Vine un moment în care oricât de mult ai vrea să lupți nu mai poți.
Cazi și zaci la pământ stors de puteri și speranțe.
Abia că mai poți răsufla, abia că mai poți deschide larg ochii să privești Cerul, abia că mai poți gândi căci până și simplul proces de gândire nu îți aduce nimic altceva decât durere în plus.
Un moment în care simți că nu mai poți face nimic, iar săvârșirea acțiunii de a supraviețui îți devine cu totul străină.
Am închis jurnalul și am decis că trebuie să fac o schimbare.
Pentru cât timp aveam să mai trag de oameni să nu mai plece de lângă mine ? Dacă de fapt asta era tot ceea ce ei își doreau.
Oare cât mai aveam de gând să îmi calc demnitatea în picioare și să trag ca o zănatică de oameni să nu mă mai părăsească? Un om dacă vrea să rămână cu adevărat lângă tine va rămâne , nu va fi nevoie să îl implori tu sau să te milogești bocind cu lacrimile în gură.
E dureros, e al dracu de dureros să îi vezi cum se îndepărtează spre drumuri noi, îmbrățișând trupuri noi, sărutând buze noi, cuprinzând brațe noi. E al dracu de dureros. O durere surdă, ambiguă, ce îți aduce sufletul într-o stare latentă. Îți amortizează fiecare țesut, iar nodul durerii necruțãtoare îți va tăia de cele mai multe ori răsuflarea.
Dar ce poți face ? Crezi că dacă te vei tăvăli pe jos să nu mai plece, ei o vor face?
Îți spun eu că nu, tu vei muri acolo zăcând și ei își vor continua pașnic și fără vreo reținere calea aleasă.
Știu că îi iubești , dar dacă îi iubești cu adevărat fii fericit pentru alegerea lor, căci asta înseamnă iubirea adevărată, fericirea celui de lângă tine chiar dacă a ales un drum străin pe care tu să nu îl parcurgi alături de ei.
Viața merge înainte. MEREU.
YOU ARE READING
Diferenta^^
Short Story" Diferenta intre oameni este facuta doar de curiozitate. Un om cu o inteligenta mediocra, fiind curios va învăța mai multe decât unul foarte inteligent, insa lipsit de curiozitate." Aşa să fie? Eu zic că da. Această lucrare cuprinde aspecte din...
