Tara: o viață de fugar

Din nou fugară

Tara îl recunoscu imediat; era vărul ei. Fiecare mușchi al corpului i se încordă când tânărul încercă să o privească țintă în ochi, însă Tara fu hotărâtă să treacă pe lângă el fără să-i ofere vreo dovadă a identității sale.

- Așteaptă! Vreau să vorbesc cu tine, strigă dupa ea.

După tonul vocii, Tara îşi dădu seama că nu era sigur de identitatea ei. Era plecată de mai bine de patru ani şi se schimbase considerabil.
Îi ignoră pur şi simplu rugamintea, ca şi cum nu l-ar fi auzit, şi o luă înainte pe lângă el.

Apoi auzi cuvântul de care îi era cel mai groază...

- Tara!

Tara se întoarse şi îi răspunse cu falsă politețe:
- A, bună. Cu mine vorbeşti? Eu sunt Rebecca. Nu cred că te cunosc. Te rog să mă scuzi; mă cam grăbesc.

Dacă chipul nu o dădu în vileag, atunci vocea da. Ştia că vărul ei găsise ceea ce căuta.

Acum era numai o chestiune de câteva ore până când vor apărea tatăl şi fratele ei. Simți cum îi creşte panica în suflet, însă îşi continuă drumul în grabă, încercând să se piardă în mica mulțime ce forfotea în jur.

Inima îi bătea atât de tare încât crezu că îi sare din piept.

Ajunsă pe strada aglomerată, Tara luă un taxi.

- La aeroport, vă rog, spuse ea. Avea bani în poşetă, dar habar nu avea unde să meargă. Încă o dată rămânea fără opțiuni; îşi dorea numai să scape înainte de a o găsi tatăl şi fratele ei. La aeroport, cercetă atent panoul de zboruri cu plecările, încercând cu disperare să se hotărască încotro să plece. Sfârşi prin a zbura spre un oraș din partea estică a țării; se gândea că acolo va scăpa de pericol, măcar pentru o vreme.

Nu ştia unde va merge odată ce va ateriza şi ajunse să petreacă o lungă şi dificilă noapte în aeroport.

Îl sunase pe Rubin pentru ca familia adoptivă să nu-şi facă griji. Dar, în afară de asta, nu putea decât să stea singură cu gândurile şi amintirile ei şi să încerce să se liniștească, rostind în gând o rugăciune.

Se împotrivi pornirii de a-L întreba pe Dumnezeu: "De ce eu?" Dar obosise să ducă o viață de fugar şi se întreba dacă se va simți vreodată în siguranță în viața aceasta şi dacă se va putea aşeza vreodată într-un loc sigur.

În ziua următoare, epuizată şi secătuită emoțional, Tara se întoarse la familia adoptivă. Îi părea rău pentru ei.
Îi oferiseră dragoste nemăsurată şi sprijin, iar prin ajutorul lor se expuseseră riscului atât pe ei, cât şi întreaga comunitate a bisericii.
Acum Rubin o înştiință că încearcă să obțină o viză pentru a putea pleca din țară. Tara se temea, dar totodată era şi puțin mai uşurată la gândul plecării.

Cel puțin într-o altă țară nu va trebui să poarte povara necazului pricinuit prietenilor ei dragi.  Şi nu numai prietenilor ei. Ştia că, dacă e prinsă, guvernul s-ar putea folosi de toată această întâmplare pentru a crea un scandal uriaș în comunitatea creştină din Pakistan. Da, era cel mai bine să plece.

Tara presupuse că, dacă se va ascunde, va fi în siguranță. Însă doi membrii ai bisericii care erau invidioşi pe atenția de care se bucura Tara din partea familiei pastorului, se hotărâră să ia lucrurile în propriile mâini.

Sunară la CID, serviciul secret pakistanez, şi raportară că o tânără din biserica lor se ocupă în mod activ cu evanghelizarea.