Două s-au făcut
Ce leagă şi dezleagă,
Ceruri şi destine,
Secretul ce înnoadă.
Duşmani ei să se nască,
Egali apoi să fie,
De sufletul şi-l lasă
Prin sânge chezăşie,
Păstra-v-or armă sfântă
Singuri sau împreună,
Ce le va sta sub pază
De-acum şi-ntotde...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Auzea zgomote înfundate, dar nu reuşea să-şi comande corpul să se mişte. Încercă să-şi deschidă ochii, dar şi asta era în zadar. Şi de parcă doar această strădanie a fost suficient să o epuizeze, căzu înapoi într-un somn fără vise.
Din când în când se strecurau până la ea voci murmurând, foşnet de material sau frunze. Dar înainte să le poată înţelege pe de-a-ntregul, dispăreau ca o himeră şi ea se întorcea înapoi în bezna odihnei.
Nu ştia cât trecuse până reuşise să se smulgă din neputinţă, dar când o făcu, ochii i se deschiseră spre un loc familiar. Era înapoi în sălaşul Învăţaţilor, ba mai mult chiar, într-una din încăperile marelui Învăţat. Dădu să se ridice dar nu reuşi decât să-i facă pe cei din jur atenţi.
Urmă un val de agitaţie care o lasă sleită. Surpinzător, nimeni nu o întrebase cum de ajunsese aşa, şi nici ea nu avusese puterea să lege mai mult de două cuvinte. Pe care oricum fusese nevoită să le rostească la întrebările vindecătoarei ce îi dăduse să soarbă din mai multe poţiuni decât văzuse în toată viaţă ei de până atunci.
Iar acum se făcuse linişte.
Îşi lăsă pleoapele să se închidă, deşi ştia că nu va mai putea adormi. Ar fi vrut să ofteze, dar până şi respiratul îi părea o povara. Foşnet grăbit şi paşi apăsaţi o făcură să îşi ridice privirea. Nu-şi putu opri zabetul slab şi încercarea de a rosti ceva la vederea celui ce se apropia.
- Șșșș, nu te forţa copilă, spuse Gall, Marele Înţelept. Păstrează-ţi forţa. E de mirare că te-ai trezit aşa de repede după încercarea prin care ai trecut. Să te lupţi cu un dragon, chiar şi cu unul pui, e ceva din care nu scapă cu viaţă nici unii războinici.
Nerys-Randa închise ochii, nu reuşea să îşi dea seama de ce sentimentul ce-i inundase pieptul semăna într-atât de mult cu uşurarea. N-ar fi fost mai simplu ca Marele Înţelept să ştie tot?! Dar nu reuşi să îşi răspundă fără vreo urmă de îndoială, aşa că îşi ridică din nou privirea spre chipul Marelui Înţelept. O privea atent, părând că citeşte ceva în ea, apoi zâmbi şi continuă.
- Am ştiut mereu că nu vei urma cărările obişnuite pentru noi, cei din tagma învăţaţilor. Dar cumva nu mi-am dat seama cât de mult vei ieşi din cutume. Nu, nu te încrunta copilă, nu e o dojană. Nu ştiu dacă aş putea s-o zic de faţă cu alţii, dar te asigur că o cred o virtute. Înţelepţii trebuie să cunoască oricât se poate cunoaşte şi apoi să judece. Nu există cibzuială desăvârşită, dar singurul mod în care putem spera că judecăm cât putem de drept este să ne ieşim din matcă. Şi tu mereu ai arătat că ai această putinţă. Deşi uneori, asta costă.
Surâse şi o strânse de mâna, într-un gest care îi dădu putere Nerys-Randei, umplând-o în acelaşi timp de umbra remuşcării. Aproape că era mulţumită că nu putea vorbi, din moment ce încă nu ştia ce anume vroia să-i zică Marelui Înţelept. Dacă s-ar fi putut mişca, probabil că şi-ar fi frânt mâinile încercând să găsească calea corectă, şi Gall ar fi citit-o fără tăgadă. Încerca să îşi concentreze energia în a respira normal şi o străfulgeră gândul că nu şi-ar fi imaginat vreodată că neputinţa îi va fi scut. Şi totuşi, asta i se întâmpla acum.
