Colţul nepătruns -în curs de editare

Capitolul 4 (II)

                                                                ~CAPITOLUL 4 (II)~

~26 decembrie 2012

      Timpul trece parca prea incet si am impresia ca nu mai ajungem odata. Rotile ce gonesc tot mai obosite imi par lente, iar stalpii se perinda pe langa geamuri ca niste fotomodele somnoroase. Chipul surorii mele se reflecta in geamul usor inghetat pe margini, ochii miscandu-i-se cu repeziciune de a o cladire la alta.

    -Am vazut trei! Trei pana acum! Exclama ea, glasul rasunand pana in fata.

   -Uite inca unu!

   Degetelul fratiorului meu se lipeste imediat de geamul opus lui si odata cu acesta isi face loc si nasucu-i micut. Acesta era jocul lor preferat. In fiecare iarna in care ne vizitam bunicul singuratic, cei doi se intreceau in gasirea mosului. Odata luam si eu parte la bucuria lor, dar asta a fost de mult. Crescusem. Imi placea sa fiu cea mare si serioasa, insa uneori parca mi-era dor sa ma prostesc alaturi de cei mici. Vedeai un biet chip de Mos Craciun lipit pe geamul unui magazin, un altul atarnand pe un balcon imbarligat intr-o scara subreda, o statueta in miniatura si cate si mai cate feluri de a-l agata. In fiecare an creste numarul mosilor, spre entuziasmul celor doi.

   Ma scufund iar in linistea gandurilor mele si privesc in fata. Totul e la fel. Drumul intins e acoperit de o zapada murdara, campurile de alaturi sunt niste oceane mari, albe, iar copacii...goi. Masina incetineste putin si tata vireaza cu atentie la stanga. Mereu e precaut cand intalneste aceasta curba. Imi intind capul peste cel al soferului si caut ceva care sa-mi aminteasca de ce face asta. Uite-o! Tot acolo e. Si tot stramba...

   Masina se roteste nebuneste ca in unul din filmele de actiune, rotile aluneca ingrozitor, imaginea devine neclara si...Buff! Intram direct in ceva. Ce anume? Inca nu stiam. Uimirea si sperietura sunt atat de puternice incat pentru o clipa am crezut ca am tresarit din mijocul unui cosmar. Imi amintesc ca tata ne-a dat jos pe toti, iar mama ne-a dus grijuie in casa unor oameni primitori. Eram derutata. O femeie draguta ne servea cu prajituri, iar mama construia traiectorii invizibie pe covor.

    Teava de care ne busisem cu ani in urma, intr-o escapada la bunici, era tot acolo amintindu-mi mereu ce s-a intamplat. Totul s-a rezolvat in final, dar am ramas cu frica in piept de fiecare data cand traversam coltul.

     Am trecut si de lungul sir de plopi ce stau insirati pe de o parte si de alta a soselei ca niste soldati devotati. In cele din urma isi aminteste cel din spatele volanuui ca a uitat sa dea drumul colindelor ce aveau rolul de a umple masina si apasa butoanele unul cate unul incheind tirania nemiloasei taceri. Degetele mele subtiri se invart pe rotita de deasupra casetofonului incercand  sa gaseasca un volum acceptabil, imediat ce cantecele incep.

    -Tati, stii ca noi ne oprim la Natty, da?

    -Nu veniti la bunica-tu?

    -Ba da, dar...mai incolo.

    -Bine, eu va astept la deal. Sa nu stati prea mult, totusi.

    Nici nu mi-am dat seama cand ajunsesem in fata unui gard albastru, cu porti mari de fier. Tata opreste brusc si ne face semn cu mana spre portbagaj.

    -Sa nu uitati de cadouri.

    Masina lasa sa iasa un fum albicios in spate, iar apoi se indeparteaza accelerand treptat. Stateam pe marginea drumului si ma uitam la cele doua surori ale mele nestiind daca sa indraznesc sa deschid poarta unchiului Pusca sau nu.