Time Traveller's Notebook

Capitolul 3 ~ Job Hunt

Capitolul 3

   - Ne cerem scuze, am auzit pentru a cincea oara in acea zi. Nu mai avem posturi libere.

   Cred ca glumesti ! am exclamat in gand.

   - Sunteti sigura ? am intrebat refuzand sa ma dau batuta. Nu e nici o sansa sa aveti nevoie de un ajutor in plus sau ceva ?

   - Nu, din pacate,a zis ea. Dar o sa va anuntam imediat ce se va elibera un loc, a adaugat zambindu-mi politicos, desi amandoua stiam ca era o minciuna.

   - Am inteles, am spus ridicandu-ma de pe scaun. Imi cer scuze ca v-am irosit timpul.

    Am iesit din biroul doamnei Harrington, sefa uneia dintre marile agentii de publicitate din Manhattan, si m-am gasit inca o data singura pe Wall Street. Stiu ca era probabil strada cu cele mai importante cladiri de birouri din tot New York-ul si ca sansele ca eu sa imi gasesc ceva de lucru in acea zone erau destul de mici tinand cont de standardele inalte pe care ar fi trebuit sa le implinesc. Cu toate acestea, refuzam sa ma cobor la un asemenea nivel astfel incat sa accept orice slujba care mi-ar fi putut fi oferita. Imi stiam valoarea. Mi-as fi batut joc de CV-ul meu daca m-as fi angajat ca si chelnerita sau receptionera. Da, trebuie sa imi gasesc ceva cat mai repede, insa asta nu insemna ca eram suficient de disperata. Cu o astfel de slujba mi-as dezamagi mama chiar mai mult decat daca ar afla ca am fost concediata.

    Tocmai de aceea continuam sa caut. Refuzam sa ma dau batuta, cu toate ca faceam acest lucru de mai mult de patru ore. Ma dureau picioarele, imi era foamne si imi simteam capul pulsand, dar incercam sa trec cu vederea toate aceste aspecte. Erau doar o piedica minora in calea mea.  

   Am mai incercat la alte cateva birouri din zona Manhattan-ului dupa aceea, neavand nici un succes. Eram nervoasa, plictisita si mai ales moarta de oboseala. Nu imi doream nimic altceva decat sa ma intorc acasa ca sa ma pot intinde in pat, insa nu aveam timp pentru asta.

   Am trecut in fuga pe langa Muzeul Finantelor Americane, indreptandu-ma spre ultima locatie unde imi propusesem sa ajung. Era la doar cateva straji distanţa, dar imi puteam simti deja genunchii cedand datorita intregului efort pe care l-am depus de-a lungul acelei zile.

  Am zarit cu coada ochiului in drumul meu o banca destul de uzata pe marginea drumului. Mi-am scos telefonul si mi-am verificat ceasul, observand ca era trecut de ora 8 PM. Nu puteam spune ca era prea tarziu sau nu sa ajung acolo unde imi doream, asa ca, dupa ce am mai privit inca o data banca, am oftat invinsa si m-am lasat sa cad pe suprafata putin denivelata a acesteia timp de cateva momente. 

   Cat timp am ramas acolo, nu stiu. Cert este ca, in ciuda planurilor pe care mi le facusem, nu ma mai simteam in stare sa merg mai departe. Stiam ca puteam sa continui ceea ce incepusem in ziua urmatoare, dar eram cu mult prea incapatanata ca sa ma gandesc la asta. Intotdeauna ma fortam sa fac anumite lucruri care erau peste puterile mele. Nu eram o masinarie, nu puteam rezista la infinit, si cu toate acestea refuzam sa ma dau batuta. Ar fi fost o dovada de slabiciune pe care nu mi-o periteam. Si de aceea incercam de fiecare data sa fiu puternica.  

   Cu toate acestea, in acea zi am cedat. Realizasem ca nu avea nici un rost sa ma extenuez inutil. Probabil ca inchisesera deja. 

    M-am ridicat in picioare si mi-am scuturat pantalonii de praf. Era momentul sa ma indrept spre casa. Am pornit din loc cu pasi domoli, fiind mult prea obosita ca sa fiu atenta pe unde mergeam. Beaver Street - strada pe care locuiam - nu se afla prea departe de locul in care ma aflam in acel moment, insa era suficient de departe ca sa stiu ca atunci cand aveam sa ajung acasa, probabil ca primul lucru pe care l-as face ar fi sa ma arunc in pat. Nu ar fi fost prima data cand mi s-ar fi intamplat acest lucru.