Fragile

3. Câteva note

"Some days I wake
Up and think of all the
Men before me and the fools
They were to ever let you
Slip through their fingers.
They were such damn fools,
You know?
They were the type of people
To watch the rain through
Their windows and say
"Don't you just love the rain."
I, on the other hand, was the only one
To watch it pour outside,
Take my shoes off,
And anxiously and bravely,
Go dance madly in you."

"She was the rain"

●

Am deschis ușa casei și am pătruns apoi în aceasta, imediat ce mi-am lovit talpa bocancilor zgomotos de pragul din fața ei, scuturându-mă de fulgii de zăpadă ai lunii ianuarie, închizând-o apoi cu grijă în urma mea.

Am continuat să fac pași înăuntru, lăsându-mi cheile mașinii și telefonul pe micul dulap, dându-mi și paltonul gros jos de pe mine, agățându-l în cuier.

-Harry, ai ajuns acasă? aud strigătul mamei din bucătarie și zâmbesc cald, chiar dacă ea nu mă vedea.

-Da mamă, nu a intrat nimeni dubios peste voi în casă. chicotesc și înaintez, intrând în sfârșit în camera de unde venea un miros plăcut de mâncare gătită.

Mama afișă un zâmbet sincer și vesel, venind spre mine și trăgându-mă într-o îmbrățișare strânsă și aproape sufocantă, tipică ei.

-Am venit de la liceu, nu din armată. glumesc, iar ea oftă și se îndepărtă de mine, uitându-se în ochii mei.

-Toată chestia asta cu maturizarea copilului devine foarte frustrantă.

Am chicotit din nou văzând-o cum își arcui buzele în jos și își dădu ochii peste cap, scuturând din acesta și oftând.

-Mamă știi că indiferent ce se va întâmpla mereu voi rămâne copilul tău și chestii. spun mijindu-mi ochii.

Era foarte şireată. Îi plăcea să audă mereu fraza asta ieșind din gura mea și se reflecta asupra rânjetului ei viclean, înainte de a-mi face cu ochiul.

-Gemma unde e? Și ce miroase atât de bine?

-Gemma face duș, abia a venit de la muncă. Și este lasagna. răspunse ea, băgându-şi o mănușă pe mână, deschizând ușa cuptorului și apoi închizând-o din nou, imediat ce a terminat de analizat pasta, decizând că nu este încă total coaptă.

Am aprobat din cap și am tras un scaun de la masă, așezându-mă apoi, punându-mi coatele pe aceasta, mâinile mele întâlnindu-se-ră sub bărbia mea, cu degetele împleticite.

Cum altceva nu era de făcut, mintea mea își execută reflexul, iar gândul îmi zbură imediat la Celia, gândindu-mă oare ce face acum. Dacă a ajuns cu bine acasă, dacă zâmbește, dacă învață acum sau dacă doarme. Dacă și -a adus aminte de vorbele mele și își caută manualul de biologie. Consider asta a fi ceva drăguț, pentru ca măcar câteva minute scurte și gândul ei să zboare la mine, așa cum gândul meu zboară la ea în fiecare secundă. Mi-aş dori să am atenția ei. M-am simțit atât de bine cât timp am avut șansa să stau cu ea în bancă și nu îmi vine să cred ce nebun am fost să reacționez așa dintr-o dată și să mă mut lângă ea. A fost un impuls. A fost probabil nevoia de a o avea lângă mine.
Mi-aş dori să fiu cu ea acum și să o arunc în zăpadă, apoi să o sărut blând dar călduros, să fac tot omătul din jurul ei să se topească. Era un gând frumos. Era ceva ce reușea să îmi transmită fiori prin tot corpul, simțind cum inima arde de dorința de a o simți pe a ei aproape. Era nebunesc, era total nebunesc. Eu eram un nebun, dar cred că deja mă obișnuisem cu sentimentul și începea să îmi placă. Nu mă deranja să fiu un nebun după ea.