„La picioarele lui Iisus"-Viața și moartea Căpitanului Mișcării Legionare

Declaraţia plutonierului Sârbu, 1940 (cel ce l-a ucis pe Căpitan)

Iată declaraţia dată de plutonierul Constantin Sârbu în faţa Comisiei de anchetă instituită după 6 septembrie 1940. Acesta este de două ori criminal, deoarece, după strangularea Căpitanului, a luat parte şi la asasinarea celor din echipa avocatului Miti Dumitrescu, în prealabil schingiuiţi în mod barbar. Masacrul la care a luat parte l-a scos din rândul celor ce merită câtuşi de puţin numele de „om”.

„Am plecat în noaptea aceea [29-30 nov 1938] din Bucureşti, cu două maşini dubă de la Prefectura de Poliţie. Eram însoţiţi de maiorii de jandarmi Dimulescu şi Macoveanu. Ajunşi la Râmnicu Sărat, am tras la legiunea de jandarmi. Aici maiorii Dimulescu şi Macoveanu au luat contact cu maiorul de origine evreu, Scarlat Roşianu, comandantul legiunii de jandarmi din Râmnicu Sărat. Imediat ne-am întors la Bucureşti. În lipsa unui ordin precis (sau intervenise vreo modificare) jandarmii n-au mai luat pe legionari. Ajunşi la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii în maşini, dar în acelaşi timp soseşte din urmă maiorul Dimulescu, care ne-a dat ordin răstit: Înapoi la Râmnicu Sărat.

Ne-am întors dar ne-am oprit la câţiva kilometri de Râmnicu Sărat unde am fost cantonaţi în timpul nopţii. Aici ni s-a dat vin de băut, ţigări scumpe şi gustări alese. În zorii zilei am pornit spre Râmnicu Sărat. Ajunşi la închisoare am fost băgaţi, toţi jandarmii, într-o celulă, unde maiorii Dimulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţiuni asupra modului cum aveam să executăm pe legionari (Deci totul a fost bine organizat, până la cele mai mici amănunte, n.n.). Punând în genunchi pe şoferul maşinii (Toma Ilie, n.n.) i-a aruncat un ştreang după gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa ordinul astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi câte unul afară în curtea închisorii şi fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar.

Mie mi s-a dat pe unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Zelea Codreanu. I-am dus apoi la maşini. Aici legionarul era legat cu mâinile de banca din spate, iar picioarele de partea de jos a băncii din faţă în aşa fel ca să nu poată mişca nici într-o parte, nici într-alta. Aşa au fost legaţi 10 legionari într-o maşină şi patru în cealaltă.

Eu am fost în prima maşină, în cea cu zece legionari, în spatele Căpitanului şi fiecare jandarm era aşezat în spatele legionarului ce-i fusese încredinţat. În mâini aveam ştreangurile. Am pornit, în maşina mea era maiorul Dimulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere deplină de mormânt, căci n-aveam voie să vorbim nici între noi, jandarmii, şi nici legionarii între ei. Ajunşi în dreptul pădurii Tâncăbeşti, maiorul Dimulescu, care stabilise cu noi printr-un semnal momentul execuţiei, a aprins la un moment dat o lanternă, stingând-o şi aprinzând-o iarăşi de trei ori. Era momentul execuţiei, dar nu ştim ce de n-am executat nici unul. Atunci maiorul Dimulescu a oprit maşina, s-a dat jos şi s-a dus la maşina din spate. Aici maiorul Macoveanu fusese mai autoritar, legionarii erau executaţi. Căpitanul şi-a întors puţin capul către mine şi a şoptit: «Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei». Dar în aceeaşi clipă, mai înainte ca el să-şi fi terminat această rugăminte, maiorul Dimulescu a pus piciorul pe scara maşinii şi, păşind înăuntru, cu revolverul în mână a rostit printre dinţi: «Executarea».

La aceasta jandarmii au aruncat ştreangurile. Ultimul lor cuvânt: de rugăciune? De chemare? De blestem? Le-a fost strivit în gâtlej. Ştreangurile îi sugrumaseră. A fost un muget şi un horcăit, întrerupt din adâncul fiinţei lor, apoi o linişte de mormânt. Cu perdelele trase, maşinile şi-au continuat drumul până la Jilava.

La Jilava

„Când am ajuns – continuă Sârbu – erau orele 7 dimineaţa. Aici ne aşteptau dl. Zeciu, Radu Pascu, comandantul închisorii (col. Opriş n.n.), col. Gherovici, medicul legist lt. Col. Ionescu şi alţii. Groapa era făcută. Traşi din maşină, legionarii au fost aşezaţi apoi cu faţa în jos şi împuşcaţi în spate pentru a simula astfel împuşcarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. După aceasta au fost aruncaţi în groapa comună. La câteva zile, însă, aceeaşi jandarmi, tot noi, am fost din nou aduşi la Jilava şi, desfăcând groapa, am aruncat peste ei o soluţie dizolvantă şi arzătoare, 15 damigene de vitriol”. (S-a turnat deasupra gropii o placă de beton de 30 de tone, n.n.)

Alte amănunte

Se voia ştergerea oricărei urme, lăsând să se răspândească zvonul că legionarii au dispărut peste graniţă, aşa cum începuse să creadă lumea. După aceasta, jandarmii au fost puşi să dea declaraţii, cum că legionarii, fugind de sub escortă, au fost împuşcaţi (nu exista împotriva lor nici o sentinţă de condamnare la moarte).

Corneliu Z. Codreanu în urma unui proces înscenat din umbră de regele Carol al II-lea (şi organizat de Armand Călinescu) fusese condamnat la 10 ani închisoare pentru învinuiri complet inventate şi îşi executa, ca şi ceilalţi, pedeapsa.

Apoi jandarmii au fost adunaţi într-o încăpere a închisorii Jilava unde col. Zeciu le-a ţinut un discurs spunându-le:

Voi v-aţi făcut datoria, voi nu sunteţi asasini de rând.
La câteva zile după aceasta, Sârbu a fost chemat în cabinetul lui Gherovici, care, văzându-l, i-a spus:

Tu eşti voinic, ai fi putut omorî trei deodată.
I-a întins apoi o hârtie pe care avea să o semneze, spunând că a primit drept ajutor de boală 20 de mii de lei.

Eu nu sunt bolnav domnule colonel, spuse Sârbu ca răspuns.
Măi Sârbule, nu vezi cât arăţi de rău… Şi să-ţi păzeşti gura, căci altfel ţi-o astup cu pământ, arătându-i un revolver Mauser de pe birou. Şi i-a întins banii.
Sârbu a fost trimis apoi, ca şi ceilalţi jandarmi, în concediu. Orice om de bună credinţă îşi pune întrebarea: cum au putut să se petreacă astfel de fărădelegi? Şi când te gândeşti că mai sunt unii care le plâng de milă ucigaşilor! Să fie ei de bună credinţă?

Maiorul Dimulescu declară şi el: „Într-o zi am fost chemat de către fostul Preşedinte de Consiliu Călinescu, în cabinetul lui de lucru se găsea şi Generalul Bengliu comandantul Jandarmeriei. Călinescu mi-a declarat atunci, că pentru motive politice, Codreanu şi 13 adepţi ai lui trebuiau să fie ucişi: aceasta ar fi fost şi dorinţa Regelui”.

*