the story of our bones

cuvinte de început

Ideea mi-a venit undeva pe la sfârșitul lui iulie-începutul lui august când, îmbătată de dragoste, cu mintea ușurată de cuvintele care au curs fără filtru și cu o nevoie de somn acerbă, mascată sub râsete și o stare de bine rară, m-am uitat la tine, dragoste. În timp ce scriai. În timp ce credeai că dorm sau scriu, la rându-mi. M-am uitat la tine și, așa cum se întâmplă cu toți creatorii și muzele lor, mi s-au adunat imagini pe retină – figuri, vorbe, povești. Ai plecat și eu am rămas în urmă. 

Mi-am dat seama că nu aș face dreptatea cuvintelor dacă le-aș înghesui în gura unui personaj, pe care să îl construiesc de la zero. Căruia să-i atribui, inconștient, un amalgam luat din trăsăturile noastre. Așa că am decis să iau din realitate ceva deja existent, singurele două ființe care s-ar fi pliat minunat pe ideea mea – tu și cu mine.

Și ce moment mai bun să îți dedic asta decât acesta, când timpul a marcat patru ani pe calendarul pe care îl împărțim? Așa că uite-o aici, dragoste, o parte din mine, din tine, din noi. Un cadou plin de referințe pe care știu că o să le înțelegi și sper din suflet că o să îți placă.

Pentru toți ceilalți, vă mulțumesc că sunteți aici, că vă petreceți timpul citind. Sper să vă fie pe plac.

Cu dragoste infinită,

Diana