Fac parte din cei 60 de adolescenti care vor ateriza in trecut...Asta e de bine?! Momentan nu cred ca exista un raspuns la aceasta intrebare...Cum nu exista niciun scop in afara de supravietuire, in legatura cu plecarea in trecut, sau cel putin nu-l...
4.04.1947: Ma trezesc total ametita. Dau sa-mi deschid ochii, cand aud o voce groasa:
-Esti bine?
Este un barbat care arata destul de ciudat. Are parul lung, prins intr-o coada joasa si poarta niste haine in nuate de bej, care sunt cam uzate.
Rick:
اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.
-Da...Ce s-a intamplat??intreb cu o anumita neliniste in glas.
-In timp ce mergeam spre casa, te-am gasit la marginea unui pod. Erai lesinata, asa ca m-am hotarat sa te iau la mine acasa...
Din cate imi amintesc, eu am parasit anul 2090, alaturi de 59 de tineri. Toti avem misiunea de a face imposibila aparitia acelui " telefon". Dar ce s-a intamplat cu ceilalti? In ce an ma aflu?
-Mi-ai putea spune unde...,intervine barbatul.
Dar nici nu apuca sa termine fraza, deoarce il intrerup eu:
- Mai era cineva cu mine cand m-ai gasit?
-Nu..., erai doar tu. Insa am gasit asta langa tine, imi spune omul aratandu-mi rucsacul, pe care ni l-au dat cei de la Cronomy, in care se aflau armele, cortul, mancarea etc.
Oare ce s-a intamplat cu ceilalti? Cred ca ceva nu a mers bine...
-Ma duc sa-ti aduc ceva de mancare, pari cam slabita, anunta barbatul.
A parasit incaperea. Ma uit de jur imprejur. Pe noptiera de langa patul, pe care stateam intinsa, se afla un ziar. L-am luat in mana. Sus, in colt era scrisa data: 4.04.1947. Din cate stiu, 1947 este anul in care apare acea inventie a telefonului. Trebuie sa previn acest lucru, dar fara ajutorul celor 59, nu cred ca pot face nimic....
In partea dreapta a camerei, observ o fereastra. Ma ridic cu greu din pat si ma indrept spre ea. Ma uit prin sticla prafuita. Afara, sunt o multime de oameni care seamana cu barbatul care m-a gasit, adica si ei sunt ciudati. Poarta aceleasi haine bej si uzate.
Dintr-o data, vocea barbatului ma face sa tresar:
- Nu ai voie sa te ridici din pat, inca esti slabita!
Imi intinde o tava. Pe tava se afla: o paine, o bucata de carne, care arata cam ciudat si o cana de lapte. Sincer, nu arata prea bine, dar ca sa nu mor de foame, incep sa mananc.
- Am uitat sa te intreb: cum te cheama?
-Aici, Nineteen, raspund eu. Dar tu?
- Eu sunt Rick.
Dupa ce termin de mancat, imi ia tava si, indreptandu-se spre usa, imi spune: -Odihneste-te! In seara asta, te voi duce acasa, dar pana atunci mai este....
Inchide usa. Aud pasii lui care se indeparteaza.
Nu pot ramane aici. Trebuie sa- i gasesc pe ceilalti. Imi iau rucsacul, ziarul de pe noptiera, in caz ca mai am nevoie de niste informatii, si ma furisez afara din casa lui Rick.
