Colţul nepătruns -în curs de editare

Capitolul 3 (I)

                                                                ~CAPITOLUL 3 (I)~

~13 septembrie  2011

        Bine macar ca invat dupa-amiaza. Pana la ora 13 am timp sa-mi termin toata treaba. Sau cel putin asa credeam atunci.

        -O, nu! E ora 10 si eu inca sunt in pat!

        Deci imi incep “noua etapa din viata” lenevind. Asta era grozav! De fapt, nu era deloc. Trebuie sa imi caut geanta, un caiet sau ceva sa-mi notez diverse si nici nu stiu cu ce sa ma imbrac. Sa nu uit de micul-dejun care, desi e cea mai importanta masa din zi, eu il iau la pranz. Plus ca tata ar face urat daca nu as termina curatenia la mine in camera…

        -Cand s-a facut 12? Off! Am sa intarzi din prima zi!

        Pun repede niste haine pe mine, imi iau geanta si fug pe usa afara, insa nu inainte sa tip pe hol:

        -Paa, mama!

        Deja ma durea capul. Incepusem sa grabesc pasul, dar parca drumul nu se scurta. Ma gandeam doar la faptul ca imi incepeam viata de licean intarziind.  Cred ca asta era a suta oara cand imi doream un avion.

        Ajung in sfarsit in clasa, dupa ce parcurg holul pe care il detestam, si ma blochez in usa. Asa se intampla daca intarzi, m-am mustrat de una singura. Ochii incep sa mi se plimbe intr-o parte si in alta, incercand sa-mi gaseasca locul. Era ocupat. Banca a doua, de pe randul de la geam, nu mai era libera. Singurele locuri fara stapani erau cele din spate. Ce oroare! Nu suportam sa stau in spate, mai ales in ultima banca.

        -Stam acolo?

        Abia atunci observasem ca fusese tot timpul langa mine, colega de banca de ieri.

        -Nu mai sunt alte locuri…

        -Mm, mie imi convine.

        Asadar, a trebuit sa accept cu imbufnare ca acolo trebuia sa stau. O urmaresc trista pe colega mea, ce mergea usor, cu pasi marunti si masurati, pana la banca noastra. Aflasem ca cea care imi ocupase locul era navetista. O navetista cu parul drept si ochi superbi, de un verde smarald, dar tot navetista. Nu aveam nimic cu ei, doar ca ea imi luase locul. Din cate stiam, nu puteai sa te pui cu navetistii pentru ca ei ajungeau mereu primii si cum eu eram o intarziata… Am renuntat la lupta. Sau am incercat sa o port intr-un alt fel. Toata ziua am incercat sa-mi fac curaj si sa merg la ea, rugand-o sa-mi cedeze locul. In mintea mea o vedeam cum ma refuza in atatea feluri sau pur si simplu ma goneste. Nu i-am mai zis nimic oricum…

* * *

Cateva zile mai tarziu…

        -S-a gasit un loc mai in fata pentru ea? Se auzi vocea dirigintei ce se apropia de mine.

        Degeaba incerca repetand sau radicand putintel tonul, galagia pusese stapanire pe intreaga clasa ca o regina ce isi ocupa tronul mult meritat. Nu se aude niciun raspuns, nimeni nu da importanta. Povestile despre dulcea vara continuara, fiind imprastiate prin toata clasa.

        -Haide maai! Ramai aici cu noi. Mai radem, mai vorbim, o sa fie super. De ce vrei neaparat sa te muti?

        Se intoarse invers, privindu-ma. Statea in banca cu un coleg de-al meu din generala, chiar in fata mea. Nu i-am raspuns. Ma uitam la el, cat e de bine-dispus si prietenos, cu un zambet larg si par scurt. Ochii mari, de un caprui inchis cum nu mai vazusem, puteau fi confundati usor cu doua bile de sticla negre, sclipitoare. Pentru un moment mi-am dorit sa raman, doar pentru el, doar pentru ca era cineva care ma bagase in seama, dar nu. Eram hotarata sa plec. Si asta a schimbat totul. Ma intreb uneori cum ar fi fost daca as fi intepenit acolo.