My soul mate is the Alpha Supreme

Vol II : Soul Destroyed : Capitolul 37

Din perspectiva Lenei 

În trecut 

Strada pe care mergeam era întunecată şi încercam să îmi păstrez şi ultima fărâmă de curaj în mine. Încercam să merg mai repede spre casă ,unde eram aşteptată de familia mea . Deja mi-o imaginam pe sora mea mai mică ,Catlin ,cum stătea jos ,lângă şemineu în care ardea focul şi se juca cu păpuşa ei micuţă de paie ,pe care i-am dăruit-o la împlinirea celor două  luni de la naştere, cum mama era în bucătărie şi pregătea specialele clătite cu vişine şi sirop de ciocolată , iar tata stătea în fotoliul său acoperit cu piele de urs şi se uita peste manuscrisele care trebuiau semnate pentru următoarea conferinţă a vrăjitorilor . Mergeam repede şi zâmbeam ca o ciudată  nerăbdătoare să îmi reîntâlnesc familia , căci fusesem plecată să învăţ practicarea vrăjilor asupra altor lucruri . 

Cotesc spre următoarea stradă şi mă opresc când aud tipătul unei fete care striga ca din gura şarpelui . Îmi folosesc teleportaţia şi apar la locul faptei. Fata era zdrobită de un bărbat masiv care încerca să-i ridice rochia lungă şi să-i rupă colanţii. Privesc împrejur şi apuc o bucată de lemn cu care îmi fac curaj şi-l lovesc pe nenorocit , care doar se fereşte un pic de pe fată . Îi fac semn  fetei şi fuge mâncând pământul. Înghit în sec şi mă blestem în gând când văd se apropie de mine ,sper ca fata aia să cheme ajutoare ,nu de alta ,dar aş cam avea nevoie de aşa ceva acum mai mult decât oricând.

Nu reuşesc să clipesc că simt pământul rece sub firavul meu spate în momentul în care sunt zdrobită de către nămila asta de bărbat . Îl privesc şi în mometul ală simt cum  sufletul meu este răscolit de o durere care reuşeste să mă sugrume într-o clipă. Îl aveam în faţă pe singurul bărbat care avuse vreodată loc în inima mea  , Erik DarkWoods. Fusesem ambii la aceeaşi şcoală  , mereu încercase să mă convingă să fiu cu el ,dar niciodată nu am considerat că sunt destul de bună pentru el ,el fiind fiul cel mai mare al Alph-ului Suprem ,iar eu o vrăjitoare care de abia învăţa să aprindă o lumânare doar cu gândul . El fusese foarte supărat pe mine şi mereu îmi zicea că voi regreta că l-am refuzat .

Erik mă privea atent ,îşi apleacă capul în scobitura gâtului meu şi mi-l miroase ,iar o mie şi unu de fiori îmi sunt transmişi în tot corpul. Iubeam ipostaza mereu , mereu când avea greutăţi venea la mine şi făcea asta :

"-Ştiu că nu  vrei ca să fiu iubitul tău,dar lasă-mă să fiu măcar cel mai bun prieten al tău" a spus o dată când a venit la mine şi plângea ,fiindcă familia îl obliga să se căsătorească cu o fiică de Alpha."

-Lena ,mi-a fost atât de dor de tine! a spus cu o voce cu ton domol care reuşea să îmi dărâme zidul pe care îl construisem în patru ani de zile , care avea menirea să ucidă sentimentele mele pentru el.

Îmi simt lacrimile în colţurile ochilor şi îmi simt inima zdrobită atunci când privirea sa devine goală , iar ochii săi devin de un roşu sângeriu . Îmi aud materialul rochiei cum se rupse şi începeam să mă panichez ,deoarece nu îl mai văzusem pe Erik niciodată în aşa hal . Îmi simt pielea rănindu-se atunci când face contact cu pământul rece . Încerc să spun  ceva , dar gura îmi este acoperită de sărutul lui Erik , cu toate încerc să nu fiu ademenită de dulceaţa buzelor sale şi încerc din răsputeri să scap din braţele sale . Simt cum corpul îmi este străbătut de o durere  şi inima sfâşiată în bucăţele în momentul în care îmi dau seama ce a făcut Erik . Nu plâng şi doar îl privesc în ochi în momentul în care se opreşte ,iar ochii săi devin din nou albaştri. Iubeam cândva acel albastru senin , un albastru asemenea mării liniştite , care câteodată fiind tulburi te tulburau şi pe tine. 

Mă simt slabă , mă simt rănită , distrusă şi ucisă . Nu fizic , sufleteşte. Mă ridic ,mă acoper cum pot şi încerc să merg mai departe ,dar sunt oprită de el . Mă uit la el şi-i zic doar :

-Mă bucur de un lucru , că am salvat o biată fetiţă de nici măcar şaisprezece ani .Nu merita să sufere în aşa hal . Nu îi dau ocazia să spună ceva că plec de acolo . 

Peste ceva timp ajung acasă şi bat la uşă . Mama îmi deschide şi mă îmbrăţişează , la fel şi tata . 

-Fetiţa noastră ,ai sosit! părinţii mei erau uşor păcăliţi de vraja temporală a exteriorului meu frumos , dar simţeam că mama totuşi ceva simţea . Intru în camera de oaspeţi şi cum presupuneam , Catlin  era acolo . 

-Ela!! Zîmbisem ,deoarece ea era singura care reuşise să mă facă să zâmbesc cu adevărat . După ce am petrecut seara frumos ,am plecat în camera mea , unde vraja mea se evaporase ,iar eu începusem să plâng atunci când văzusem stropii de sânge din jurul coapselor mele . Aud un sunet de spierietură şi mă întorc spre uşă . Acolo era mama care vine spre mine şi mă îmbrăţişează , dar eu nu reuşesc să spun nimic,deoarece cad într-un abis negru. 

                                                                                             ***

Încerc să deschid ochii , dar cu greu reuşesc . Aud strigăte şi urlete groaznice de la parter. Mă ridic de pe pat şi ies cu intenţia de a coborâ jos. Acolo îi zăsesc pe ai mei ,care ţineau un ritual ,iar pe Erik care era legat de nişte lanţuri la rândul lor de perete . Erik ţipa ca din gura de şarpe , iar mama mea încerca să -l întrebe de ce şi-a bătut joc de mine . Cobor rapid jos şi îl văd pe Erik cum scapă de lanţuri şi se îndreaptă spre pumnalul de pe masă. Cu lacrimi în ochi mă privise :

"-Orice aş spune nu ar schimba nimic , aş fi acceptat orice să suport ,dar ceea ce ţi-am făcut ţie nu aş suporta . Oricine ,dar nu tu . Nu pot să zic că te-am uitat , fiindcă aş minţi şi ştii că eu nu mint . I love you, my angel! " a spus înainte  ca pumnalul să-i sfâşie inima .Cad în genunchi şi ţip ,deoarce în pofida a ceea ce mi-a făcut ,el reuşise să îmi doboare din nou zidul .

Erik stătea în mijlocul casei mele mort ,iar părinţii mei erau arestaţi şi doar când am auzit glasul surorii mele am fost scoasă din transă. Am luat-o pe Catlin şi am dus-o în camera ei . Părinţii mei strigau de afară să rămânem acasă şi să nu ne temem de nimic , că au ei grijă de tot , dar ştiam că acesta era sfârşitul . O adorm pe Catlin  şi blochez uşa ,iar asupra casei arunc o vrajă de protecţie . Mă îndrept spre tribunalul unde fusese duşi părinţii mei . Era deja începută judecată . Era dusă o luptă crâncenă , dar eu auzeam doar sentinţă la care erau condamnaţi părinţii mei . Erau condamnaţi la decapitare , chiar a doua zi . 

O noapte întreagă încercasem să i-au legătura cu ei , dar de fiecare dată îmi  blocau accesul . Nu reuşeam nimic . Fusesem acasă şi avusem grijă de Catlin  , apoi m-am întors spre dimineaţă atunci când avea loc decapitarea. Îmi priveam părinţii  cum erau puşi în genunchi ,iar capurile loc erau pe punctul de a se separa de întreg corpul .Tata se uită la mine :

-Mereu am fost mândru de tine , Ela! Şi după moarte voi fi! Îl privesc cu lacrimi în ochi şi apoi pe mama .

-Vă iubeşte mami , scumpele mele . Ţip când capetele lor cad în coşurile de paie şi aud cum Catlin ţipă . 

-Mami,tati! Mă întorc spre ea şi rămân şocată când ştiam că o lăsasem acasă .O i-au în braţe şi fug cu ea acasă plângând . 

Acolo o văd pe conducătoarea şcolii de vrăjitoare din Montana , acolo unde fusesem şi eu . Ştiam atunci că acum era momentul să mă despart de Catlin a mea . Am vorbit cu Elsa o noapte întreagă în care am decis ca Catlin  să meargă să înveţe vrăjitoria , iar eu să merg să îmi răzbun  părinţii. 

A doua zi dis-de-dimineţă îmi luasem rămas-bun de la sora mea cărei îi promisem că mă voi întoarce după ea , după ce îi voi răzbuna pe părinţii noştri .

-Toţi vor plăti! Cu curaj păşesc spre teritoriul Apha-ului Suprem după douăzeci de  ani de suferinţă 

*******

Bună!

Am scris un capitol! 

Nu o judecaţi pe Lena tare :))

Am editat în capitolul trecut câte ceva.