Două s-au făcut
Ce leagă şi dezleagă,
Ceruri şi destine,
Secretul ce înnoadă.
Duşmani ei să se nască,
Egali apoi să fie,
De sufletul şi-l lasă
Prin sânge chezăşie,
Păstra-v-or armă sfântă
Singuri sau împreună,
Ce le va sta sub pază
De-acum şi-ntotde...
NA: Am ajustat capitolul anterior, adăugând un detaliu ce mi-ar fi greu de "acoperit" în acest capitol. Mai exact, în explicaţiile lui Gall privind Jordul, el povesteşte cam aşa...
"Planeta nu e cu mult diferită de a noastră, dovadă că la un început am fost plămădiţi împreună. Doar că la ei găseşti mai rar păduri întinse ca aici şi mai deloc culori aşa pestriţe ca pe Phyllo.De exemplu au şi ei Cat-Sith, doar că cei de pe Jord au blană cenuşie. Cât despre planetă în sine....au mulţi munţi şi văi şi aşezări impresionante din pietre pe stânci. ... "
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Fâşii de lumină alunecau lin pe unul din pereţii odăii Nerys-Randei. În acelaşi loc în care ochii ei ţintuiseră întunericul încă de când reuşise să se liniştească suficient cât să îşi urce trupul ostenit între aşternuturi.
Dar într-un moment nedesluşit, corpul o trădase şi adormise. Ştia cu siguranţă asta, chiar dacă oboseala ce-i atârna greoi în fiecare fibră părea s-o contrazică. Amintirea viselor era dovadă de netăgăduit. Fuseseră într-atât de răscolitoare încât îi păruseră aievea, repetând mereu clipele petrecute în luminiş, rostind legământul.
Întâia oară se trezise brusc, respirând sacadat. Speriată de senzaţia buzelor lui Enki pe ale ei. Şi cu toate astea, nu fusese decât un vis. Care, în ciuda stăruinţei ei de a rămâne trează, i se iţise înapoi sub pleoape...de încă patru ori.
Şi-acum se făcuse dimineaţă. Scutură din cap încercând să-şi limpezească mintea, dar era fără folos. Se simţea smulsă din matcă. Senzaţiile, chiar dacă retrăite în vis, fuseseră într-atât de reale încât ecoul lor îi zumzăia în piele şi acum.
Era de parcă făgaşul, pe care mersese întreagă viaţă, dispăruse neaşteptat. De parcă fusese smulsă brusc de pe propria cărare şi aruncată în afara unui labirint. Din care vedea doar o parte, doar sclipiri de indicii, dar niciodată clar calea potrivită. Simţea mereu instinctul ducând-o către ceva ce mintea ei încă nu părea să fi înţeles pe de-a-ntregul. Ca acel murmur că-şi făcuse cuib în printre gânduri, ca o aducere-aminte a ceva...
Dimineaţa se transformă în zi, dar Nerys-Randa încă îşi alunga din minte pricina ce-i smulsese ore bune de somn. Refuza să hotărască dacă va merge sau nu la Enki. Atât timp cât nu avea suficientă energie să gândească clar, izgonise cu totul acele gânduri.
Şi aşa, cu Dai strălucind sus pe cer şi oboseala îngreunându-i fiecare pas Nerys-Randa se îndreptă spre grădini. Merse un timp fără noimă, ocolind pe oricine ar fi putut să îi vorbescă, cu aceeaşi îndârjire cu care refuza să se converseze cu sine. Se aşeză la umbra unui arbore şi afundându-şi degetele în iarba înalta îşi sprijini capul de trunchi.
Închise ochii.
Ajungeau până la ea sunete înfundate. Vocea cuiva ce citea dintr-o scriere, paşi trecând pe cărări alăturate, fâlfăit de aripi mici zburând din arbore în arbore sau câte un tril purtat de vânt. Iar Nerys-Randa, ascunsă în umbra frunzişului şi înconjurată de zumzetul din jur reuşi să uite de propriul murmur ce nu-i părăsea mintea şi... adormi.
