Colţul nepătruns -în curs de editare

Capitolul 5 (I)

                                                                       *  *  *

          Am fost surpinsă să văd cum zilele se scurg atât de repede. Încă mă simţeam străină în noua lume prin care cu toţii trec. Şi nespus de singură. Mă întrebam cum de zboară timpul atât de graţios încât de-abia îl simt plecând, cum frunzele se risipesc şi magia culorilor sale se scufundă odată cu temuta cădere, dar mai ales, mă întrebam cum voi rezista eu în ceea ce numeau ei cea mai frumoasă parte a tinereţii. Deja nu-mi plăcea. Holul anost, gălăgia cu care nu mai eram obişnuită, ochi curioşi...

            Cred ca mai degrabă îmi era frică. Nu ştiam la ce să mă aştept. Noua mea colegă de bancă, cea cu ochii verzi, Melisa, încă nu vorbea cu mine decât strictul necesar. Nu înţelegeam de ce era aşa. Într-un fel mă simţeam vinovată. Pentru ce? Pentru nimic, de fapt. Însă chiar nu ştiam cum să creez o legătură, până la urmă eram colege de bancă, nu?

          Colly, prima mea colegă de bancă, se simţea destul de bine acolo în spate. Toată lumea o invidia pentru că deţinea ''cel mai bun loc de copiat existent''. Nu mă plângeam de nimic, în fond fusese alegerea mea. Speram doar la o ameliorare a situaţiei. Şi avea să vină. Presimţeam asta.

        -Tu nu înţelegi?

        -Ce mai e de înţeles?

        -Te crezi deştept tare!

        -Nu mă cred, sunt!

        -Hai mai las-o! M-am săturat să-ţi tot explic.

        -Nu te pricepi la explicat, de aia...

        -Tu să taci!

        -Tac când vor muşchii mei.

        -Nu serios? Apropo, ce mai cauţi pe aici?

        -Nu plec când vrei tu!

        -Bine, în cazul ăsta...Nu vreau să pleci. Te rog să mai rămâi chiar.

        -Ba s-o crezi tu! Eu am zburat de aici. 

        Nu înţelegeam absolut nimic, însă nici nu dădeam importanţă. Liniştea clasei fusese tulburată de una din colege, probabil viitoare divă, şi un băiat ce părea cu 1-2 ani mai mare. Pe nimeni nu interesa de ce anume ţipaseră şi stricaseră pauza, dar reuşiseră să atragă o groază de priviri. La fel ca un leu la circ care rage pentru a-i mulţumi pe cei ce alcătuiesc publicul. Probabil cerşeau atenţie doar...

       -Ştii... voiam să-ţi zic că...

        Îmi îndrept atenţia către Melisa ce stătea liniştită- ca de obicei- alături de mine.

       -Da?

      -Mă gândeam doar...

      -Bine, o scriu imediat.

      -Dar nici nu ştii ce voiam să zic.

      -Ba da.

      -Ce anume?

      O privesc cum îşi pune mâinile în şolduri şi mă priveşte curioasă. Mă blochez puţin, dar continui hotărâtă ceea ce începusem.

      -Voiai să-ţi dau adresa mea ca să putem comunica.

      -De fapt...

      -Lasă, am eu creion. Uite aici.