Mama surogat

Început de coșmar

"I-a spune...Majestate!Nu ați vrea sa reveniți la un pahar de vin,rosu ca sângele,la lumina slaba a aceleiași lămpi?Sa ma priviți din nou atât de fals, dar in același timp atât de pătrunzător?Nu vreti sa vedeți din nou frica din ochii mei, Printule?Sau poate ști ca nu mai exista!Fiindca odată cu copilul,care tin sa îți amintesc ca este al meu, a plecat si frica si orice sentiment pe care l-am avut!Doar iubirea pentru copilul meu a rămas neatinsă!Îți e frica de o reintalnire?Da!Asta poate fiindca ști ce am devenit, și ce o să devin cand o te am in fața!Sincer, îmi e dor de ochii tăi ciocolatii,Majestate...sau mai bine Zayn!Ne vedem curând!"

Ranjind la propriile ganduri diabolice am lasat stiloul din aur vechi pe birou, din el curgând o picătură de cerneală.Am pisat picatura cu degetul meu astfel încât s-a împrăștiat în jurul lui.Exact ca și mine in momentul în care am aflat adevărul.

Am împachetat bucata de hârtie pe care am așezat acele cuvinte și am băgat-o intr-un plic alb pe care am scris micuț,într-un colț, "982"!
Era a 982-a scrisoare din ultimii șase ani, cu aceeași destinație:palatul!

Am auzit ușa deschizandu-se și am privit într-acolo fără sa prezint un sentiment.Amalia venea spre mine cu o ceașca de cafea pe care mi-a pus-o în fața.S-a așezat pe fotoliul din fața mea și m-a fixat cu privirea momente lungi in care eu nu am facut altceva decat să o privesc înapoi.Ochii ei albaștri priveau fix in ai mei.Parul ei blond ca de păpușă era prins intr-un coc lejer.Ma studia exact cum un copil studiaza marea, atunci cand îi vede valurile pentru prima dată.

-În ce te-ai transformat, Stephanie?decide ea sa sparga liniștea întrebându-mă ceva ce ma întreabă de 6 ani încoace.Și-a pus un deget pe barbie în semn că gândește.

-În femeia care trebuia sa fiu de la început!am rostit și am zambit acru la gandul ce mi-a trecut prin cap.

-O depresivă?mă întreabă ea parca in bătaie de joc.

O iubesc fiindca a putut sa reziste langa mine in tot acest timp, dar să ma faca depresivă?Dacă s-a saturat de mine ar trebui să plece.

-Nu îmi spune așa!am zis clar si raspicat in timp ce strangeam ceasca cu cafea,degetele mele albindu-se la contactul puternic.-Poate ca suntȘti cumva prin ce trec de șase ani?Sau ai fost lângă mine degeaba!Ști cum e sa trăiesti cu gandul că ai un copil pe care l-ai văzut doar preț de câteva clipe amarate?am intrebat, simtind cum lacrimi de furie se aduna in ochii mei, amintindu-mi acel vag moment.

"Am strans puternic din dinți simțind la propriu cum ma rup in două si am scos un ultim țipăt și cel mai puternic.După asta mai multe urlete s-au auzit dar nu mai erau produse de mine.
Cu ultimile puteri rămase mi-am ridicat privirea, și intr-un mic material alb, in bratele unei asistente, se agita o mică ființă!Copilul meu!
Am zambit și dupa asta nu știu ce se mai intampla in jurul meu!"

Mi-am scuturat capul de cateva ori ca sa fac imaginea sa dispară, și am privit din nou spre Amalia, care rămase tăcută in locul ei fără sa mai scoată rahaturi pe gură.

Am privit geamul imens din fața mea care mă despărțea de un peisaj deosebit.In departare se aflau munții,cu varfurile lor care spargeau norii, iar mai aproape se afla padurea imensă de brazi.
Mi-am frecat palmele de coapse și m-am ridicat din fotoliu, lăsând ceasca pe mica măsuță ce se afla aici.

Cu pași ușori am înaintat spre ușa,și am calcat cat mai apasat pe podeaua din lemn.M-am oprit in fata oglinzii ce se afla lângă ușa și m-am admirat din nou.Pantalonii strimti din piele erau frumos așezați pe picioarele mele făcându-le să para mai lungi cu ajutorul botinelor din piele neagra cu toc.Jacheta mea, din același material cu pantalonii, avea fermoarul ușor desfăcut lăsând la iveală un decolteu generos.Părul meu saten se odihnea pe spatele meu.Ochii verzi erau conturati de o linie neagră subțire.Am zambit la femeia din oglindă și am apasat pe clanta ușii.Nu sunt așa de obcei dar în momente ca astea..

-Nu te recunosc!a exclamat Amalia in urma mea avand pe fața un zambet tâmpit!

-Asta imi doream!am șoptit și am pornit spre masina din fața casei, verificând inca odată buzunarul atingând usor cu degetul hârtia dură a plicului.

_______________________________________
*
*
*
*
*
Nouă idee!!!Vreau sa stiu daca vreți sa continui!DA sau NU!
Nu va cer pareri de acum vreau doar sa stiu daca va place ideea sugerata de titlu!Mulțumesc!