bookshop

1

Uşa librăriei îmi anunțase intrarea cu un clinchet. Am înaintat in căutarea unei cărți ce mă putea ajuta pentru tema de acasă. Imediat ce am găsit-o, m-am asezat pe un scaun la o masă mică. Stropii ploii de afară se loveau de geamul intrării din spate. Totuși încă se vedeau raze de soare printre nori. Probabil urma un curcubeu.

***

După ce am terminat tema, m-am ridicat de la masă pentru a duce cartea inapoi in raft, si a pleca după aceea.

Încercând să găsesc locul de unde am luat cartea, m-am izbit încet cu spatele de ceva. Cineva, de fapt.

-Scuze. Am spus amândoi in aceleasi timp. Vocea lui era puțin groasă.

Ne-am întors cu fata unul la celălalt. Mi-am ridicat capul din reflex, văzând că e mai înalt ca mine. I-am întâlnit ochii, de un albastru în care usor te poți pierde. După câteva secunde, simțind ca rosesc, mi-am plecat capul, dregandu-mi vocea:

-Scuze. A fost vina mea.

-E ok.

-Ok.

Deja îmi simțeam obrajii arzând, mai ceva ca asfaltul expus in razele soarelui, pe caniculă. Am început sa merg, în continuare căutând raftul respectiv. Aud din spatele meu un "Hei". Mă intorc. Desigur ca era el. Zambind, a ridicat in aer o pereche de ochelari.

-Ai scapat acestia.

Trebuie sa recunosc ca zambetul lui era frumos. Acel fel de zambet molipsitor. Ochelarii ii purtam doar atunci cand citeam. Probabil i-am scapat din mana. Am mers spre el. Mi-am recuperat ochelarii si i-am multumit. Un zambet sfios mi-a aparut pe fata. Era frumos. Nu stiu cand m-am gandit la asta ultima oara. De obicei nu ma interesau baietii, nici fetele. Nu cautam o relatie. Preferam sa fiu singura. Oricum eram prea ciudata pentru oricine.

Si i-am intalnit din nou ochii albastrii ca marea. Si el i-a intalnit pe ai mei. Si probabil am stat asa pentru cateva momente. Apoi m-am trezit din vis, i-am multumit inca o data, pelcandu-mi capul din nou. Atunci am observat o insigna pe tricoul lui. Robert. Probabil lucra aici.

-Imi place numele tau.

Gura mea iar vorbea fara aprobarea mintii. Acesta este unul din multele mele defecte.

-Multumesc. Care e al tau?

Fix aici nu voiam sa se ajunga. Mereu mi-am urat numele, si, nici nu stiu de ce. Poate pentru ca nimeni nu il scria corect si pentru ca, in scoala primara, toti copiii radeau. Desi la varsta de 17 ani ar trebui sa fiu mai matura si sa nu imi pese ceea ce credeau copiii din primara, tot lipsita de incredere eram. Inghitind in sec, i-am raspuns:

-Althea.

-Ca in mitologia greaca? Pot sa jur ca am vazut o sclipire in ochii lui.

-Pai, nu stiu. Sincer, nu imi place numele meu. Nu am cautat sa vad ce inseamna, sau...

-Ar trebui. Sa iti placa, adica. E special. Ca tine, de altfel.

Oh shit. Sigur sunt mai rosie decat o rosie.

-Multumesc. Dar, ce te face sa crezi asta? Sunt ca orice alta fata de 17 ani.

-Nu, nu, nu. Aproape orice alta fata de 17 ani ar fi fost imbracata mai modern. Adica, nu vreau sa zic ca esti batrana sau ceva. Adica, tocmai ai zis ca ai 17 ani. A spus. Iar am dat-o in bara. De data asta e soptit, lasandu-si capul in jos.

Nu vezi prea des baieti fastacindu-se asa in fata unei fete. Rosise. Macar nu eram singura.

-E ok. Am inteles ceea ce ai vrut sa spui. Dar imi place mai mult stilul asta decat ceea ce gasesti in ziua de azi.

Eram imbracata cu niste blugi boyfriend, care au apartinut mamei mele. Imi povestea ca obisnuia sa ii poarte in liceu. Mi-am luat pe mine un tricou la intamplare, alb. Blugii erau suflecati pana deasupra gleznei, iar in picioare aveam o pereche uzata de conversi albi si niste sosete mai lungi. Acesta era de obicei stilul meu.

-Oh, apropo, -incepe a spune, cautandu-si cuvintele- lucrez aici. Te-am vazut putin dezorientata, te pot ajuta?

-De fapt, da. Am luat cartea asta pentru o tema si nu mai tin minte de unde am luat-o.

A spus sa ii dau cartea si asa am si facut. Mi-a zambit, din nou, spunand:

-Ne mai vedem, Althea.

Şi aceasta a fost ziua in care ne-am intalnit.

//

Hei, guys. Nu stiu daca ma mai tineti minte, sunt fosta "-hoodence"

M-am gandit sa o iau "de la capat" cu cartile. Totusi nu le-am putut sterge pe cele vechi. Momentan sunt toate in ciorne.

Nu stiu ce sa mai spun, sper ca aceasta  carte/poveste/cum vreti sa ii spuneti sa aiba macar un mic succes. M-as multumi si cu mai putine citiri ca inainte.

Scuzati orice greseala. Probabil voi edita atunci cand (daca) termin cartea.

V-am lasat o melodie pe care o iubesc, o puteti asculta in timp ce cititi

Anyway, have a good day/night! :)

-teodora