, nu sunt interesată să cunosc persoane noi, așa că te rog frumos să cauți în altă parte parteneri de conversație; nu sunt în dispoziția necesară.

Vocea ei era gravă, și plină de venin, iar Jegudiel a început să zâmbească parșiv; Hildir e o persoană mult mai interesantă decât ar fi crezut el. Nu avea să fie o misiune ușoară să o câștige de partea lui, nu când deja Lucifer și-a înfipt adânc ghearele în ea, dar nu avea de gând să renunțe atât de repede.

- Voiam doar să fiu politicos....în schimb cu afecțiunea ta, credeam că ai nevoie de ajutor....

Până aici a fost; Hildir și-a pierdut cumpătul în momentul în care a auzit ceea ce a ieșit din gura lui. Nu-i păsa de unde aflase de boala ei, avea să se gândească la asta mai târziu, acum tot ceea ce își dorea era să se îndepărteze cât mai repede de el.

S-a ridicat în picioare fără să-i pese de cei aflați în cameră, nici măcar ce zicea profesorul nu o interesa, voia doar să se îndepărteze cât mai repede de acea persoană respingătoare.

- Domnișoară Saymour, vă rog să vă reîntoarceți la locul dumneavoastră.

Profesorul Blackwood, cel care preda citologia, în vârstă de 50 și ceva de ani, și cu o chelie aproape perfectă, a început să se agite nervos în fața videoproiectorului care proiecta pe perete, slidurile cursului scrise în powerpoint. Nu prea îi plăcea să fie întrerupt, îl făcea să-și piardă ideeile și subiectul despre care vorbea, iar ea știa asta.

Fata a mărit pasul îndreptându-se cât mai repede spre ieșire, când deodată, a auzit ușa deschizându-se cu putere. Toată sala a fost înghițită de tăcere, iar ceva anume a făcut-o pe Hildir să se oprească în loc. Nu știa ce se întâmpla, și nici nu voia să stea și să afle; voia să plece cât mai repede de aici și să se închidă în camera ei, unde era singură și în siguranță

A început să mearga cu pași grăbiți spre ieșire, când a simțit o mână puternică cuprinzând-o de încheietura mâinii stângi. A scăpat un țipăt mut, printre buze, suprimându-l imediat când a realizat că se afla încă in amfitiatrul facultății plin de oameni.

Lucifer stătea lângă ea analizând-o din cap până în picioare. A venit imediat aici când a simțit prezența oribilă a acelui înger viclean. Se simțea confuz, deoarece nu știa cum, Jeguduel a reușit să se ascundă de el; de obicei era capabil să îl simtă de la km distanță, dar acum l-a simțit târziu.....i-a permis să se apropie de Hildir, lucru pe care nu putea să și-l ierte; se pare că va trebui să fie mult mai atent de acum înainte.

A început să tremure sin toți rărunchii, plin de dorința nebună de a-și înfige ghearele în jugulara acelui nemernic.

Jegudiel stătea în bancă privindu-i parșiv, întocmai ca o felină care își urmărea prada.

Lucifer a ieșit din cameră, trăgând-o după el pe Hildir. Voia să se întoarcă și să-l învețe o lecție, dar siguranța fetei era mult mai important pentru el.

- Ești în siguranță acum. Ești bine?

Fata a dat din cap în semn de apeobare, încercând să-și stăpânească nesiguranța. Se simțea mult mai bine acum că Lucifer era lângă ea....se întreba oare de câte ori o să o mai salveze? Cum știa acesta de fiecare dată când avea nevoie de el?

- S-ar putea să nu iert niciodată "soarta" care te-a tratat atât de groaznic.

Vocea lui era puternică, dar în același timp și liniștită; nu voia să o agite și mai tare, trebuia să se controleze și să-și înece furia demonică care îi înghițea corpul. Odată tot o să pună mâna pe Jegudiel, și atunci chiar și raiul o să plângă pentru el.

------------------

Sper să vă placă :*
Și mulțumesc pentru susținerea voastră ^_^