HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Coridorul Întunecat Partea I

- Vreau să fie urmărită ca și cum ar fi mereu în fața mea: unde o pot auzi și vedea, continuă vizirul. Iar la semnalul meu, va fie grabnic dusă în fața lui Allah cel Sfânt și Glorios, unde va fi judecată și poate condamnata să ardă veșnic!!! Dar datoria voastră, e să o trimiteți sigur în această luminată împărăție. Dacă dai gres, îi vei lua locul cu sigurata... dar nu numai tu, ci și familia ta!

În timp ce Kemal punea în mâna slujitorului cele două monede de aur care în urma celor auzite numai erau așa dorite... Alexandra, devenită de curând Leyla, stătea stană de piatră în fața așa zisei Bucatarii de Sud a Odaliscelor.

" Îmi aduc bine aminte, cât de pietrificata fusesem. Picioarele nu mă mai ascultau, iar ochii mi se făcură cât cepele la cât de uimită și șocată eram. Aveam în fața mea una dintre bucătăriile palatului. Respirația mi se intetise la vederea imenselor cazane. Dar ceea ce îmi atrasese prima dată atenția fusese mirosul greu de mâncare și vocea groasă a bucataresei șefe, Jasmine, deși în comparație cu glasul era foarte uscativa, cu un nas pistruiat și coroiat. Într-un cuvânt inlemnisem! Și aveam să aflu mai târziu că pe cât de urâtă pe atât de meschina și haină era. "
( Din Jurnalul Alexandrei)

În fața Leylei( n.a: Am să o numesc pe Alexandra, Leyla de acum înainte) se afla o cameră, care te înspăimânta prin măreția ei. De cum intrai puteai observa foarte bine cele 6 cazane pe foc, aflate lângă perete, la o distanță de 1 metru una de cealaltă. Ele erau cuibărite în scobituri perfect dreptughiulare, care protejau servitoarele de eventuale întâlniri nedorite cu flacăra jucăușă.
În mijlocul camerei se aflau 2 mese unde se gătea, despărțite de un suport înalt unde atârnau diverse mirodenii uscate sau proaspete. Cum întorceai capul se putea vedea ușa care dădea spre grădina bucătăriei. Dacă te uiteai atent, se zăreai răsadurile de legume în partea dreaptă, iar în stânga 10 rânduri a câte 5 metri cu pomi fructiferi dintre care: meri, peri, cireși, caisi, piersici etc. Iar în spate auzeai râul, care datorită generozității lui, aproviziona cu apă partea de sud a odaliscelor: bucătăriile și hammam-urile.

Zgomotul și zumzetul din încăpere o trezi din șoc pe Leyla.

" Nu știu cum aș putea denumi senzația pe care o simțisem atunci. Mi se parea că ceva nu se potrivea, ceva lipsea, dar ce? Fusesem trimisă să gătesc, vasele mari de aramă mă înconjurau parcă sufocandu-ma cu aburul lor dens. În stânga, Jasmine țipa la bietele tinere transpirate. Curgeau apa de pe ele, era o atmosferă inabusitoare. Nu m-ar fi mirat dacă aerul ar fi fost de vânzare. Spre surprinderea mea ferestrele erau libere, fără zabrele, lăsând lumina să treacă nestingherita prin ele, alinand sărmanele noastre suflete. În numar de 10, jumatate erau deschise, probabil datorită mirosului și a căldurii de nesuportat. La scurt timp, fără sa mi se spună ce trebuie să fac, m-am aflat în fața unei mese de lemn zgâriate, cu alte două colege lângă mine, unde mi-au fost aruncate 2 pești mari și vii! Am realizat cu groază că se așteptau să îi omor, să îi curăț și să îi filez. Cum nu aveam să fac așa ceva, pentru că gătitul și cu mine am fost mereu dușmani, m-am trezit cu prima mea pedeapsă: cinci lovituri la palme cu rigla de lemn. Ca apoi, cu ochii în lacrimi, să fiu pusă din nou față în față cu peștii"
( Din Jurnalul Alexandrei)

Seara, Leyla înfrigurata plângea. Prima zi fusese un coșmar. Dimineața o trasera de păr și o ogligasera să renunțe la identitate, iar pe parcursul zilei linia maronie mai facu contact cu pilea-i sensibila încă de câteva ori. De abia mai putea să mai închidă pumnii. Palmele roșiatice o ardeau. Rasaritul o prinse în pat, iar șefa dormitoarelor mai mai să o omoare nu altceva. Înfuriata o trimisese în sala educarii, numită de odalisce sala lacrimilor, pentru că o dată ajunse acolo știau sigur că: durerea surâzătoare le va ieși în întâmpinare. Iar Leyla în ziua aceea cunoscu ce înseamnă leșinul produs de bataia la tălpi.