Colţul nepătruns -în curs de editare

Capitolul 5 (I)

                                                                ~CAPITOLUL 5 (I)~

~octombrie 2011

          Gheaţa are o magie ce nu poate fi controlată... Stai! Gheaţă? De ce oare mă gândeam la gheaţă? Simţeam cum durerea de cap devine tot mai mare şi doar ea mă putea ajuta. Probabil de asta mă gândeam la substanţa rece. Ştiam că am fost jucată pe degete şi în ciuda gândului răcoros faţa mea ardea.

              -Nu aveţi dreptul să faceţi asta! mă întorc cu faţa spre duşman revoltată.

              -Deja am facut-o.

          Ochii-i maroni aveau o sclipire aparte prin care parcă trimitea săgeţi usturătoare, iar buzele formau un zâmbet maliţios, ce dorea a-i aduce satisfacţia victoriei. Cele două complice din spatele ei păreau neputincioase şi confuze. După ce le-am zărit mai bine feţele mi-am dat seama că, de fapt, ele nu ştiau ce tocmai făcuseră. Despre cine e vorba? Desigur, Invi! Reuşea mereu să-i facă pe ceilalţi a crede că-i ajută, când în realitate totul era în ajutorul ei. Dacă Invi ţi-a făcut un bine şi totul e linişte în jur, ar fi bine să-ţi păzeşti spatele. Doar aşteaptă, vei observa mai târziu.

        -Tu nu ai nimic de spus? îmi mut repede privirea spre cea din stânga vrăjmaşului, răţoindu-mă la ea.

      -Ce e aşa rău? îi privesc uimită umerii cum se înalţă leneşi, semn a nepăsare şi privirea ce mă analiza fugar. Avea o asemenea indiferenţă în ea, încât îţi smulgeai părul din cap doar privind-o.

           Am lăsat în vânt această dilemă a mea, ştiind că nu am cu cine să discut şi mi-am schimbat centrul de interes. Se pare că doar noua mea colegă de bancă era afectată de tot ce se întâmpla în jurul nostru. Doar noi două. Ba chiar, ea părea mult mai atinsă ca mine. Doar că se manifesta în modul tăcut.

           Privea in faţă, la nimeni şi nimic, cu un calm extraordinar, rareori plimbându-şi mâna pe părul şaten-deschis ce bătea spre auriu. Ma şi imaginam mângâind spicele coapte de grâu atunci când mă pierdeam prin buclele sale dese. Începusem să mă holbez la ochii ei superbi, de un verde smarald, care păreau atât de adânci şi începusem să mă gândesc cum ar fi să mă ţintuiască cu privirea ei magică. Dar ea nu mă privi. Apoi, pupilele-mi curioase au alunecat la buzele mari, rozalii, însă m-am întors repede la ochii ce se închideau des, astfel punând în evidenţă genele lungi şi negre. Părea că visează de fiecare dată când închidea ochii şi uneori îmi era teamă că nu îi va mai deschide de teamă să nu o dezamăgească realitatea. Mi-am strecurat repede privirea în bancă pentru a nu observa studiul detaliat la care o supuneam.

           Restul zilei a trecut fără alte incidente, dar seara încă ardeam cu gândul că am fost păcălită. ''Haidee, te roog.'' Nu mă putusem abţine să nu o privesc în ochii aceia rugători şi nici nu suportam ca cineva să se milogească de mine, aşa că am întors capul făcându-i semn să continue. ''Faceţi schimb de locuri doar pentru o zi''. Şi eu am picat în plasă. M-am mutat o bancă mai în faţă şi uite că prin ''votul mulţimii''- cele doua colege din spate- am rămas în prima bancă. Acum dar, îmi era teamă că privirile profesorilor vor fi aţintite spre mine. Şi mai auyisem că profa de mate stă mereu lângă elevii din prima bancă. Oh, va fi un chin!

         Însă, înainte să mă pun la odihnă încă mă gândeam la acei ochi verzi. Eram curioasă ce putea ascunde noua mea colegă de bancă. Părea atât de calmă, de serioasă şi de misterioasă...